Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Zootehnia-i ca o boală

De vorbă cu Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România.

– Cum se simte un maramureșean în București? Pentru că știu că nu mulți agreează praful și aglomerația Capitalei.

– Pot să spun că nu sunt un nou-venit în București. Prima mea „aterizare“ aici a avut loc în 1986, când am terminat facultatea și am fost repartizat la IAS Dragalina, județul Călărași. De atunci, vrând nevrând, am venit de nenumărate ori. Pot să spun că nu vin cu plăcere în București, ci pentru că aici „se trage ceasul“.

– Mă gândeam că ați râvnit către plaiurile natale, unde ați și ajuns.

– Am prins perioada dinainte de '89 și, căsătorindu-mă cu soția mea care e tot medic veterinar, a trebuit să găsim două posturi apropiate, astfel că eu am ajuns la IAS Dragalina, iar ea la IAS Drumul Subțire. Dar,  până la urmă, am rămas amândoi în aceeași unitate. Acolo a fost școala vieții, unde m-am format ca specialist. Am avut și șansa ca, după 2 luni, să fiu numit director tehnic la o unitate de gradul 0, unde aveam 7.000 de capete vaci de lapte, în două complexe. Îmi amintesc cu plăcere de acei ani. Era o muncă susținută cu realizări şi, evident, cu satisfacţii pe măsură.

– Dar v-ați întors în Maramureș, v-ați tras acasă, cum se spune. Doi medici veterinari într-o familie. Ce discutați seara când vă adunați acasă?

– În fermă discutăm probleme de serviciu și abia în mașină, spre casă, mai vorbim și de problemele familiale. Avem doi copii deja studenți și vin pe urmele noastre. Fiul mai mare e masterand la o facultate de știință a mediului, iar cel mic a început, în cadrul Politehnicii, Facultatea de mașini și instalații pentru agricultură.

Mi-a dat o lecție de viață pe care o apreciez. Inițial voia să urmeze Facultatea de Medicină Veterinară pentru că avem ferma noastră. Dar el mi-a spus: „Tati, Facultatea de medicină veterinară e de 6 ani și nu mai e timp de stat atât. Învăţ 4 ani, vin alături de dumneata, dar vreau să fac și eu bani”. Trăim în economie de piață, copiii gândesc altfel decât noi și chiar i-am apreciat acest mod de gândire.

Vaca, CEC-ul ţăranului

– Era un timp când oamenii spuneau că animalele scot sărăcia din ogradă. Mai e adevărată vorba asta?

– Este adevărată și va rămâne așa atâta vreme cât va exista omenire pe fața pământului. Vaca din grajdul sau poiata țăranului român a fost întotdeauna CEC-ul, cea mai sigură monedă de schimb atunci când avea nevoie să-și asigure anumite lucruri. Revenind la întrebare, este garanția că familia din mediul rural, prin animalul din poiată, are siguranța zilei de mâine.

– Nu animalul e sluga omului, ci omul sluga animalului. Pentru cel care crește animale nu există duminică, nu există sărbătoare, concediu...

– Aș putea fi acuzat de subiectivism pentru că sunt un fan al creșterii vacii de lapte care este mineritul agriculturii – dintre toate domeniile e cel mai greu. La vaca de carne i-ai dat de mâncare și de azi până mâine nu e o problemă, la porc sau pasăre la fel, dar la vaca de lapte trebuie să intri de cel puțin două, trei ori în grajd ca s-o mulgi. Să nu uităm că vaca e a doua „mamă“ a noastră, pentru că laptele ei ne-a ajutat să creștem sănătoși.

Ochiul stăpânului...

– Este adevărat că stăpânul animalului stă de vorbă cu acesta și animalul îl recunoaște. De pildă bunica, atunci când mulgea vacile, lua mai mult lapte decât putea să mulgă tatăl meu.

– Da, este perfect adevărat. Ca și orice alt organism viu, trebuie să înțelegem că animalul are stări de indispoziție. În momentul în care apare o altă persoană pentru acel animal e un stres. Modul în care mulgătorul pregătește ugerul pentru muls e cunoscut de animal – în momentul în care i-a atins ugerul, deși nu-l vede, știe cine este. Cu atât mai mult într-o gospodărie țărănească. De altfel, se şi spune că „ochiul stăpânului îngraşă vita“.

– Animalul are și el sentimente...

