Imprimati articolul

Noile soiuri deţin cea mai înaltă atestare ştiinţifică

Dr. ing. Antonia Ivaşcu, director executiv al Institutului pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor.

A dovedit, încă din anii facultăţii, o înclinaţie aparte pentru carte şi cercetare. În cei 30 de ani de la absolvirea Institutului Agronomic din Bucureşti, a reuşit să obţină toate gradele ştiinţifice posibile, elaborând în acest răstimp peste 260 de lucrări de mare actualitate. Este creatoare a 18 soiuri de piersic şi deţinătoare a 6 brevete de invenţii. Din 2006 este membru asociat al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi reprezentanta României în Oficiul Comunitar pentru Protecţia Soiurilor (CPVO).

De peste 50 ani, tot ce s-a cultivat şi se cultivă astăzi în agricultura românească poartă parafa ştiinţifică a specialiştilor de la Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor. De-a lungul timpului, sub observaţia cercetătorilor de aici, au fost „difuzate“ agriculturii zeci de mii de soiuri şi hibrizi care, la momentul respectiv, reprezentau ce era mai valoros şi sănătos pentru producţia vegetală a României.

• În câmpurile Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor se verifică anual peste 1.500 de soiuri.

Criteriile de testare şi înregistrare a noilor soiuri sunt universal valabile şi se situează la nivelul exigenţelor europene în domeniu. Aceleaşi reguli internaţionale stau şi la baza sistemului de organizare a metodologiei de lucru. Pentru a intra pe piaţa comercială, fiecare soi sau hibrid trebuie să parcurgă o perioadă de testare de 2-3 ani, timp în care li se verifică şi confirmă autenticitatea, puritatea varietală, valoarea agronomică şi de utilizare, ele putând lua drumul spre marea producţie numai după ce au fost înscrise în

Catalogul oficial.

Procesul de omologare parcurge etape ştiinţifice universal valabile în lumea plantelor vegetale destinate producţiei agricole. Aici sunt excluse orice rebut şi incertitudine legată de sănătatea noilor soiuri şi hibrizi creaţi de institutele de cercetare. Or, trebuie subliniat că presiunea dinspre aceste institute este mare şi ea se datorează unei oferte care exprimă capacitatea profesională a cercetătorilor din agricultură.

Esenţiale sunt autenticitatea şi puritatea soiurilor

În ultimii 3 ani au fost testate şi retestate mii de soiuri din speciile pentru cultura mare, respectiv cereale, leguminoase pentru boabe, floarea-soarelui, rapiţă, cartof, sfeclă-de-zahăr, plante furajere, plante medicinale şi aromatice, specii legumicole, pomicole şi arbuşti fructiferi, viţă-de-vie şi specii ornamentale.

De reţinut că, în anul 2006, au fost în testare 1.345 de soiuri, iar în 2007, 1.722. A fost intensificată activitatea anuală de verificare a autenticităţii şi purităţii varietale a soiurilor din speciile pentru cultura mare şi legumicolă, fiind înregistrate 2.500, respectiv 4.000 de probe. În 2006 au fost create 144 de soiuri noi, iar în opt luni din acest an, 68 de soiuri.
Menţinători ai soiurilor testate şi înregistrate în Catalogul oficial sunt peste 70% staţiuni şi institute de cercetare, societăţi comerciale, persoane particulare româneşti şi aproximativ 30% aparţin firmelor din străinătate.

Specificul condiţiilor climatice

Verdictul final al testării are în vedere condiţiile pedoclimatice: soiurile mai rezistente la ger, altele la secetă să fie create în zonele respective, unde se face şi testarea. De exemplu, soiul de grâu Fundulea 29, creat la ICDA Fundulea, se recomandă să se cultive în zonele de câmpie din Bărăgan, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi Moldova. Hibridul de porumb Fundulea 376, creat la  ICDA Fundulea, este recomandat pentru zonele din sudul ţării.

Condiţionări

Trebuie spus că un soi candidat trebuie să fie distinct de alte soiuri înscrise sau notoriu cunoscute în cadrul aceleiaşi specii prin cel puţin o singură caracteristică. Pentru a stabili acest criteriu, soiul este cultivat şi comparat cu cele care au caracteristici de grupare apropiate, din colecţia de referinţă.

Toţi indivizii componenţi ai soiului candidat trebuie să fie uniformi, acceptând un anume număr de plante atipice, aceasta în funcţie de ghidurile tehnice ale CPVO sau UPOV, unde se menţionează acest număr dintr-un total efectiv de plante. Numărul de plante atipice ţine seama de modul de polenizare al speciei, fie directă, fie încrucişată.

Un soi candidat trebuie să fie stabil în multiplicările sale ulterioare, conform caracteristicilor din momentul înregistrării, care trebuie să fie aceleaşi şi după 25-30 de ani.

În vederea înregistrării în Registrul soiurilor şi în Catalogul oficial al soiurilor, pe lângă testul DUS se efectuează şi testul pentru valoarea agronomică şi de utilizare (VAU) la speciile pentru cultura mare. Câteva dintre aspectele urmărite în testele VAU sunt:

- capacitatea de producţie şi stabilitatea producţiei;
- rezistenţa la factorii nefavorabili de mediu;
- însuşiri de calitate superioară;
- rezistenţa la boli şi dăunători.

Institutul nostru studiază şi depozitează soiurile care constituie colecţia de referinţă, asigură legătura cu organismele şi organizaţiile din statele membre ale UE, precum şi cu cele internaţionale în domeniul testării şi înregistrării soiurilor.

În acelaşi timp, editează şi publică anual Catalogul oficial al soiurilor de plante pentru cultură.

Obiective imediate

În perioada 2007-2009 avem în vedere mai multe obiective:

- construirea şi întreţinerea unui depozit frigorific în care se vor păstra soiurile pentru colecţia de referinţă necesare testului DUS, de menţinere şi control al multiplicărilor ulterioare. În prezent, ISTIS are în colecţie 1.478 de soiuri la speciile pentru cultura mare, 350 de soiuri din speciile de legume şi 150 soiuri de plante ornamentale;

- amenajarea şi întreţinerea  unei sere (circa 500 mp) necesare efectuării testelor de rezistenţă la agenţii patogeni ale soiurilor candidate, precum şi ale testelor DUS la legume de seră şi plante furajere;

- construirea unui solar pentru testul DUS la speciile legumicole;

- dotarea cu maşini şi utilaje specifice câmpurilor experimentale, precum şi realizarea amenajărilor de irigaţii proprii în centrele unde se efectuează testul DUS;

- participarea la sesiunile şi grupele tehnice ale Uniunii Internaţionale pentru Protecţia Noilor Soiuri de Plante (UPOV), organism internaţional, din care face parte şi România începând cu anul 2001 şi la reuniunile Oficiului Comunitar pentru Protecţia Soiurilor (CPVO);

- schimburi de experienţă, informaţii şi de seminţe cu autorităţile similare din statele membre UE, în scopul unei mai bune implementări a legislaţiei comunitare în domeniul testării soiurilor la noi.

Conform metodologiei, testarea trebuie să se facă în cel puţin 5 centre de testare, amplasate în mai multe zone, cu condiţii pedoclimatice diferite şi respectând solicitările institutelor de cercetare româneşti şi ale firmelor aplicante.

Patrimoniul şi structurile teritoriale

ISTIS are actualmente în administrare 890 ha, repartizate în 24 centre de testare a soiurilor, amplasate în cele mai reprezentative zone pedoclimatice ale ţării noastre, unde se realizează producţii agricole optime, unităţi absolut necesare verificării valorii agronomice a soiurilor.

Aceste centre reprezintă, prin amplasarea lor judicioasă în teritoriu şi prin experienţa dobândită în decursul a peste 50 ani de activitate în domeniul testării şi înregistrării soiurilor candidate, un atu de bază pentru noi.

ISTIS este o instituţie publică de importanţă naţională, deoarece activitatea de testare este unică în România, iar orice companie care doreşte să întreprindă afaceri cu seminţe (comercializare şi producţie) nu poate face aceasta fără ca soiurile respective să fie mai întâi testate la ISTIS, aşa cum se procedează în toate celelalte state membre ale UE, şi înregistrate în Catalogul oficial editat anual de ISTIS.

ISTIS încheie anual contracte de testare cu beneficiari interni sau externi ce se derulează pe parcursul a 2-3 ani. Pentru ca aceste testări să se efectueze în cele mai bune condiţii, iar rezultatele să fie cât mai corecte, câmpurile experimentale pe care ISTIS execută testările trebuie să rămână cu aceeaşi destinaţie, ele fiind deja terenuri uniforme, pregătite de-a lungul anilor în conformitate cu tehnologiile specifice, la care rotaţia culturilor pe terenurile de uniformizare, în scopul asigurării solurilor optime pentru loturile experimentale, este absolut obligatorie.

Pagini realizate de dr. ing. Antonia IVAŞCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR18, 16-30 SEPTEMBRIE 2007

֩ Comentarii