Imprimati articolul

Ziua grâului şi a orzului la Fundulea

Investiţiile în cercetarea agricolă românească aduc încă beneficii

Ca în fiecare an, înainte de a se da startul pentru campania de recoltare a cerealelor, Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Agricolă Fundulea a organizat şi de această dată, la mijlocul lunii iunie, o sărbătoare dedicată grâului şi orzului, devenită de acum tradiţională. În afara manifestărilor ştiinţifice, institutul pune la cale an de an astfel de întâlniri pentru a fi în legătură permanentă cu beneficiarii rezultatelor cercetării de la care aşteaptă propuneri pe care să le includă în proiectele viitoare. Au ţinut să fie prezenţi în număr mare reprezentanţi ai Academiei Române, ASAS, ISTIS, AMSEM, ai inspectoratelor teritoriale pentru controlul calităţii seminţelor, ai direcţiilor agricole judeţene şi ai staţiunilor de cercetare din sudul ţării şi, nu în ultimul rând, reprezentanţi din rândurile fermierilor, cărora li s-a alăturat în câmp şi ministrul Valeriu Tabără.

Din capul locului, directorul general al institutului, domnul dr. ing. Marian Verzea, a dat asigurări că institutul deţine o germoplasmă valoroasă şi, poate la fel de important, încă deţine o echipă de cercetători competitivă. De altfel, realitatea confirmă aceste afirmaţii: dacă ar fi să facem o medie a ultimilor ani, ponderea în cultură a soiurilor de grâu create la Fundulea a depăşit constant 60% din suprafeţele cultivate în România. Mai mult, o bună parte din aceste creaţii sunt apreciate şi în străinătate, în ţări ca Argentina, Canada, Turcia, Ungaria, fapt ce vine să demonstreze, în special celor care fac afirmaţii nefondate, că investiţiile în cercetarea agricolă românească aduc încă mari beneficii.

Se estimează producţii mai mici, dar de calitate

Despre premisele acestui an agricol ne-a vorbit şeful Laboratorului de ameliorare a plantelor autogame, dr. ing. Gheorghe Itu. El s-a referit la condiţiile climatice din toamna lui 2010 până în prezent, precum şi la modul în care acestea au influenţat creşterea şi dezvoltarea culturilor de cereale. Cercetătorul a făcut şi o corelaţie între climă, atacul din acest an de boli şi dăunători şi rezistenţa soiurilor create la Fundulea la principalii agenţi patogeni. Specialistul apreciază că, pentru cei care au respectat tehnologia şi au folosit soiurile potrivite, culturile arată bine şi se poate spera la producţii chiar şi acolo unde creşterile vegetative sunt reduse din cauza temperaturilor scăzute din primăvară.

Totuşi, datorită corelaţiei care există între biomasa formată şi producţia de boabe, din punct de vedere cantitativ este posibil ca producţiile să fie mai mici faţă de anul trecut. Calitativ însă, recolta din acest an ar putea fi mai bună deoarece mulţi dintre fermieri au înţeles rolul îngrăşămintelor pe bază de azot şi le-au aplicat la timp. Dar calitatea mai bună poate fi dată şi de faptul că anul acesta nu s-a semnalat prezenţa ploşniţei-cerealelor pe areale însemnate.

Pericolul extinderii soiurilor neadaptate

Problema a fost semnalată tot de specialiştii de la Fundulea care au constatat că, în ultima vreme, soiurile neadaptate condiţiilor climatice din România au căpătat un oarecare elan. Din cercetările efectuate, acestea ridică probleme privind în principal rezistenţa la iernare, dar şi la secetă şi arşiţă. Printre aceste soiuri care se extind în cultură se numără şi unele despre care se spune că au un conţinut ridicat de proteină, caracteristică deosebit de importantă în procesul de panificaţie.

Cercetătorii îi atenţionează însă pe producători că, din experienţa lor, un conţinut ridicat de proteină este întotdeauna asociat cu o producţie mai mică de boabe, relaţia dintre aceşti doi factori fiind aşadar inversă. În acest sens, Gheorghe Itu afirmă că, în timp ce calitatea proteinei din grâu este determinată genetic, cantitatea este dată de tehnologia practicată şi mai cu seamă de aplicarea fracţionată a azotului. De altfel, la Fundulea s-a obţinut un soi destul de echilibrat în acest sens: soiul Delabrad 2, înregistrat în 2002, dar rezultate bune în acest sens au dat şi soiurile Glosa şi Boema.

Cât priveşte contracararea extinderii în cultură a soiurilor neadaptate, aceasta se poate realiza prin întocmirea unei liste a soiurilor recomandate pe zone şi care sunt alese pe baza unor testări de adaptabilitate, de calitate şi de rezistenţă la temperaturi scăzute şi la boli.

Glosa şi Boema fac carieră

Soiurile de la Fundulea le înving încă detaşat pe cele promovate de diferite companii prin intense şi costisitoare campanii de marketing. Aşa se face că, dacă aruncăm o privire la structura soiurilor româneşti semănate în 2010, descoperim că aproape 77,5% sunt româneşti, cele mai multe dintre ele fiind obţinute la Fundulea (65%), iar restul (12,5%) provin de la staţiunile din reţeaua de cercetare a institutului. Restul suprafeţelor sunt ocupate cu 12 soiuri obţinute în Franţa ce ocupă 5% din suprafaţă, 17 soiuri din Ungaria cu 4,9% din suprafaţă şi 19 soiuri din Austria, cu 4,7%.

Perioada de glorie şi-o trăiesc acum soiurile superioare, scoase pe piaţă de cercetători în ultimii zece ani, cele mai multe după 2005, dintre care fac parte Dropia, Boema şi Glosa. Interesant ar mai fi poate de spus în acest context că în România anul acesta s-a produs sămânţă de grâu pentru 190 de soiuri. Dacă ar fi să facem un clasament, soiul Boema se află pe locul I, ocupând aproape un sfert din suprafeţele cultivate cu grâu în România, fiind urmat de Glosa şi Dropia care se află pe picior de egalitate, ambele ocupând câte 16% din suprafaţă. De altfel, acesta din urmă a fost un soi de bază acum trei ani, iar acum se află în scădere.

Trecut şi viitor, pe loturi învecinate

Poate cel mai interesant de văzut, în special pentru cei mai tineri, deşi prezenţi în număr nu foarte mare, a fost istoricul soiurilor de grâu obţinute de-a lungul timpului, prezentat de cercetătorii de la Fundulea în cadrul vizitei în câmp. Am avut şansa de a face cunoştinţă cu primele soiuri cultivate în Europa undeva prin anul 1953. Nume de origine rusă precum Bezostaya, Aurora, Kawkaz ş.a. păreau familiare pentru toţi participanţii trecuţi de vârsta a doua. În 1970 a venit rândul soiurilor româneşti cu talie normală, cum sunt Excelsior, Dacia, Favorit, urmate în 1985 de primele soiuri semipitice, printre care Ceres, Iulia, Diana şi Doina şi mai ales Fundulea 29, care ocupa în perioada lui de glorie undeva la 40% din suprafaţa cultivată în România.

Pe lângă soiurile care au făcut istorie de-a lungul timpului am putut vedea şi viitorul: noile soiuri obţinute şi înregistrate la Fundulea. Este vorba de soiul precoce Izvor, înregistrat în 2008, care prezintă rezistenţă bună la iernare şi la secetă şi mijlocie la cădere. De asemenea, este rezistent la rugina brună şi rugina galbenă şi la încolţirea în spic şi prezintă calitate bună de morărit şi panificaţie.

Litera este un alt soi precoce înregistrat în 2010, rezistent la secetă, arşiţă, cădere şi iernare, la rugina brună şi făinare şi care, de asemenea, prezintă o calitate foarte bună de morărit şi panificaţie. Ultimul soi, unul semiprecoce, înregistrat chiar anul acesta, este Miranda, care are rezistenţă la secetă, cădere şi iernare, făinare şi rugină galbenă şi care, faţă de cele precedente, vine cu cel mai mare spor de producţie cuprins între 10 şi 15% comparativ cu Flamura 85 şi Fundulea 4. 

Pe lângă grâu, în cadrul evenimentului au fost prezentate şi unele soiuri de orz şi triticale, asupra cărora vom reveni însă într-unul din numerele viitoare.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI NR.13, 1-15 IULIE 2011

֩ Comentarii