Imprimati articolul

HIPOTIROIDIA

E toamnă, vremea conservelor, când gospodinele caută, nu găsesc şi bombăne… sare! Sare ne-iodată, care să-şi menţină calitatea de conservant, poate singurul efect pozitiv care i-a mai rămas după cruciadele la care a fost supusă în ultima vreme, când sintagmei „ca sarea în bucate“ i-a luat locul „ca sarea în ochi“.

Nu discut despre oportunitatea obligativităţii comercializării şi consumului de sare iodată – s-a discutat mult, se mai discută şi se va mai discuta, uneori doar cu patos, alteori şi cu competenţă. Partea vizibilă a măsurii este carenţa în iod, în grade diferite, la un contingent relativ mare şi în creştere din totalul populaţiei, mai ales în anumite zone („regiuni guşogene“).

Prezenţa insuficientă a iodului determină o secreţie redusă de hormoni tiroidieni, boală numită hipotiroidie, cu un tablou clinic complex, care cuprinde două categorii distincte de manifestări: mixedemul şi sindromul hipometabolic.

- Mixedemul constă în infiltrarea pielii şi a ţesuturilor subiacente cu o substanţă mucoidă care afectează tegumentele, fanerele şi muşchii. Drept urmare, faţa devine exagerat de rotundă şi buhăită, cu pleoapele umflate şi lipsite de expresivitate, nasul lăţit şi buzele îngroşate, pielea gălbuie, îngroşată, aspră, uscată, rece, vineţie (cianotică) la extremităţi, părul rar, uscat şi casant, chelie, unghii friabile şi casante, muşchii dezvoltaţi ca la sportivi („hipertrofie pseudo-atletică“), dar cuprinşi de slăbiciune şi afectaţi deseori de crampe.

- Sindromul hipometabolic cuprinde, şi el, o serie de manifestări caracteristice de natură somato-viscerală (limbă mare, care nu mai încape în gură, alteraţii gingivale şi dentare, îngrăşare exagerată în condiţiile lipsei poftei de mâncare), neuropsihică (astenie fizică, psihică şi intelectuală cu întârziere în vorbire, deficit de memorie, scăderea atenţiei, stări confuzionale, delirante, idioţie), cardiovasculară (tensiune arterială oscilantă, predominant hipotensivă, dureri precordiale, puls scăzut) şi sexuală (descreşterea libidoului, dispariţia ciclului sau, din contră, prelungirea acestuia mult peste durata normală la femei, respectiv infantilism genital şi sterilitate la bărbaţi).

Hipotiroidia majoră afectează circa 2% dintre adulţi, dar se poate manifesta, ocazional, şi la copii. Incidenţa bolii este de 5-6 ori mai mare la femei decât la bărbaţi şi este asociată, de cele mai multe ori, cu furtuna hormonală declanşată de instalarea menopauzei.

Boala are evoluţie îndelungată şi progresivă, fără tendinţă de vindecare, astfel încât, odată diagnosticată, trebuie tratată cu răbdare şi perseverenţă. În această situaţie, fitoterapia poate fi o valoroasă soluţie complementară pentru medicaţia specifică pe care, în niciun caz, nu o substituie. Ea vine doar cu un important suport vitaminic, cu un aport de iod uşor asimilabil şi cu alte substanţe biologic active care fie reglează balanţa hormonală a organismului, fie contribuie la limitarea „efectelor colaterale“ ale bolii.

Recomandări fitoterapeutice

Planta cea mai des recomandată în această boală este Nucul, mai precis fructele sale imature, care fie sunt consumate ca atare, fie sub formă de suc (2-3 linguriţe/zi), fie decoct (o linguriţă/cană, fierbere 15-20 minute, câte 1-2 linguri la fiecare 3-4 ore). Ca urmare a tratamentului, se reduce dezordinea hormonală, iar nivelul de tiroxină (principalul hormon tiroidian) creşte cu 30-50%.

Normalizarea nivelurilor hormonale tiroidiene (ceea ce înseamnă posibilitatea utilizării şi în caz de hipersecreţie!) se poate realiza şi prin consumarea zilnică a 3-4 căni dintr-o soluţie preparată prin infuzarea, într-un litru de apă clocotită, timp de 15-20 minute, a două linguriţe de Roiniţă şi a unei linguriţe de Vineriţă (Ajuga reptans) şi agrementată cu câteva frunzuliţe de Rozmarin. O reţetă ceva mai complexă prevede obţinerea, într-o primă fază, a două amestecuri vegetale (în care plantele intră în proporţii egale):

a) frunze de Mesteacăn, coajă de Cruşin şi fructe de Măceş;
b) iarbă de Urzică-vie, de Fumariţă, de Rozmarin şi flori de Porumbar. Se prepară apoi un ceai (durata infuzării: 15-20 minute) din 250 ml apă clocotită şi câte o linguriţă din fiecare amestec, care se bea pe parcursul întregii zile, înghiţitură cu înghiţitură.

La graniţa dintre „medicament“ şi „aliment“ se situează Ovăzul, cereală aproape necunoscută atât în arsenalul terapeutic, cât şi în gastronomie, pe care nutriţioniştii îl consideră însă indispensabil (!) îndeosebi în sezonul rece. În scop terapeutic, ca stimulent al sistemului endocrin, se poate folosi decoctul (10 linguri de boabe/litru, fierbere 30 minute) sau maceratul (aceleaşi proporţii dintre ingrediente, dar boabele trebuie pisate, iar durata macerării este de 12 ore), în ambele cazuri doza recomandată fiind de 3-4 căni/zi. Ca aliment, gospodina este liberă să-şi exercite din plin priceperea şi imaginaţia, întrucât boabele se pretează la prepararea pastelor, cremelor, supelor, supelor-creme etc.

Fructele de Mărar luate ca atare (câte un vârf de cuţit, de 3-4 ori pe zi) sau sub formă de tinctură (se macerează, timp de 8-10 zile, 20 g de plantă în 100 ml alcool de 60-700), câte 10-25 picături de 2-3 ori pe zi acţionează, şi ele, ca stimulator şi reglator hormonal foarte puternic, inclusiv în disfuncţiile glandelor tiroidiene.

Acelaşi efect îl pot avea şi alte legume, în mod normal, indispensabile din bucătărie: Ridichea-neagră, Ceapa şi Usturoiul. De reţinut că toate pot fi iritante la consumul în exces, Ceapa este contraindicată persoanelor care suferă de ulcer sau gastrită hiperacidă, iar Usturoiul – celor cu cataruri gastrice sau intestinale, cu simptome congestive pulmonare, precum şi mamelor care alăptează.

Dr. ing. Radu STOIANOV, Institutul de Bioresurse Alimentare
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.19, 1-15 OCTOMBRIE 2007

֩ Comentarii