Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Rolul tăierilor în pomicultură

Tăierile sunt un „rău necesar“, dar care trebuie aplicate pomilor şi nu numai, în propriul folos. Prin tăieri se stimulează acele funcţii mai slab îndeplinite de pom şi sunt temperate cele care se manifestă excesiv. În timp, dacă acestea sunt efectuate corect, se va observa o reducere a volumului coroanei şi a taliei pomului, iar ramurile vor fi mai viguroase.

Tăierile puternice la pomii tineri întârzie fructificarea, de aceea se impune ca severitatea lor să aibă loc progresiv, amplificându-se la maturitate pentru a stimula noi creşteri.

Tendinţa actuală este aceea de a reduce pe cât posibil talia pomilor şi volumul coroanei prin alegerea unor portaltoi de talie mică, dar şi prin eliminarea lemnului de prisos, uşurând astfel executarea lucrărilor impuse într-o plantaţie pomicolă.

Tipurile de tăieri

Imediat după prinderea pomilor au loc tăierile de formare a coroanei care, în medie, se pot efectua până în anul 5 de viaţă al acestora. Regula de bază de care vom ţine cont mai întâi la plantare şi apoi la tăiere este ca pomul să aibă un spaţiu suficient de creştere şi de dezvoltare astfel încât, ajuns la maturitatea de producţie, să nu se umbrească cu alte plante.

Chiar şi pomii din curtea fiecăruia, care nu fac neapărat parte dintr-o plantaţie organizată, necesită o astfel de tăiere. Formarea coroanei este importantă pentru a se realiza un echilibru în plan vertical şi orizontal, o iluminare cât mai bună a ramurilor, respectiv a fructelor, pentru a se asigura un randament optim al fotosintezei şi, în final, obţinerea unor fructe de calitate. Forma coroanei se alege în principal în funcţie de specie, de vigoarea pomului şi de tipul de plantaţie în care se află.

Tăierile de fructificare sau de rodire se execută an de an şi au ca scop obţinerea unei producţii mari şi de calitate prin asigurarea unui număr suficient de elemente de rod, dar şi de creşteri care să susţină noile formaţiuni fructifere.

Tăierile de întreţinere şi cele de corectare au rolul de a îndrepta dezechilibrele care apar în coroană odată cu trecerea anilor. Ele sunt necesare pentru menţinerea formei coroanei, corelarea vigorii cu densitatea, îmbunătăţirea regimului de lumină şi se realizează prin completarea sau substituirea unor braţe, precum şi prin eliminarea ramurilor bolnave, degerate, uscate sau a lăstarilor ieşiţi din tipar.

Tăierile de regenerare sunt efectuate în perioada de declin a pomilor doar în plantaţiile clasice sau intensive, unde cheltuielile sunt justificate. Se intervine atât la nivelul coroanei cât şi al rădăcinii prin scurtări care vor determina creşteri puternice şi noi fructificări, însă mult mai scăzute faţă de cele din perioada de maturitate.

Perioada optimă de efectuare

Până nu de mult, principala tăiere la pomi se efectua în timpul repausului vegetativ sau „în uscat“, începând din toamnă, după căderea frunzelor şi până în primăvară, cu condiţia ca temperaturile să fie favorabile.

Aşadar, în condiţiile în care acestea nu coboară sub 0 grade, suprafaţa cultivată este mare, iar forţa de muncă nu asigură terminarea lucrărilor până la pornirea în vegetaţie a pomilor, tăierile pot începe încă din luna noiembrie şi se pot continua în ferestrele iernii – perioade cu temperaturi primăvăratice – cum este cea prin care am trecut şi în această iarnă.

Mai nou, aceste tăieri din perioada de repaus sunt evitate, însă cu condiţia efectuării a una-două tăieri „în verde“, adică după ce pomii au intrat în vegetaţie, începând cu lunile aprilie-iunie. Se preferă această perioadă deoarece în iernile capricioase, dacă pomii pornesc în vegetaţie şi au loc accidente climatice, sunt afectate elementele de rod rămase în urma tăierii.

În ambele cazuri, elementele de rod trebuie foarte bine cunoscute pentru a putea realiza un echilibru între creşterea şi fructificarea din anul care urmează. Nu ezitaţi să cereţi sfatul unui specialist deoarece tăierile sunt nişte lucrări destul de complexe, iar în funcţie de modul cum sunt executate depind calitatea şi cantitatea fructelor!

În niciun caz nu se fac tăieri în perioadele geroase pentru că lemnul poate crăpa şi pot apărea scurgeri cleioase şi ţesuturi degerate!

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2007

Vizualizari: 1498



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI