Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

NR. 9 / 2007


EDITORIAL

Asocierea – o necesitate! LAPAR – o soluţie?

Ţărani, producători agricoli sau... fermieri, cum ne place să le spunem de la o vreme până şi celor cu mai puţin de-un iugăr de pământ, o vacă şi trei găini în bătătură, trăiesc o stare de supărare generală de nici nu mai ştii pe cine, pe ce sau pentru ce.

Aceasta e atmosfera prin satele româneşti pe care am întâlnit-o adesea, dar mai cu seamă în ultima vreme. M-am întrebat de multe ori dacă disperarea lor - pentru că aşa ar putea fi calificată starea după modul de manifestare - este justificată. Nu cred că vreun politician sau demnitar ar putea răspunde la câte întrebări îndreptăţite s-ar expune şi la câte acuze ar fi adresate guvernanţilor. O simplă evaluare a stării de fapt ar putea dumiri pe oricine.

Aşadar, pământ risipit în sute şi mii de parcele de câteva sute de metri pătraţi fiecare, greu de exploatat din cauza degradării sale în timp ori amplasării în zone greu accesibile; producţii mici, determinate de imposibilitatea aplicării corecte a lucrărilor agricole ca urmare a lipsei forţei de muncă, mijloacelor tehnice şi mai ales financiare; căi de acces aproape inexistente; slabă preocupare a administraţiilor locale pentru soluţii alternative aducătoare de venituri; intervenţie tardivă şi, de cele mai multe ori, nesemnificativă a statului în agricultură etc., etc.

Soluţii? Oamenii le cunosc, dar nu catadicseşte nimeni să facă primul pas. Nu le este străină ideea asocierii şi avantajele ei în organizarea şi exploatarea pământului, în demersurile pentru o mai bună gospodărire a localităţilor, în aprovizionare şi desfacere, în crearea şi susţinerea cooperativelor de credit rural, în câte şi mai câte lucruri care se pot face într-o localitate ce se vrea respectată.

Dar astfel de structuri trebuie construite de la nivelul celor care ar trebui să beneficieze primii de avantajele lor, apoi clădite prin reprezentanţi până la nivel central şi nu invers. Iar nucleul trebuie să-l reprezinte formele asociative deja existente - acolo unde există - sau... primul gospodar al satului recunoscut ca atare de săteni la alegeri. Ar fi în avantajul tuturor.

La nivel central există câteva structuri reprezentative ale diverselor forme asociative din agricultură, ale ţăranilor, dar niciuna cu adânci rădăcini înfipte în Lumea Satului. Una dintre ele este Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România - LAPAR.

Liderii acesteia, consecvenţi cel puţin în prima parte a existenţei sale, poate că ar trebui să-şi adune mai repede puii de prin toate colţurile ogrăzii sub aripa ocrotitoare. Nu de alta, dar sunt prea... zburătăciţi de vremuri şi de nevoi. La fel ar trebui să facă şi celelalte asociaţii sau federaţii agricole, spre a se constitui într-o organizaţie puternică la nivel naţional. Este singura şansă a agricultorilor de a-şi apăra drepturile şi a trata de la egal la egal cu patronatele din industrie în stabilirea preţurilor şi valorificarea producţiei.

Dar pentru a realiza aceasta repede şi eficient, poate că n-ar fi lipsit de interes ca structurile statului, împreună cu cele ale agricultorilor, să elaboreze un pachet de acte normative, care să stimuleze şi să susţină formele asociative şi nu de natură a lăsa la latitudinea a 22 milioane de români soluţia pentru o viaţă mai bună.

Aşadar, asocierea este o necesitate pentru ieşirea din criza în care se află satul românesc, iar LAPAR - dar nu numai - ar putea fi o soluţie în ceea ce priveşte reprezentarea la nivel naţional, dar nu doar atât. Concluziile aparţin celor în mijlocul cărora m-am aflat mai multe ore şi pe care, sincer, le împărtăşesc. Cred că şi dumneavoastră, stimaţi cititori.

I. BANU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.9, 1-15 MAI 2007

Vizualizari: 1513



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI