Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Pădurea la mâna falşilor moştenitori şi a samsarilor

Cu cele 275 mii hectare de pădure, judeţul Bacău deţine locul al patrulea pe ţară. Din păcate, defrişările abuzive cu consecinţele cunoscute şi, în special, retrocedările, mai mult sau mai puţin legale, pun în pericol această importantă bogăţie.

Înainte de 1948, anul confiscărilor abuzive, statul deţinea în judeţul Bacău 123 mii hectare de pădure, ne spune domnul ing. Gheorghe Savu, director general al Direcţiei Silvice Bacău.

La acestea se adăugau 152 mii hectare ale proprietarilor particulari cărora li s-a retrocedat într-o primă etapă 75 mii de hectare. Odată cu apariţia Legii nr. 247/2005, cererile pentru intrarea în posesie a pădurilor depăşesc 150 mii de hectare, în condiţiile în care doar 87 mii ha sunt retrocedabile, făcând diferenţa între pădurea statului în 1948 şi pădurea particulară.

Rep.: Înţelegem din ceea ce spuneţi, dle director general, că ostilităţile pe seama retrocedărilor abuzive continuă.

G.S.: Da, şi nu vă ascund că dau lupte grele cu Comisia Judeţeană de Fond Funciar. Mă lupt nu numai pentru a apăra proprietatea statului şi interesele, cum se mai spune, ci vreau ca legea să fie corect aplicată şi pădurea să ajungă la fostul proprietar sau moştenitorii săi. Spun aceasta pentru că, iată, de câţiva ani buni, numeroşi indivizi reuşesc, prin diverse tertipuri, să ajungă în posesia unor importante suprafeţe de pădure, fără a avea dreptul.

Complicitatea procurorilor

Rep.: Dintre numeroasele exemple de eludare a legii v-aş ruga să vă referiţi la un caz de notorietate, cel al moştenitorilor generalului Eremia Grigorescu.

G.S.: Este un caz pe rolul instanţei de judecată, după ce Comisia judeţeană a validat iniţial cererea de retrocedare a unei suprafeţe de 9.008 ha, situată pe raza comunei Oituz. Ce este ciudat în acest caz?

Comisia judeţeană a avut o revenire asupra votului şi a acţionat în instanţă propria hotărâre. Mai mult, dosarul cu toate documentele depuse de casa de avocatură care îi reprezintă pe moştenitorii din Franţa a fost depus la Procuratură. Aici s-a ajuns la concluzia că toate documentele sunt în regulă.

Vă spun însă, cu mâna pe inimă, că adevărul este altul, mai ales că niciun document ce vine din exterior nu se verifică, totul limitându-se la o răsfoire sumară a documentaţiei. Singurii care au rămas pe poziţie suntem noi, Direcţia Silvică. Ne judecăm cu aşa-zişii moştenitori în nădejdea că, până la urmă, cineva se va apleca asupra documentelor şi se vor trage concluziile ce se impun.

Rep.: Ce se întâmplă cu aceste suprafeţe revendicate?

G.S.: Cele mai multe dintre acestea se vând unor samsari din ţară şi străinătate pentru că, până la urmă, exploatarea pădurii oferă un câştig substanţial şi imediat, dacă ţinem cont că preţul oferit pentru un hectar pe picior este între o mie şi două mii de euro. Şi încă un fapt: nu de puţine ori tranzacţiile se desfăşoară înainte de a se intra în posesia actelor de proprietate. Este nevoie de o gândire economică sănătoasă

Rep.: Ştiu că există posibilitatea ca statul să cumpere pădure de la proprietarii particulari.

G.S.: E adevărat, avem unele oferte, dar ezităm pentru că politica Executivului este îndreptată mai degrabă spre achiziţia de terenuri agricole pe care să se planteze pădure. Aşadar, nu există interes ca statul să-şi majoreze suprafaţa de pădure cu o alta exploatabilă.

Gândind economic, cred că este mult mai avantajos să achiziţionăm o pădure de 30-40 ani, cu circa 40 milioane lei vechi, suprafaţă de pe care se poate recupera ceva din investiţie, decât să investeşti pe un teren agricol care poate costa până la 20 milioane de lei hectarul, plantările de circa 50 milioane, la care se adaugă întreţinerea plantaţiei, care însumează încă 20-30 milioane de lei.

Cu una cu alta, investiţia se apropie de circa o sută milioane lei la hectar. Mai mult, astfel de plantaţii intră în categoria I de protecţie, unde nu este voie să recoltăm masă lemnoasă. Aşa stând lucrurile, cred că noi, direcţiile silvice, ar trebui să achiziţionăm pădure, în timp ce statul ar trebui să acorde sprijinul necesar plantărilor pentru stabilizarea solului de care este atâta nevoie.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.17, 1-15 SEPTEMBRIE 2007

Vizualizari: 631



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI