Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

A doua pâine a ţării este prea scumpă

Reprezentanţilor cultivatorilor de cartofi le place să se laude, prin simpozioane, că produsul lor reprezintă a doua pâine a ţării. Asta doar dacă luăm în calcul dimensiunea consumului brut, adică a cantităţii fizice vândute pe piaţă. Pentru că, în realitate, populaţia este şocată de preţul pe care trebuie să-l plătească pentru această „pâine“.

În plin sezon de recoltare, preţul cartofului la poarta fermei era de 0,7-0,8 lei/kg, în timp ce pe piaţă acesta depăşea 1,3 lei/kg. Să comparăm acest preţ cu cel al grâului, situat undeva la 1 leu/kilogram.

Diferenţa este enormă, dacă avem în vedere conţinutul nutritiv pe care îl au cele două produse. Ca să nu mai vorbim de faptul că dintr-un kg de grâu se obţine un kilogram de pâine, în timp ce la cartof pierderea fizică este de 30-40%, fără a mai lua în calcul valoarea alimentară a acestuia în comparaţie cu grâul.

Mergând mai departe cu analiza comparativă a preţului la cele două produse, ajungem la diferenţa enormă de randament.

În anul de referinţă 2007, hectarul de grâu abia a produs 1,5 tone, în timp ce randamentul mediu la cartofi depăşeşte 15 tone. Adică de 10 ori mai mult. Ce-i drept, şi diferenţa între cheltuieli este mare, dar nu atât de pronunţată încât să justifice acest decalaj între valoarea totală a producţiei la hectar.

Făcând aceste comparaţii, ar fi totuşi de subliniat că piaţa cartofului într-un an secetos, cum a fost 2007, nu este cu nimic mai scumpă decât în 2006. Este totuşi un semn bun, care se cuvine evidenţiat ca atare.

Topul preţurilor la cartof

Cei mai ieftini cartofi pot fi cumpăraţi în judeţul Covasna, unde aceştia se vând, cum s-ar spune, „la poarta casei“, cu 0,7 lei/kg. Urmează în ordinea ieftinirilor judeţele Sibiu şi Bacău, cu 0,75 lei/kg, Harghita, Braşov şi Neamţ cu 0,82-0,90 lei/kg, preţ la care se adaugă TVA.

Potrivit reprezentanţilor producătorilor, din recolta acestui an se poate asigura 80% din necesarul intern de cartofi, evaluat la 84 kg/an/locuitor. Comparând aceste date cu preţul pieţei cu amănuntul, cei mai câştigaţi sunt comercianţii şi intermediarii.

Anul mondial al cartofului

Conştientă de importanţa acestei culturi în hrana unei mari părţi a omenirii, Organizaţia Naţiunilor Unite a lansat oficial, la propunerea FAO, Anul Internaţional al Cartofului. Această decizie se înscrie în preocupările organismelor mondiale de a propulsa produsele strategice în asigurarea securităţii alimentare a omenirii.

Este vorba, în special, de ţările în curs de dezvoltare, unde adesea cartoful reprezintă prima pâine a populaţiei. Exemplul Chinei, care a devenit primul producător de cartof din lume, este urmat de Rusia, care până nu demult avea alte resurse alimentare esenţiale. 

(I.P.)
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2007

Vizualizari: 585



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI