Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Soiurile de grâu recomandate de cercetare

Pentru reducerea pe cât posibil a pierderilor de producţie determinate de secetă, dar şi de alţi factori nefavorabili de mediu biotic (boli foliare şi ale spicului etc.) şi abiotic (temperaturi scăzute, temperaturi ridicate, încolţirea în spic etc.), cercetarea recomandă fermierilor cultivarea unor soiuri româneşti care, în condiţiile date, asigură obţinerea unor recolte sigure.

Zonarea soiurilor

Pe baza datelor obţinute din testările multianuale în condiţii naturale şi artificiale, sortimentul de soiuri recomandat pe fiecare zonă de cultură este următorul:

• pentru zona Bărăganului şi Dobrogea sunt recomandate, în cultură irigată şi neirigată, soiurile timpurii cunoscute, Dropia şi Flamura 85, soiurile noi Boema, Glosa, Crina şi Dor, precum şi soiurile semitardive Delabrad şi Alex. În perspectivă, în această zonă se vor extinde alte trei soiuri noi cu nivel bun de rezistenţă şi arşiţă, Faur, Gruia şi Izvor;

• în Oltenia, o comportare bună, în medie pe mai mulţi ani, au dovedit a avea soiurile Dropia, Flamura 85, Boema, Glosa, Alex şi Romulus, precum şi soiul timpuriu, intensiv, recent înregistrat de SCDA Şimnic, Briana. În plus, pe solurile mai puţin fertile, unde precocitatea şi rusticitatea reprezintă avantaje importante, se recomandă soiul foarte timpuriu Şimnic 30;

• pentru vestul ţării, în principal, sortimentul de soiuri recomandat se va baza pe cele cu potenţial de producţie ridicat, Alex, Romulus, Ciprian, Dropia, Lovrin 34 şi soiul Ardeal 1, pentru zona cu soluri fertile, iar în zona colinară, cu soluri mai puţin fertile, unde pericolul căderii este mai mic, soiurile Arieşan şi Crişana. De asemenea, pentru această zonă este în curs de extindere soiul intensiv semitimpuriu Delabrad, creat la ICDA Fundulea;

• în zona colinară din sudul ţării, pe solurile fertile se recomandă soiurile create la SCDA: Albota, urmate de soiurile Dropia, Flamura 85, Boema, Glosa iar dintre soiurile noi, în curs de extindere, Faur şi Gruia, care dau rezultate bune, mai ales pe terenurile fertile sau în condiţiile aplicării unei tehnologii intensive de cultivare;

• pentru Transilvania, soiurile cele mai adaptate s-au dovedit a fi Arieşan, Apullum, Turda 2.000, Ardeal 1 şi Fundulea 4. În anii următori, în această zonă se vor extinde soiurile noi semitimpurii, Delabrad (creat la Fundulea) şi Dumbrava (creat la SCDA Fundulea);

• în Moldova de nord, cele mai bune rezultate s-au obţinut cu soiurile Aniversar, Gaşparom, Sv 99, Arieşan, Fundulea 4 şi Esenţial. De asemenea, a început multiplicarea seminţei din soiurile Drobeta şi Voroneţ, create la SCDA Suceava, care urmează a se extinde în această zonă;

• în Moldova centrală şi de sud, sunt recomandate soiurile Dropia, Flamura 85, Boema, Glosa, Gabriela, Eliana, Fundulea 4, precum şi soiurile recent omologate Faur şi Gruia, create la ICDA Fundulea.

În Transilvania, în zona specifică pentru grâul de primăvară, se recomandă soiul Speranţa, creat la SCDA Turda.

Repartizarea soiurilor de grâu durum

Zonele cele mai favorabile pentru grâul durum sunt: Câmpia din sudul ţării, Dobrogea şi sudul Moldovei.

La această specie (tipul de dezvoltare de toamnă) sunt înregistrate trei soiuri româneşti, Pandur, Condur şi Grandur, create la ICDA Fundulea. Dintre acestea numai din soiul Pandur există sămânţă pentru comercializare în acest an.

Soiurile de triticale

Pe baza rezultatelor experimentale obţinute până în prezent, soiurile actuale de triticale au realizat, în medie, cele mai mari sporuri la producţia de boabe, faţă de grâu, orz şi secară, pe solurile podzolice cu fertilitate scăzută, din zona colinară subcarpatică din Transilvania, nord-vestul ţării, nordul Moldovei, Olteniei şi Moldovei.

În prezent, sunt înregistrate în România şi răspândite în cultură soiurile: Plai, Titan, Trilstar şi Stil, create la INCDA Fundulea şi Silver şi Prospect obţinute la SCDA Suceava. Dintre acestea, soiurile Plai, Titan, Trilstar şi Stil sunt recomandate pentru cultivare în toate zonele colinare ale ţării, iar soiurile Silver şi Prospect, în zona colinară din nordul Moldovei.

De menţionat că soiurile Titan, Trilstar şi Stil, soiuri intensive, precoce, cu talia scurtă a plantei, rezistente la căldură, se pot cultiva cu succes şi pe solurile fertile din câmpie.
În afara soiurilor de toamnă, pentru zona colinară din Transilvania este recomandat soiul de triticale de primăvară Ţebea, obţinut la staţiunea din Turda.

Dr. ing. Gheorghe ITTU, INCDA Fundulea
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.19, 1-15 OCTOMBRIE 2007

Vizualizari: 10903



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI