Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Muzeul Satului are o nouă casă veche

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ a primit în dar o casă de la preşedintele Consiliului Fundaţiei Saşilor Transilvăneni din Germania, domnul Hans-Christian Habermann.
Doamna Paula Popoiu, directoarea muzeului, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la sediul Ministerului Culturii, a primit cheile casei cu numărul 438 din localitatea Saschiz, judeţul Mureş. Datată din 1828 – 1829, casa este situată în prezent în situl UNESCO Saschiz.
Tot cu această ocazie, Fundaţia Saşilor Transilvăneni din Germania a donat o parte a inventarului de obiecte (ceramică, ţesături, documente) necesare reconstituirii interiorului casei săseşti.

Muzeul Satului dorea de mai multă vreme achiziţionarea unei case reprezentative din mediul rural cu populaţie săsească (acţiune finanţată de Fundaţia Saşilor Transilvăneni) şi a făcut numeroase investigaţii pe teren în acest scop.

După cum se ştie, numărul caselor abandonate în satele locuite de saşi este extrem de mare, dar multe dintre acestea au fost subînchiriate sau înstrăinate unor persoane care au intervenit cu modificări masive în substanţa arhitecturală, încât nu mai prezentau interes pentru transferarea lor la Muzeul Satului.

Casa nr. 438 din Saschiz a fost achiziţionată chiar de la succesorul legal al proprietarului ei iniţial, Johann Schuster. Deşi la prima vedere casa nu pare prea arătoasă, mai ales din cauza faţadei deteriorate, avem de-a face cu o construcţie deosebită în mediul rural, chiar unică, nu numai pentru funcţiile ei secundare, ci şi pentru modul de execuţie şi de amplasare a anexelor gospodăreşti.

De exemplu, amenajarea a două şuri (dintre care una cu grajd) perpendiculare pe axul longitudinal al casei, într-o curte îngustă şi lungă, sau modul de construcţie a podului pe două niveluri, ambele folosindu-se pentru uscatul hameiului în rame speciale cu împletitură cu stuf.

Unicitatea achiziţiei constă şi în faptul că s-a reuşit recuperarea din inventarul distrus al casei a unei mari părţi din arhiva familiei, care permite reconstituirea unor aspecte legate de viaţa foştilor proprietari şi de ocupaţiile lor.

Delia CIOHODARU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.19, 1-15 OCTOMBRIE 2007

Vizualizari: 753



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI