Imprimati articolul

Zona montană, dincolo de fascinaţia turistică

Privind spre măreţia munţilor nu ai cum să nu te laşi fascinat de frumuseţea lor grandioasă. Dincolo însă de imaginea idilică se află, de fapt, o resursă naturală, economică, etnografică şi culturală care, asemeni altor bogăţii, se poate sfârşi.

Acesta este, de altfel, principalul motiv pentru care în anul 2004 avea să se înfiinţeze o organizaţie care pledează pentru folosirea raţională a resurselor montane. Obiectivul principal al Forumului Montan, al cărui preşedinte este domnul Radu Rey, este acela de a preda oamenilor o lecţie despre protejarea şi conservarea regiunilor montane.

Defavorizaţii vor şi ei o strategie

Deşi peste 25% din suprafaţa terestră este acoperită de munţi, iar 12% din populaţia globului trăieşte în regiunile montane, aceste zone geografice se află într-un con de umbră atunci când vine vorba despre strategii şi politici de protejare şi dezvoltare.

Implementarea acestora este imperioasă în condiţiile în care munţii pot fi definiţi ca arii fragile ecologic, ce prezintă handicapuri naturale şi sociale semnificative. Ele ţin de limitarea posibilităţilor de utilizare a terenurilor şi de restricţii în exercitarea unor activităţi economice.

O imagine demografică dezolantă

Un fenomen foarte grav întâlnit în munţi este acela al depopulării satelor. Vremurile austere au determinat o parte semnificativă a tinerilor de la munte să plece într-un adevărat exod către regiuni mai dezvoltate economic. Aşa se face că astăzi pe uliţele satelor montane rareori mai vezi un tânăr, în urmă rămânând bătrânii.

Efectele acestui fenomen se resimt în creşterea procentului abandonului agricol, dar şi la nivelul efectivelor de animale. Statisticile relevă că, în anul 2004, în regiunile montane erau crescute 750.000 de capete bovine şi 1.998.000 de ovine. Comparativ cu perioada anilor '90, numărul vitelor a scăzut cu 35%, iar efectivele de oi erau cu 50% mai mari.

În contextul în care 40% din veniturile populaţiei din regiunile montane provin din agricultură, marginalizarea acestui sector a adus cu sine o scădere economică semnificativă evidenţiată de o stare de sărăcie a producătorilor agricoli. Ce-i drept, această sărăcire a ţăranilor din munţi este generată şi de alţi factori economici, dar şi de dezinteresul vădit al autorităţilor responsabile cu dezvoltarea zonelor montane.

Ce vor, de fapt, muntenii?

Ţinând seama de toate aceste aspecte, strategia de dezvoltare durabilă a zonei montane ar trebui să aibă la bază următoarele principii:

• omul este partenerul înţelept al naturii;
• exploatarea judicioasă, controlată a resur­selor montane în folosul comunităţii şi a societăţii;
• şanse egale pentru locuitori, prin condiţii de viaţă paritare faţă de alte regiuni;
• echilibru constant şi supravegheat între sectoarele agricole şi forestiere;
• relaţii intercomunitare armonioase;
• politicile montane se stabilesc prin consultarea şi acordul comunităţilor;
• prevenirea şi combaterea eroziunii umane şi a sărăciei;
• conservarea identităţii culturale;
• reprezentarea comunităţilor montane la nivel judeţean, regional şi naţional, cerinţă pentru evitarea dezechilibrelor şi asigurarea unei dezvoltări durabile;
• integrarea strategiei de dezvoltare durabilă a zonei montane cu cerinţele Uniunii Europene.

Laura DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.2, 16-31 IANUARIE 2010

֩ Comentarii