– Analizele de comportament al animalelor m-au atras mult. Cel mai curios mi s-a părut că în fermele de păsări cu 10.000 de capete, de exemplu, e o găină dominantă care se plimbă peste tot în hală și nicio alta nu se atinge de ea. Această găină are o protejată, de obicei una pipernicită, de care de asemenea nu se atinge nicio altă pasăre. Cu cât evoluăm în regnul animal ne dăm seama că această capacitate a lor de discernere e foarte mare.

– Am fost o țară cu un număr impresionant de bovine, chiar dacă nu toate de performanță. Nu știu dacă ne mai menținem în limitele unei normalități.

– Vorbim de lapte ca de un aliment indispensabil la categoriile cele mai vulnerabile – copii și vârstnici. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu un potențial agricol pentru a desfășura această activitate la un nivel ridicat. Venim după 1989, când am avut 7 milioane de bovine, cu efectiv acum de 1.900.000 de bovine. Dar potențialul de producție al animalelor existent în fermele comerciale este mult superior și compensează o parte a efectivului diminuat.

Dar nu vrem să vedem potențialul de valorificare al vacii de carne. Acum, la nivel de UE, e un deficit enorm de carne de bovină pe care o aducem din Brazilia, Argentina. România are potențial aici și nu înțeleg de ce nu îl valorificăm. Avem semnale din UE că această activitate e cerută pe piață.

– Orice activitate economică are scopul de a fi rentabilă. Cam care ar fi numărul optim de animale pe care ar trebui să le aibă un crescător pentru a putea trăi din această activitate?

– Ca să înfiinţezi o fermă comercială e nevoie de un efectiv de peste 25 de vaci cu lapte. E interesant să înțelegem că pentru zonele montane unde avem pășuni ar trebui să încurajăm creșterea bovinelor pentru carne.

Hollstein - rasa viitorului

– Dacă e să privim la anul agricol încheiat, în creșterea bovinelor rezultatele justifică efortul dumneavoastră?

– Vă răspund printr-o întrebare pusă de mine domnului ministru la Arad: „Îmi puteți spune cu ce preț ar trebui să îmi vând eu laptele, când dau pe kilogramul de porumb 1,4 lei? La această oră încercăm să ne asigurăm necesarul de cereale pentru ferme. Prețul de achiziție al lor la momentul recoltării e unul, peste 2 luni e altul. Așadar nu întotdeauna eforturile noastre se justifică din punct de vedere economic. Dar ştiţi cum e. Creşterea animalelor e ca o boală: Odată contractată, greu mai scapi de ea.

– Pe ce rase mergeți îndeobște, care v-au dat mai mari satisfacții?

– Ferma preluată în Maramureș în '89 era de elită pe Bruna de Maramureș. După mine, e cea mai frumoasă, cu cap de căprioară. Dar Bruna e o rasă ce se pretează pentru exploatațiile mai puțin tehnologizate. Trebuie să recunoaștem că vaca de lapte din sistem comercial e Hollstein.

Este rasa de viitor în producţia de lapte. Sigur, alături de altele. Am avut șansa să o văd și pe continentul european și pe cel american. Americanii sunt cu o generație de animale peste Europa, au mers departe cu specializarea acestei rase. La noi s-au făcut mari greșeli în proiecte din cauza tehnologilor care par că trăiesc în anii ’70. În SUA am întrebat de ce au grajduri așa de simple. Și m-au întrebat, la rându-le, dacă am văzut vreo tehnologie de creștere a vacilor care să nu se perimeze în 20 de ani. De ce să faci grajduri care să țină 100 de ani? E o întrebare corectă, mai ales că americanii vorbesc numai de bani.

– Românii sunt cunoscuți ca pricepuți crescători de animale. În istoria noastră a existat între oameni și animale o legătură firească, dar mai târziu am dat cinstea pe rușine. Întrebarea mea finală e dacă credeți că se va repara situația disperată în care ne aflăm, pentru că nu e lucru puțin să pierzi 60% din efectivul de bovine.

– Această activitate de creștere a vacilor nu se poate face fără suflet. Și contez pe încă un lucru extraordinar: sunt încă foarte mulți oameni cu suflet care iubesc această activitate. Aici e șansa noastră: dacă vom reuși să le aducem bruma aia de susținere, de recunoaștere a activității lor, sectorul se va reabilita într-un termen foarte scurt. Am toată covingerea, cunoscându-mi colegii din țară, că această activitate nu dispare așa repede cum ar vrea alții. În ceea ce privește Federația, nu vom pregeta cu nimic să susținem această activitate.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2011

Vizualizari: 726



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI