Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Vogel& Noot, în varianta rusească

Perseveranţa aduce cu sine succesul, iată o doctrină care a fost, de-a lungul timpului, confirmată de compania Vogel& Noot.

Prima fabrică a companiei a fost înfiinţată în anul 1872, de către Friederich Wilhem Vogel şi Hugo Noot, şi avea ca scop principal producerea de utilaje agricole, mai precis capete de plug.

În timp, aria activităţii companiei Vogel & Noot s-a extins, astfel încât înainte de Primul Război Mondial producea şi scule de îndoit în muchii, radiatoare din table de oţel, utilaje de presare a tablei şi tehnică de ambalare. În această perioadă avea deja 800 de angajaţi, personal care s-a mărit an de an.

Cert este că, în 2003, atunci când a fost preluată de Dieter Mengele Beteilingung, compania, deja divizată pe sectoare de activitate, avea aproximativ 3.200 de angajaţi. Din momentul în care Vogel & Noot a intrat în proprietatea domnului Mengele, a cunoscut un progres considerabil prin lărgirea gamei de produse şi prin achiziţionarea de proprietăţi, unde aveau să se dezvolte fabrici noi de producere a utilajelor.

Miza pe unguri

Cea mai recentă realizare a companiei este achiziţionarea unui teren cu o suprafaţă de 6,7 ha, în Torokzsentmiklos, Ungaria. Pe acest teren a fost demarată construcţia unei noi fabrici de producţie. Valoarea la care au fost estimate investiţiile în proiectul acesta atinge cifra de 7,5 milioane de euro. Finalizarea acestui proiect a fost destul de rapidă, făcându-se în doar cinci luni. Asta face dovada unei munci asidue şi consecvente, iar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate.

La începutul anului 2009, în fabrica din Torokzsentmiklos a început producţia de grape cu discuri scurte, afânatoare de sol şi tăvăluguri, cultivatoare. Acestea sunt, de fapt, principalele produse pe care se va axa activitatea fabricii. Obiectivul companiei Vogel& Noot pentru anul 2009 este acela ca punctul forte să devină producţia de utilaje fitosanitare.

Această poziţie a fost, într-o oarecare măsură, consolidată şi de preluarea diviziei fitosanitare din cadrul firmei Holder, în 2008, companie care este recunocută pe plan mondial ca fiind un mare producător de utilaje fitosanitare.

Apartenenţa la concernul rusesc, un deziderat împlinit

Pe lângă prezentarea fabricii nou construită, Dieter Mengele a făcut şi un anunţ foarte important prin care declara că, de la 1 ianuarie 2009, Vogel &Noot a fost vândută marelui concern constructor de maşini CTP/ Agromasholding BV. Compania căreia a fost vândută se bucură prin produsele sale de un renume extraordinar în Rusia.

Produsele CTP deservesc atât sectoarele agricole cât şi pe cele ce ţin de minerit, dezvoltarea infrastructurilor, petrol, gaze şi construcţii. Domnul Mengele a făcut totuşi precizarea potrivit căreia responsabilitatea intereselor diviziilor Vogel& Noot aparţine încă conducerii şi personalului propriu. Apartenenţa companiei la marele concern rusesc duce la consolidarea poziţiei pe piaţă a companiei Vogel& Noot.

Laura DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.11, 1-15 IUNIE 2009

Vizualizari: 652



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI