Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Opinii postaderare
Cultura cartofului în România (I)

Am tot scris şi am vorbit mereu despre o strategie pentru cultura cartofului în România, adaptată condiţiilor ecologice din ţara noastră. Sunt nevoit să mă repet deoarece, după aderarea noastră la Uniunea Europeană, intrăm într-o competiţie concurenţială puternică.

Scurtă retrospectivă

Este foarte important de reţinut un lucru. Atunci când Dumnezeu a făcut lumea, în nordul Franţei, al Olandei, al Danemarcei, în Belgia şi nordul Poloniei s-a format o fâşie de teren agricol foarte lată, cu soluri uşoare şi bogate în precipitaţii, având condiţii excepţionale pentru cartof. În plus, în această porţiune de terenuri agricole, vânturile dominante sunt dinspre Marea Nordului, unde nu se întâlnesc virozele cartofului şi, bineînţeles, nici afide transmiţătoare ale bolilor virotice.

În România, condiţiile ecologice sunt bune, dar nu excepţionale, ceea ce impune să avem o strategie proprie pentru cultura cartofului.

Şi sectorul nostru de cercetare o are. În cei 18 ani cât am condus activitatea de cercetare la cartof, am orientat tematica noastră către aspectele care se urmăreau atunci în ţările care alcătuiesc acum Uniunea Europeană. Am fost apoi transferat la ICAR, unde am primit ca temă principală zonarea culturii cartofului în România, unde condiţiile ecologice sunt mult diferite nu numai de la zonă la alta, ci chiar de la o localitate la alta. Prima grijă a fost să strâng colaborarea cu cercetătorii din mai multe Staţiuni agricole din ţară şi să punem bazele Institutului de Cercetări pentru Cartof de la Braşov şi ale celor cinci staţiuni pendinte de el.

Cu ce să începem?

În primul rând, cu asigurarea calităţii cartofilor pentru sămânţă. În acest sens, Institutul de cercetări de profil trebuie să elaboreze lucrarea „Sistemul naţional de producere şi înmulţire a cartofului pentru sămânţă în România“, MAPDR urmând să se stabilească cine răspunde de implementarea ei.

O altă măsură care trebuie rezolvată derivă din faptul că stresul hidric la cartof este general în România şi este asociat aproape în toată ţara cu stresul termic, ceea ce reduce producţia cu 30-40%. Din fericire s-au creat soiuri rezistente la stresul termohidric şi, ca atare, numai pe acestea trebuie să le cultivăm. De aici trei urgenţe: prima – să nu ne mai ocupăm de producerea şi înmulţirea cartofului pentru sămânţă din soiurile care nu sunt rezistente la stresul termohidric; a doua – conducerea MAPDR să aloce fondurile necesare pentru dotarea şi buna funcţionare a laboratorului pe care noi

l-am înfiinţat la Staţiunea Centrală Dăbuleni, cu care s-a unit fosta Staţiune de la Mârşani, Dolj; a treia – să obligăm toţi creatorii de soiuri de cartof din ţara noastră, ca şi pe importatorii de cartof pentru sămânţă, să ţină o permanentă legătură cu acest laborator în vederea testării soiurilor care se importă în ceea ce priveşte rezistenţa la stresul termohidric, boli şi dăunători.

Reabilitarea zonelor închise

În al doilea rând, se impune evitarea îmbolnăvirii culturilor de cartofi cu bolile virotice.
Zonele închise pentru producerea cartofului de sămânţă: Braşov, Covasna, Harghita şi Suceava reprezintă teritorii cu cele mai favorabile condiţii de climă şi sol pentru cartof, formate din mai multe localităţi, în care sursele de infecţie virotică sunt minime şi se întâlnesc mai puţine afide transmiţătoare de viroze.

Din păcate, după 1990, ca urmare a retrocedării terenurilor foştilor proprietari, a început să se cultive în aceste zone închise şi cartofi pentru consum. De aici surse de infecţie virotică pentru cartoful de sămânţă, iar apoi degradarea zonelor închise.

Aşadar, problema cea mai importantă este reabilitarea zonelor închise. Acţiunea a început deja cu concursul unităţilor de cercetare, dar sunt necesare două condiţii de bază: prima – organele agricole din aceste judeţe să militeze cu multă răspundere pentru crearea de asociaţii în care să se cultive doar cartof pentru sămânţă; a doua – combaterea afidelor transmiţătoare de viroze să treacă în seama statului.

Subliniem faptul că folosirea cartofilor pentru sămânţa de calitate necorespunzătoare, ca urmare a bolilor virotice, reduce producţia de tuberculi cu peste 50%. Practic, nu se mai poate vorbi despre producţii economice de cartof.

Pentru a ieşi din impas, Institutul nostru de profil recomandă reînnoirea cartofului pentru sămânţă. Deci reînnoire, nu numai schimbare cu material de plantare produs în zonele închise certificate. Iar această reînnoire să se facă în fiecare an în zona de stepă şi cea de silvostepă, la doi ani în zona colinară şi la trei ani în zona de munte, inclusiv în depresiunile intramontane şi cele extramontane.

Prof. dr. doc. Matei BERINDEI
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.9, 1-15 MAI 2007

Vizualizari: 2312



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI