Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Vremea în intervalul 16-31 ianuarie 2009

Caracteristici termice şi hidrice

În general, intervalul se va caracteriza printr-o vreme normală pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor agricole ale ţării. Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între -7…0°C, în majoritatea zonelor de cultură. Valorile maxime din aer vor fi cuprinse între -2...4°C, pe aproape întreg teritoriul agricol al ţării, iar în zilele cele mai calde se pot atinge 10°C îndeosebi în sud şi sud-est. Minimele din aer vor oscila între -13...-2°C în cea mai mare parte a regiunilor agricole, posibil mai scăzute până la -25....-20°C în depresiunile din centrul şi nordul ţării, unde vor fi condiţii de producere a îngheţului la sol.

Se prognozează precipitaţii mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), reduse cantitativ în majoritatea zonelor de cultură, predominant sub formă de ninsoare în special în sudul, estul şi sud-estul ţării. Vântul va prezenta intensificări temporare în aproape toată ţara.

Starea solului

Aprovizionarea cu apă a solului în cultura grâului de toamnă, pe profilul 0-100 cm, se va menţine în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime în majoritatea zonelor de cultură. Doar local în sudul şi sud-estul ţării se va menţine fenomenul de secetă pedologică moderată.

Caracteristici fenologice

În condiţiile agrometeorologice prognozate, cerealierele de toamnă vor parcurge stadiul de repaus biologic la nivelul întregului teritoriu agricol al ţării. În zonele agricole unde temperaturile minime negative din aer vor scădea sub limitele biologice critice de rezistenţă ale plantelor (-25...-20...-15°C), precum şi în absenţa stratului protector de zăpadă, la culturile de toamnă semănate în afara epocii optime există riscul să se semnaleze vătămări parţiale/totale ale aparatului foliar.

Orzul şi grâul de toamnă înfiinţate în perioada optimă vor parcurge înfrăţirea, plantele prezentând 1-3 fraţi bine dezvoltaţi. În semănăturile tardive vor predomina răsărirea şi formarea frunzei a treia. În general, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor vor fi bună şi medie şi respectiv medie şi slabă pe suprafeţele agricole cu deficite de apă în sol.

Recomandări de specialitate:

• Efectuarea arăturilor pe terenurile fără strat de zăpadă şi îngheţ superficial;
• Administrarea îngrăşămintelor cu azot la cerealierele de toamnă;
• Efectuarea controlului biologic în vederea determinării vigurozităţii plantelor la orzul şi grâul de toamnă.

REVISTA LUMEA SATULUI, NR.2, 16-31 IANUARIE 2009

Vizualizari: 862



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI