Mănăstirea Vodiţa, leagănul monahismului românesc

Dacă aveţi drum prin Mehedinţi şi doriţi să vă odihniţi sufletul obosit de traiul alert cotidian al acestor vremuri, treceţi pe la Vodiţa! Este situată într-un cadru natural deosebit, pe malul Dunării, aproape de Orşova, pe teritoriul comunei Vârciorova. Drumul se abate la dreapta vreo 500 de metri dacă veniţi de la Drobeta Turnu-Severin spre Orşova. După ce v-au încântat Dunărea şi Porţile de Fier, aşezată în poala pădurii, se iveşte o bisericuţă de lemn, în stil maramureşean, ce-şi înalţă turla săgetată spre cer, aici în Banatul Severinului. Modestia acestei mănăstiri ascunde renumele unui trecut istoric valoros al primei mănăstiri ortodoxe din Ţara Românească.

Istoria Mănăstirii Vodiţa începe la 1370-1372, când călugărul atonit Nicodim (despre care legendele spun că a trecut Dunărea plutind peste ape) a ctitorit aici începutul vieţii călugăreşti din ţara noastră cu ajutorul financiar al voievodului Vladislav I. Aşezarea ei aici a fost aleasă strategic, pentru întărirea autorităţii bisericii ortodoxe şi stoparea expansiunii catolice.
Asupra Vodiţei s-au abătut urgii ale naturii, incendii, revărsări de ape şi ale vremii, când Severinul era cucerit pe rând de turci, austrieci ori revenea la patria mamă.

A fost refăcută de Radu I în jurul anului 1500, apoi de Cornea Brăiloiu în 1689, după care a rămas în părăsire. Deşi pustiită sute de ani, candela ortodoxiei la Vodiţa nu s-a stins niciodată. Printre vechile ruine - arcadele de la intrare, brâul de cărămizi roşii între pietrele de râu - parcă se simte măreţia şi fiorul acelor vremuri de început monahal. Aici, între ruine, simţi că locul e sfânt şi că încă mai păstrează urma genunchilor Sfântului Nicodim şi celor care au credinţă li se întâmplă minuni.

Din 1990, viaţa monahală şi-a reînceput cursul, lângă ruinele falnicelor mânăstiri de altădată ridicându-se bisericuţa de lemn unde-şi înalţă rugăciunile spre cer o mică obşte de călugări.

Dacă veniţi în ziua hramului la Vodiţa, pe 17 ianuarie, să vă închinaţi Sfântului Antonie cel Mare, nu vă temeţi de iarnă grea! Aici şi iernile, şi vânturile sunt blânde (climat mediteranean), menite să aducă sufletului linişte şi încântare.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu