Imprimati articolul

Vremuri grele pentru a doua pâine a românului

Vom dezbate în acest număr un subiect care ne interesează pe toţi pentru că, aşa cum mâncăm pâine de trei ori pe zi, la fel se întâmplă şi cu cartoful, supranumit a doua pâine a românului. Discutăm pe această temă, care ţine de viaţa noastră de zi cu zi până la urmă, cu domnul Sorin Chiru, directorul general al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Cartofului şi a Sfeclei de Zahăr Braşov.

2010, un an nefast

– În ultima vreme, mâncăm cu toţii fie cartofi din import, fie bolnavi, cu foarte multe defecte. Asta ca să nu mai vorbim de preţ, care s-a dublat în ultimele luni. Şi vă întreb pe dumneavoastră, ca pe un cunoscător al situaţiei cartofului, de ce se întâmplă toate acestea?

– Până în urmă cu doi ani, când mulţi dintre producători vindeau cu 20-30 de bani/kilogramul de cartof, erau puţine întrebările referitoare la ce se întâmplă cu această plantă. Asta deşi ceea ce se întâmpla era destul de rău din punct de vedere economic, pentru că din aceste preţuri nu se putea asigura o reluare a ciclului decât atunci când producţiile depăşeau 35-40 de tone la hectar, lucru mai rar.

În 2010 ne-am confruntat însă cu un complex de factori. În primul rând, a fost un an climatic dificil. El s-a abătut de la normalitate, cu o primăvară rece, cu ploi multe în perioada de vegetaţie a cartofului şi, acolo unde nu s-a putut aplica o tehnologie cel puţin medie, ceea ce înseamnă între 6 şi 10 tratamente cu produse de combatere a manei, producţia a fost afectată substanţial, în special în fermele mici. La sfârşitul lunii iunie, dacă mergeai pe drumurile Braşovului, Covasnei, Harghitei, vedeai că loturile mici erau complet distruse pentru că mana făcuse ravagii.

Deci aceasta este o primă explicaţie. O alta ar fi reducerea suprafeţelor cultivate cu cartof în România. Dacă luăm datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică, regăsite şi în baza de date FAO, atunci în 2010 avem o suprafaţă de peste 250 de mii de hectare, faţă de anii anteriori, când aveam 270-280 de mii. Chiar dacă această reducere nu pare foarte mare, totuşi ea se manifestă având în vedere că producţia medie a anului trecut a fost în jur de 12,5 t/ha. Extrem de mică, dacă ne comparăm cu restul Europei, unde media multianuală este peste 35-40 t/ha. Această producţie, înmulţită cu cele 250 de mii ha cultivate, ne dă un cuantum de trei milioane de tone.

Preţurile au explodat, pur şi simplu

– Totuşi, ce se întâmplă cu preţul?

– Este important să discutăm aici despre conjunctura internaţională, cea care a determinat o creştere a preţurilor pe piaţă. În cazul nostru, este vorba de seceta din Rusia, ţară mare consumatoare. Fapt este că ea a solicitat cantităţi mari de cartof fie direct, fie via Ucraina sau Moldova. Din cunoştinţele noastre, Rusia chiar a arvunit întreaga producţie de cartof a Israelului, pentru primăvară. În acelaşi timp, să nu uităm că în vestul şi centrul Europei, în ţări ca Cehia, Polonia, Olanda, Franţa, Germania, au fost şi acolo probleme pentru că 2010, din punctul de vedere climatic, nu a fost unul foarte favorabil culturii cartofului. De altfel, au existat producţii mai mici decât în mod normal, ceea ce a făcut ca în Uniunea Europeană să se manifeste această tendinţă de creştere a preţului la cartof.

Un alt factor care nu trebuie neglijat este faptul că noi contabilizăm acum cca 100 ha care sunt afectate cu o boală de carantină determinată de bacteria Clavibacter. Mai nou, ea a apărut şi în Suceava, un judeţ mare cultivator de cartof. Să nu uităm – şi aici consider că este o mare hibă – faptul că de la producător până la consumator există o serie de intermediari care de multe ori câştigă dublu decât producătorul. Pe lanţul acesta de distribuţie se încarcă aşadar foarte mult kilogramul de cartof.

Marea problemă, sămânţă certificată

– Care sunt în aceste condiţii premisele anului 2011?

– Din punctul de vedere al culturii cartofului, nici 2011 nu va fi un an foarte uşor. Să ne gândim în primul rând că, la ora actuală, cantitatea de sămânţă certificată care a fost disponibilă în ţară a fost cea produsă pe cele cca 800 ha care au fost declarate oficial ca producătoare de sămânţă. Realitatea nu este însă chiar aceasta, pentru că sunt o serie de producători care nu declară întreaga suprafaţă şi atunci mai există o cantitate de sămânţă care nu circulă însă cu acte în regulă. Şi chiar dacă suntem acum în plină campanie de plantat şi cei mai mulţi producători şi-au procurat deja sămânţa, cred că nu e lipsit de interes să susţinem şi să afirmăm încă o dată că ei trebuie să cumpere numai material certificat. Să nu fie tentaţi să ia de la marginea drumului cartof mai ieftin cu 20 de bani decât de la institut, staţiuni şi unităţile acreditate pentru producerea de sămânţă.

– Până la această oră, previziunile agrometeo, dar şi câmpul oferă speranţe pentru producţia de cartof din acest an?

– Da, cel puţin pentru zonele specifice culturii cartofului, şi nu mă refer aici numai la cele din aşa-numitul areal închis, ci şi la cele din sudul ţării pentru că, să nu uităm, mare parte din cartoful timpuriu şi extratimpuriu pentru piaţă de acolo provine. Deocamdată, aprovizionarea cu apă este corespunzătoare şi noi considerăm că, dacă plantarea s-a încheiat la termenul optim, cei care au folosit material corespunzător vor avea un start bun. Rămâne de văzut ce se va întâmpla peste vară pentru că, aşa cum spuneam, anul trecut excesul de precipitaţii ne-a cauzat multe neajunsuri.  

Soiurile româneşti au, totuşi, ceva în plus

– Pentru că vorbeaţi de sămânţa care se plantează acum, cum se prezintă soiurile româneşti faţă de cele aduse din afară?

– Soiurile româneşti au fost create în condiţiile ţării noastre şi, firesc, sunt mai adaptate. Fără să fim acuzaţi de lipsă de modestie, putem spune că ele sunt cel puţin egale cu alte soiuri valoroase din afară. Să nu uităm că în lume la ora asta există peste 1.000 de soiuri, destul de multe dintre acestea putându-se adapta condiţiilor de la noi. Cele care au fost create la Braşov, dar şi la staţiunile de profil din ţară consider că, în condiţiile unei agrotehnici normale, pot concura de la egal la egal cu cele străine. Însă au în plus ceva, şi asta nu o spun din fals patriotism: gustul. Şi afirmaţia nu este doar a noastră, ci şi a unor colaboratori din alte ţări.

– Ce ne spuneţi despre calitatea cartofului de pe piaţa noastră?

– Aminteaţi mai devreme că pe piaţa noastră se găseşte cartof de o mai slabă calitate, provenit din comerţul intracomunitar. Adevărul este că o parte din marfă provine din ţările Africii de Nord. Dar, în general, cartoful care vine din ţările vestice este cel refuzat acolo pentru consumul populaţiei, pentru că în aceste ţări tuberculii de dimensiuni mari nu sunt acceptaţi în alimentaţia umană. Ca să nu mai amintesc de cartofii declasaţi, vânduţi vrac până şi în supermarketuri. Dar ei vin la un preţ bun pentru că producătorii din aceste state beneficiază de cu totul alte forme de susţinere, cum ar fi acciza pentru motorină. Dar mai sunt şi alte avantaje care se manifestă direct prin preţul scăzut cu care aceşti cartofi invadează practic pieţele româneşti. În ceea ce ne priveşte, mai avem multe de făcut şi mă refer la cercetarea românească din domeniu. În România, la ora actuală, nu avem o educaţie a consumatorului. În continuare, românul preferă să mănânce cartofi cât se poate de mari, ceea ce nu este foarte bine din mai multe puncte de vedere. Amintind de regretatul profesor Berindei, vreau să vă spun că el avea o vorbă plină de adevăr: cartoful ideal este cel pe care poate să-l ţină o gospodină în mână.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 9, 1-15 APRILIE 2011

֩ Comentarii