Istoria de lângă... istorie - trădarea aliaţilor

Începută în 22 iulie cu bombardamentul năprasnic de la Nămoloasa şi Mărăşti, glorioasa campanie a armatei române a durat 50 de zile.

Atât faza ofensivă, când iniţiativa a aparţinut armatei române, cât şi cea defensivă, când a trebuit să parăm lovitura inamicului, campania din vara fierbinte a anului 1917 a fost o îndoită victorie a românilor.

Dar, din păcate, revoluţia din Rusia a avut urmări grave, alianţa militară româno-rusă încetând practic să mai existe. În timp ce armata română se pregătea de marea încleştare, cea rusă era implicată în sumedenie de comitete în care se discuta cu aprindere, şi nu de puţine ori cu armele pe masă, despre viitoarea organizare a Rusiei, despre condiţiile păcii etc., etc. „Numai în Armata a IV-a rusă, spune Constantin Kiriţescu, erau 40 de mii de oameni care făceau parte dintr-o comisie sau dintr-un comitet, 40 de mii de oameni care nu îndeplineau niciun alt serviciu decât să peroreze“.

Aşa stând lucrurile, nimeni nu se mai gândea la îndeplinirea îndatoririlor militare, ba chiar, în unele unităţi se fixase durata zilei de muncă „militară“ la cinci, şase sau doar patru ore. Adeseori soldaţii refuzau să-şi schimbe camarazii din prima linie, iar nu o dată în timpul atacurilor, ofiţerii au fost împuşcaţi de soldaţii care refuzau să execute ordinele.

Dezagregarea armatei ruse, ca şi a Imperiului „uriaşul cu picioare de lut“ a devenit o realitate care pune în pericol existenţa statului român salvat doar prin „patriotismul înălţător al trupelor române“, cum consemnează însuşi şeful statului major al Armatei a IV-a ruse.

Au fost dese cazurile când o întreagă divizie a dat bir cu fugiţii la primul contact cu inamicul. Este semnificativ cazul Diviziei 124-a rusă care, în bătălia de la Ireşti de pe 28 august, a fugit de pe front fără să tragă un foc, imediat ce inamicul a început să înainteze. Starea de anarhie era întreţinută şi de germani, conştienţi de avantajul pe care îl aveau din această situaţie.

După victoria revoluţiei bolşevice din 7 noiembrie, Lenin şi Troţki propun beligeranţilor încheierea armistiţiului general şi începerea tratativelor de pace. Pe frontul român, comitetul militaro-revoluţionar organizează un congres al tuturor unităţilor de pe front, care se ţine la Roman. Soldaţii încep să-şi destituie comandanţii, înlocuindu-i cu alţii aleşi din rândul trupei, astfel că simplii soldaţi ajung să comande corpuri de armată.

Pus în faţa acestei situaţii, generalul Şcerbacev, comandantul trupelor ruse, declară regelui şi Guvernului român că nu-şi mai poate impune voinţa şi că singura soluţie rămâne armistiţiul.
La 4 decembrie, la Iaşi, are loc un consiliu de miniştri prezidat de regele Ferdinand în care se hotărăşte că armata română, constrânsă de împrejurări, să participe alături de ruşi la tratativele care au avut loc la Focşani.

Un parlamentar român a transmis comandamentului trupelor germane de pe frontul Siretului următorul mesaj: „Guvernul român a hotărât ca armata română să participe la armistiţiul pe care armata rusă l-a propus.

Ca urmare şi din ordinul autorităţilor noastre militare, am onoarea a vă face cunoscut că, până la noi dispoziţii, ostilităţile sunt suspendate pe frontul Siretului, pe care armatele române îl ocupă, cu începere de la 5 decembrie 1917, opt ore seara. În timpul armistiţiului, trupele române vor rămâne pe poziţii şi vor păzi frontul. Avioanele româneşti îşi suspendă zborurile. Se va trage asupra avioanelor duşmane, care ar încerca să zboare peste liniile noastre. Delegaţii însărcinaţi cu stabilirea condiţiilor armistiţiului vor fi numiţi imediat“.

Armistiţiul s-a încheiat pe 9 decembrie, ambele părţi asumându-şi obligaţia ca ruperea acestuia să fie în prealabil asumată cu 72 de ore înainte. Era, spun specialiştii, singura soluţie care, în condiţiile ieşirii din război a Rusiei, putea salva ţara de la o catastrofă.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu