Imprimati articolul

Istoria de lângă... istorie

Totul se fură, totul...se transformă

Armistiţiul de la Focşani impus de trupele ruseşti bolşevizate va stabiliza linia frontului din munţii Oituzului, de-a lungul văilor Şuşiţei, Putnei şi Siretului până la Dunăre.
Dincolo de linia de fier şi foc, două treimi din ţară sunt sub stăpânirea inamicului, care a conceput şi pus în aplicare cea mai cumplită politică de spoliere economică pe care a cunoscut-o vreodată pământul românesc.

Imediat după cucerirea Bucureştiului au fost confiscate trăsurile, caii, automobilele şi bicicletele şi a fost suspendată circulaţia tramvaielor pentru a se micşora consumul de electricitate. Când tramvaiele s-au repus în circulaţie, în interiorul acestora a apărut un paravan care despărţea partea rezervată soldaţilor germani de cea în care se înghesuia populaţia civilă.

S-a trecut apoi la confiscarea alimentelor din întreg teritoriul ocupat, un adevărat atentat la sănătatea populaţiei. S-a rechiziţionat zahărul, apoi petrolul. Este oprită tăierea vitelor, se interzice fabricarea covrigilor, cornurilor etc. Se confiscă sticlele goale, cauciucurile, obiectele de aramă, alamă, bronz, saltelele de lână, blănurile şi chiar rufăria de corp sau... sifoanele.
Se introduc cartelele de pâine: pentru oraşele cu peste cinci mii de locuitori sunt stabilite 400 g pentru fiecare locuitor. Aşa-zisa pâine era fabricată, jumătate din făină de grâu, restul mălai. Din martie 1918, raţia a scăzut la 300 g pe zi.

„Cum o să trăim fără grâul şi petrolul românesc?“, se întreba Ludendorff, în octombrie 1916, şi aceste cuvinte rezumau un minuţios plan de jaf al teritoriului alcătuit cu minuţie specific germană.

Pe lângă cele peste un milion tone de cereale care n-au mai putut fi evacuate în timpul retragerii, până la 1 decembrie 1917 au fost exportate în ţările duşmane încă 1,5 milioane tone de cereale, oleaginoase, nutreţ, iar până în octombrie 1918 cantitatea exportată a depăşit 2,1 milioane de tone.

Mai mult, soldaţii armatelor de ocupaţie trimiteau lunar familiilor lădiţe cu până la 25 kg de alimente, iar numărul militarilor aflaţi pe teritoriul ocupat depăşea 480 mii de oameni!

S-a interzis, cu desăvârşire, tăierea vitelor de către populaţie, în timp ce, conform statisticilor oficiale, de la 1 aprilie 1917 şi până la 30 decembrie 1918 s-au tăiat pentru consumul trupelor 207 mii de vite mari, peste un milion de oi şi 52 mii de porci.

Şi, iată, un exemplu de rapt economic: pentru a suplini lipsa grăsimilor necesare alimentaţiei şi industriei, un departament special Fettgewinnungsstelle se ocupa de procurarea acestor materii prime. În primul rând, s-a trecut la extragerea uleiului din embrionul de porumb, toate morile mari fiind adaptate pentru această operaţiune. Rafinat şi solidificat, acest ulei devenea margarină. A doua sursă de extragere a grăsimilor era utilizarea resturilor din abatoare şi a celor rămase din hrana soldaţilor de pe front.

Instalaţii speciale prelucrau oase, grăsimi, copite, coarne. Nucile, jirul, ghinda, castanele sălbatice sau chiar sâmburii de prune se strângeau, de asemenea, pentru extragerea uleiului, iar ouăle stricate erau folosite pentru fabricarea săpunului. Pentru populaţia civilă, săpunul conţinea 85% argilă şi doar 15% materii grase. Era interzisă cu desăvârşire fabricarea săpunului în gospodărie. Toate acestea cu consecinţe grave asupra stării de sănătate a românilor din teritoriul ocupat, unde numărul îmbolnăvirilor şi a deceselor au fost, conform statisticilor, de două-trei ori mai mare ca înainte de declanşarea războiului.

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.19, 1-15 OCTOMBRIE 2007

֩ Comentarii