Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Cu UE pe... masă

„Nu vom putea face nimic în agricultură dacă nu vom fi susţinuţi“ – e părerea de neclintit a primarului Mihai Mihalache, din comuna ieşeană Schitu Duca.

Argumentele sunt clare: în comună au rămas suprafeţe mari de teren nelucrate şi în această toamnă. Media de vârstă a cetăţenilor este de 65 de ani, majoritatea fiind pensionari CAP, deci cu venituri foarte mici, insuficiente pentru a putea plăti lucrările agricole.

„Înainte se primeau două milioane şi jumătate subvenţie pe hectar. De acolo ţăranul cumpăra 50 kg făină de grâu, îşi mai lua 2 kg de salam, un litru de vodcă şi se mai ara un hectar şi jumătate de teren. Atunci se arau 2-3 mii ha teren în fiecare comună. Acum, nici vorbă, din cele 13.000 ha de teren arabil, cât are comuna Schitu Duca, doar 150 ha sunt arate din toamnă“, spune cu supărare primarul Mihalache.

Şi supărarea e cu atât mai mare cu cât şi primarul e în rând cu ceilalţi, pentru că, spune el, nu a avut bani să înfiinţeze o cultură, să cumpere motorină, să facă apoi grâu pe care să-l ţină în hambar, că ba n-are cui îl vinde, ba preţul nu-i bun.

Deci toate speranţele sunt legate de ajutorul european. Dacă nu se face ceva, la Schitu Duca, în 10 ani, populaţia prea bătrână pentru a munci va fi muritoare de foame.

În aşteptarea banilor europeni, primarul Mihalache a făcut un prim pas: din decembrie şi-a pus pe birou o splendidă faţă de masă pe care scrie „UE“. Ghiciţi de ce culoare?

Albastră, cu însemnele europene, încât toată comuna recunoaşte că primarul nu numai că are dreptate în ceea ce spune, dar s-a şi orientat la vreme, aşa că viitorul va fi, garantat, mai bun.

Mihaela Munteanu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2007

Vizualizari: 684



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI