Programul SAPARD rămâne o reuşită în România

Dincolo de unele ezitări şi chiar erori în accesarea şi distribuirea fondurilor, programul SAPARD rămâne totuşi o mare reuşită. Realizările la zi vin să infirme scepticismul celor care propovăduiau, la un moment dat, eşecul celui mai mare program european de sprijinire financiară şi reconstrucţie a agriculturii româneşti, în perioada de preaderare.

Pe lângă binefacerile aduse fermierilor - ce-i drept mai mult celor mari decât celor mici, după cum spun gurile rele - programul SAPARD a constituit motorul alinierii mai multor sectoare din sfera agriculturii şi dezvoltării rurale la rigorile standardelor europene, multe dintre acestea evoluând odată cu agenţia. Am discutat despre aceste aspecte cu domnul Dan Gherghelaş, director general adjunct plăţi-proiecte al Agenţiei SAPARD, ce poartă acum numele de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).

Când a debutat, când se încheie şi ce măsuri a cuprins acest program de finanţare?
Programul SAPARD este o construcţie financiară acordată României de către Uniunea Europeană pentru perspectiva financiară 2000-2006. Fiind ţară cu statut de candidat la vremea aceea, România a beneficiat de un sprijin financiar sub forma unui program special de preaderare.

Acesta a avut la bază un Program Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (PNADR), aprobat de Comisia Europeană, în 2001. Pe lângă PHARE şi ISPA, SAPARD-ul a venit cu un volum foarte mare de investiţii într-o agricultură aflată în continuă transformare.

Având construcţia programatică şi acordul instituţional, pentru absorbţia fondurilor mai lipsea agenţia de implementare, care a fost acreditată de Bruxelles în anul 2002. România a venit cu un panel de 12 măsuri, care au fost acreditate pe rând, în mai multe valuri. În primul val, în iulie 2002, au fost acreditate trei măsuri, din care cea mai importantă este măsura 2.1 - „Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale“. Ultimele patru măsuri au fost acreditate în aprilie 2006 şi au ca termen de finalizare anul 2008.

Valoarea programului, a tuturor alocărilor pentru perioada 2000-2006 a fost de 1,5 miliarde de euro, reprezentând contribuţia Uniunii Europene şi cofinanţarea de la Bugetul de Stat, în proporţie de 20-25 % din total, în funcţie de măsură. Banii se cheltuiesc după regula n+2, adică dacă au fost alocaţi pentru 2000, s-au cheltuit până în 2002, fiecare an având propria lui alocare. Astfel, până în decembrie 2008 se vor aloca banii pentru anii 2005 şi 2006 şi tot atunci putem considera programul SAPARD încheiat din punctul de vedere al plăţilor.

Rep.: Putem spune că SAPARD-ul a reprezentat într-un fel anticamera pregătitoare a fondurilor ce urmează să vină de la Uniunea Europeană?

D.G.: Programul SAPARD a creat premisele tehnice şi financiare necesare procesului de aderare la structurile europene. A fost un model de construcţie instituţională în peisajul administraţiei publice româneşti, dezvoltat după nişte principii moderne. Un lucru foarte important este faptul că, Agenţia SAPARD a fost prima instituţie de administrare a fondurilor europene în regim descentralizat faţă de deciziile Bruxelles-ului.

Spre deosebire de celelalte programe, care pentru orice proiect aveau nevoie de aprobarea Comisiei Europene, la SAPARD decizia aparţinea în totalitate părţii române, ulterior fiind verificat modul de funcţionare şi de aprobare a finanţării, lucru care se făcea în regim ex-post.

Rep.: De ce probleme v-aţi lovit pe parcursul derulării acestui program? Ce învăţăminte s-au putut trage pentru viitoarele programe de finanţare?

D.G.: Sigur că nu a fost un parcurs lin. Încă de la prima licitaţie de proiecte ne-am lovit de primele provocări, dat fiind specificul programului şi ariei largi de potenţiali beneficiari căreia i se adresează. A fost nevoie de un efort de promovare intens pentru a face cunoscute oportunităţile de investiţii, fiecare campanie comportând un alt format pe care îl speram mai adaptat şi mai penetrant.

Beneficiarii programului s-au confruntat cu o birocraţie excesivă, de foarte multe ori impusă de autorităţile de la Bruxelles, deoarece fiind o ţară în curs de aderare, riscul cheltuirii fondurilor publice în mod necorespunzător era mare. Nu neg că noi am elaborat procedurile şi le-am gândit destul de complicate, dar în timp s-au făcut modificări multe şi s-a mai fluidizat activitatea.

O altă provocare pe care a trebuit s-o înfruntăm a fost lipsa, la vremea aceea, a societăţilor de consultanţă şi proiectare. Acest sector era cvasiinexistent în 2002, existând doar câteva societăţi de proiectare, care s-au îndreptat către proiectele publice de infrastructură rurală. Profitând de această situaţie practicau şi tarife mari şi nici nu ofereau servicii de foarte bună calitate. La ora actuală însă, cred că nu există oraş din ţară care să nu aibă o societate locală de consultanţă.

Una dintre cele mai mari probleme şi care, din păcate, există încă a fost existenţa unui sistem bancar fără apetenţă sau politici coerente de finanţare a spaţiului rural. Aveam protocoale încheiate cu aproape toate băncile autorizate de BNR, dar ele erau doar de faţadă, total neangajante. Peste 70% din aceste bănci nu au finanţat niciun proiect SAPARD.

Un alt minus a fost lipsa garanţiilor pentru creditele de finanţare şi, în acest caz, ne-am asumat riscul de a permite garantarea creditului cu activele viitoare, care urmau să se achiziţioneze prin proiect.

Aceste eforturi, cu timpul, au început să dea roade, astfel încât la mijlocul anului 2006 am avut un portofoliu de proiecte absolut acoperitor pentru alocaţiile financiare. Fapt este că, în luna iulie, când s-au închis porţile pentru noi cereri de finanţare, se ajunsese la un ritm de depunere extrem de alert.

• Programul SAPARD a adus în România fonduri europene în valoare de peste 1,2 miliarde euro, la care se adaugă contribuţia internă de aproximativ 300 milioane de euro.
• El a fost structurat pe 12 măsuri, primele trei dintre acestea fiind acreditate în iulie 2002.
• Aproape jumătate din totalul fondurilor alocate au fost destinate dezvoltării şi îmbunătăţirii infrastructurii rurale, măsură care a atras 678 milioane de euro.
• 2007 ar putea fi socotit unul de regres, dar bilanţul final va fi stabilit abia la sfârşitul anului viitor.

Rep.: Multe dintre proiectele depuse nu au fost eligibile. Ce răspundere poartă proiectantul? Este obligaţia agenţiei de a orienta beneficiarii spre instituţiile de proiectare care să le asigure şi consultanţa?

D.G.: Sigur că o mare răspundere în acest sens o are proiectantul. Politica noastră a fost şi este aceea de a nu îndrepta oamenii către nimic din ceea ce înseamnă furnizori de bunuri, servicii sau lucrări pentru proiecte SAPARD. Piaţa este şi trebuie să se dezvolte în spiritul concurenţial.

Cine vrea să îşi promoveze serviciile o face, dar în mediu privat, nu prin agenţia noastră. Ce am putut noi să facem şi chiar am fost felicitaţi pentru această iniţiativă a fost să publicăm pe site-ul nostru o listă cu toate societăţile de consultanţă care au avut măcar un proiect eligibil.

Rep.: Care a fost procentul de accesare a fondurilor şi spre ce măsuri au optat fermierii până la ora actuală?

D.G.: Cea mai solicitată, ca valoare a proiectelor, atingând un procent de 45% din totalul fondurilor a fost măsura 2.1 - Infrastructură rurală, urmată de măsura 1.1 - Procesare cu 25%. În ceea ce priveşte numărul de cereri, cea mai solicitată a fost măsura 3.1 – Exploataţii agricole, în procent de 43%.

Asta înseamnă că interesul a fost foarte mare pentru măsura 3.1, dar valoarea proiectelor pe această măsură a fost mai mică decât cea pe măsura 2.1. Peste 2.000 de beneficiari au semnat angajamente şi în total 77% din proiectele depuse au fost declarate eligibile.

Un număr de 853 de comunităţi rurale au beneficiat de proiecte de drum, alimentare cu apă sau canalizare, iar 471 de agenţi economici din industria alimentară au realizat investiţii noi sau au modernizat ceea ce aveau. Din punctul de vedere al contractelor semnate putem vorbi de un succes.

Rep.: Având în vedere că, până în anul 2008, se vor mai cheltui alocările pe ultimii doi ani, 2005 şi 2006, este bine de ştiut dacă banii care nu se cheltuiesc se pierd. Anul acesta fiind unul extrem de dificil pentru fermieri, credeţi că există posibilitatea dezangajărilor din partea beneficiarilor?

D.G.: Banii care nu se cheltuiesc se dezangajează, în sensul că nu se pierd, ci intră în următoarea alocare. De fapt ei se pierd faţă de ţară, dar nu faţă de beneficiar. Banii pe care Comisia îi ia înapoi vor trebui suportaţi din Bugetul de Stat pentru că beneficiarul nu are nicio vină. Dezangajarea şi corecţia financiară sunt un exerciţiu comun în relaţiile de finanţare publică.

Există extrem de multe semnale din teritoriu că acei constructori, selectaţi de beneficiari pentru realizarea investiţiilor, se confruntă cu o lipsă uriaşă de forţă de muncă şi nu-şi pot respecta termenele.

Sunt întârzieri în efectuarea plăţilor din cauza furnizorilor de echipamente agricole, care nu au făcut faţă cererii neaşteptat de mari. În momentul în care nu vedem pe teren ceea ce este trecut în proiect, nu putem onora plăţile. Sunt şi beneficiari care anul acesta au renunţat la proiecte şi putem pune acest fapt pe seama secetei, pentru că nu au obţinut din recoltă veniturile pe care contau în realizarea investiţiei.

Până acum nu s-au pierdut bani, dar anul acesta este primul în care este posibil să ne confruntăm cu un anumit volum de dezangajări. Statistica în acest sens este îngrijorătoare: de la începutul anului, la cererea beneficiarului, au fost reziliate 107 contracte, în valoare de 20 milioane de euro, din care 37 numai în luna iulie.

Pagini realizate de Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.17, 1-15 SEPTEMBRIE 2007

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu