Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Implementarea SAPARD în teritoriu

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit finanţează prin programul SAPARD 5.867 de proiecte de investiţii în agricultura românească şi dezvoltarea infrastructurii rurale, valoarea acestor proiecte fiind de 6.311.581.521 RON (6,31 miliarde lei).

Dintre acestea, 1.178 de proiecte s-au încadrat în SAPARD-ul românesc, fiind finanţate integral de către Guvernul României; celelalte 4.689 de proiecte au fost finanţate de către Comisia Europeană şi Guvernul României. Valoarea proiectelor finanţate integral de Guvern este de 957.165.334,42 RON.

Solicitările de fonduri europene SAPARD au înregistrat diferenţe foarte mari de la o regiune la alta şi de la un judeţ la altul, fiind influenţate direct de nivelul dezvoltării economice a regiunii sau judeţului, dar şi de interesul agenţilor economici pentru accesarea acestor fonduri nerambursabile.

Astfel, cele mai multe proiecte SAPARD au fost realizate în judeţele Constanţa – cu 283 de proiecte în valoare de 205.893.525 RON, Suceava – cu 272 de proiecte în valoare de 336.140.069 RON, Timiş – cu 227 de proiecte în valoare de 260.752.046 RON, Iaşi – cu 207 de proiecte în valoare de 244.594.403 RON, Mureş – cu 199 de proiecte în valoare de 180.058.010 RON şi în Alba – cu 198 de proiecte în valoare de 205.998.690 RON.

Pe de altă parte, în judeţul Mehedinţi au fost solicitate fonduri nerambursabile doar pentru 37 de proiecte, valoarea acestora fiind de 31.771.560 RON, înregistrându-se cea mai scăzută rată a alocărilor SAPARD la nivel judeţean. În aceeaşi situaţie se află şi judeţele Giurgiu, Ilfov, Covasna, Bistriţa-Năsăud şi Sibiu. Este de precizat că APDRP a acordat finanţare pentru 61 de proiecte în valoare de 80.523.698 RON în Giurgiu, pentru 69 de proiecte în valoare de 131.233.087 RON în Ilfov, pentru 85 de proiecte în valoare de 93.069.368 RON în Covasna, pentru 89 de proiecte în valoare de 105.667.445 RON în Bistriţa-Năsăud şi pentru 94 de proiecte în valoare de 110.981.707 RON în Sibiu.

(V.Ş.)
REVISTA LUMEA SATULUI, NR18, 16-30 SEPTEMBRIE 2007

Vizualizari: 640



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI