Psihoza clauzei > REVISTA LUMEA SATULUI

Vine sau nu blestemata de clauză? Eu presimt că nu! Ar fi, poate, cea mai mare nedreptate pe care comisarii europeni o comit de-a lungul existenţei Uniunii.

Este adevărat, noi, românii nu prea ne-am făcut temele. Cauzele ţin în special de modul superficial în care echipele ministeriale din ultimii doi ani au tratat aspectele privind îndeplinirea obligaţiilor ce ne revin din Tratatul de aderare. Dar aceasta este doar partea subiectivă a problemei în discuţie. Cea obiectivă ţine de adevărul fundamental că agricultura României, fărâmiţată în peste 40 milioane de parceluţe, deţinute de peste 4 milioane de proprietari şi lipsită de un sistem cadastral, este greu, dacă nu imposibil să se alinieze atât de rapid exigenţelor comunitare în materie de evidenţă funciară.

Nu cred în ruptul capului că erorile comise în înregistrarea cererilor de plăţi şi în identificarea suprafeţelor se plasează în sfera fraudelor financiare premeditate. Bine, rău cum a lucrat, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură a reuşit să-şi formeze în teritoriu un corp de specialişti a căror probitate profesională şi morală nu poate fi suspectată.

Nu dorim să supralicităm, dar comisarii şi experţii europeni sunt conştienţi de dificultăţile enorme care stau în faţa celor chemaţi să asigure ordinea funciară în România. Ei erau la curent încă de pe vremea negocierii Dosarului agricol că, din punctul de vedere al evidenţei funciare, România are cele mai mari probleme în cadrul Comunităţii.

Greşeala negociatorilor noştri a fost că nu au avut curajul să ceară clemenţa care să nu le permită mentorilor noştri europeni să ne fluture deasupra capului blestemata sabie a clauzei de salvgardare. De la ce vor să ne salvgardeze confraţii europeni? Poate de la letargia cronică în care autorităţile noastre au tratat până acum această chestiune delicată a respectării punctuale a reglementărilor europene.

Supoziţia că ameninţarea cu clauza are un scop strict financiar, acela de a economisi la „puşculiţa europeană“ cei 100 milioane de euro, este neplauzibilă. Asta, cel puţin din motive, să le zicem, umanitare. Ar fi o tragedie ca staff-ul de la Bruxelles să nu ia în considerare nenorocirile naturale care s-au abătut, în acest an, asupra ţăranilor noştri.
Avertismentul transmis României are mai degrabă darul de-a trezi la realitate autorităţile noastre. De a le face să înţeleagă că practica europeană în materie de legislaţie economică are la bază principiul obligativităţii. Iar exigenţele Bruxelles-ului sunt aceleaşi pentru toate cele 27 de state care compun Uniunea. Aceasta fără nicio discriminare sau clemenţă. Este posibil ca, de data aceasta, comisarii europeni să comită o anumită derogare de la conduita lor economică. Dar ea, derogarea, ar putea fi ultima în cazul agriculturii româneşti.

Chiar aşa, domnule Ludovic Orban, cine o fi Iuda al nostru? Cel care l-a trădat pe Cristos poartă un nume şi un chip ce înfricoşează creştinii de pretutindeni. Dumneavoastră aruncaţi doar „porumbelul“ şi ne puneţi pe jar, lăsându-ne pe noi să iscodim cine o fi Iuda Dâmboviţeanu. Nu am spune că este corect cum procedaţi. Oricum, ne îndemnaţi la reflecţie, stimulându-ne imaginaţia spre lansarea unor scenarii posibile.

Primul şi cel mai important este că Remeş este totuşi vinovat, de vreme ce-l înfieraţi ca pe un „Iuda“ care a trădat. În supoziţia cea mai simplistă, ar fi un oarecare Ciorbea.

O analiză lucidă ne conduce spre concluzia că această prezumţie cade din capul locului. Nu pot să cadă capetele a doi demnitari dintr-odată, pe baza denunţului unui ciorbar borşit. Cooptarea lui Ciorbea într-o asemenea operaţiune de deconspirare a corupţiei la nivel înalt nu face altceva decât să producă ilaritate. El nu a fost altceva decât un pion pe tabla de şah a filajului, nu însă omul pe care domnul Orban îl numeşte „Iuda“. Atunci, spre cine ar putea să se îndrepte bănuiala? Primul pe lista incriminării pare a fi tocmai cel acuzat de infracţiunea de cumpărare de influenţă, Ioan Avram Mureşan.

După câte ştim, Mureşan nu are bunul obicei de-a cumpăra ceva, ci de a primi foloase necuvenite. Această ultimă „calitate“ l-a pus în situaţia de a se confrunta cu procurorii în cercetarea unor rafturi întregi de dosare penale şi reclamaţii, aflate la „dospit“ în seifurile DNA. Să fi fost, oare, acesta trucul între el şi procurori: „Dă-ni-l tu pe Remeş, iar noi te spălăm“. Dacă ar fi aşa, atunci am fi în faţa celei mai penibile mascarade de încătuşare şi întemniţare, care a revoltat oamenii de bună-credinţă.

Dar nu cumva dl Orban ţinteşte în altă parte? Poate undeva mai sus. La un „Iuda Dâmboviţean“ mult mai puternic şi feroce. Adică la un personaj care are puterea de-a folosi serviciile speciale în scopul dobândirii unei supremaţii ce depăşeşte puterea noastră de anticipaţie.
Singura certitudine în prezentarea acestui scenariu este că domnul Orban n-a scăpat din gură porumbelul cu Iuda în necunoştinţă de cauză. Acum, când a comis această dezvăluire, este de datoria lui să-şi ducă până la capăt „spovedania“ biblică.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu