Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Ce vrea „Ţăranul Sărac“ de la Câmpineanca

La 17 octombrie s-a sărbătorit Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei. În ajun, trecusem prin comuna vrânceană Câmpineanca şi mă oprisem fără voie la o poartă pe care scria cu litere de-o şchioapă: „Ţăran Sărac din Uniunea Europeană“.

În ogradă aveam să-l aflu pe Constantin Crăciun, preşedintele Cooperativei „Ţăran Sărac“ despre care auzisem că-i o persoană cât se poate de originală.

După 35 ani de condus trenuri prin ţară, când a ieşit la pensie dl Crăciun s-a dedicat agriculturii, fiind în prezent liderul local al sindicatului PROPACT.

Ca să poată lucra cele 25 ha de teren pe care le deţine a absolvit în cadrul OJCA Vrancea cinci cursuri de calificare în viticultură, legumicultură, pomicultură, zootehnie şi apicultură, cu medii de 9 şi 9,50.

Pentru sârguinţă şi perseverenţă, la cei 66 de ani ai săi a fost distins cu o diplomă înmânată chiar de fostul ministru Remeş. Acelaşi ministru însă avea să-l respingă la o altă întâlnire cu agricultorii vrânceni, pe motiv că nu are timp să discute cu „toate aşchiile din sindicat“.

Personaj pitoresc, Crăciun a ieşit în 2005 în faţa altui fost ministru, Gheorghe Flutur, cu o pereche de pantaloni plini de ciulini, ca să-i demonstreze cum arată ţăranul în România.

Nemulţumit de modul cum ministrul trata ţăranul, contribuind la „distrugerea agriculturii ţărăneşti“ şi dând dovadă de „abuz în serviciu contra intereselor personale şi neglijenţă în serviciu“, preşedintele de la Cooperativa „Ţăran Sărac“ Câmpineanca îl denunţa pe Gh. Flutur la DNA, solicitând daune materiale şi morale. Îşi motiva demersul prin acţiunea de încurajare a importurilor alimentare şi acordarea de subvenţii agricole doar în campanii electorale. Respins de Parchetul de pe lângă Curtea de Casaţie şi Justiţie Vrancea, Crăciun înaintează demersul la Bucureşti.

Împreună cu ceilalţi membri ai cooperativei din Câmpineanca, Constantin Crăciun lucrează cu conştiinciozitate cele 25 ha de teren, macină porumb la moara proprie, şi creşte 6 vaci, 35 de oi şi peste 200 de găini. Dacă n-ar fi avut pensia de 2.000 lei şi chiria de 500 euro încasată pe apartamentul din Bucureşti, cu ce şi-ar fi lucrat terenul? Nici vorbă să-şi scoată vreodată banii proprii investiţi.

Pentru a demonstra că strugurii româneşti sunt competitivi, a dăruit câţiva ciorchini fostului ministru Remeş şi câte o ladă de struguri la Prefectură şi organele agricole judeţene. Are mere frumoase, pe care doreşte să le vândă în Finlanda, dar cine să-l ajute să ajungă până acolo?

Crăciun solicită apariţia unei legi a muncitorului agricol, ca în Spania şi Italia. Şi chiar propune să se lucreze în agricultură cu cei care primesc ajutor social şi cu pensionarii în putere de muncă. El vrea, dar nimeni nu-l ascultă.

Marea lui dorinţă – aproape imposibil de înfăptuit – este ca membrii sindicatului „Propact“ să beneficieze în piaţă de spaţii pentru desfacerea produselor.

Propune chiar o modalitate de schimb favorabilă atât pentru producător, cât şi pentru client: să vândă carnea de porc la Crăciun şi să primească banii în primăvară, când are nevoie de ei pentru plata lucrărilor agricole.

Nu vreau să spun că dl Crăciun a găsit cele mai bune modalităţi de luptă pentru promovarea agriculturii româneşti. Dar în unele privinţe parcă are dreptate. Chiar dacă procedează hâtru ca Păcală!

Miron ŞTEFĂNESCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2007

Vizualizari: 694



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI