Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

La mintea cocoşului

E de belea, fraţilor, ascultaţi-mă ce vă spun! Şi nu vorbesc ca să mă aflu în treabă, precum alţii, ştiţi dumneavoastră care, ci bazat pe statistică. Care, la fel ca şi sondajele de opinie, nu mint decât azi, mâine şi... chiar poimâine. Depinde cine plăteşte şi pentru ce. Oricum, treaba e groasă, mai dihai ca porcul înainte de ultimul zgomot barbar, în care se foloseau tot felul de metode primitive şi violente, în totală contradicţie – nu-i aşa? – cu cele din lumea civilizată, unde tocmai am intrat odată cu Noul An.

De ce şi pentru ce, mă rog, zic că treaba e groasă?! Întrucât - straşnic semnal de alarmă! - în bătrâna şi prospera Englitera, de-o mai poreclesc unii şi... perfidul Albion, unul din trei - miraţi-vă, dar asta e! - aşadar, unul din trei locuitori este supraponderal sau obez. Adicătălea gras, adică burtos, carevasăzică având greutatea mult peste cea normală. Văleleu, văleleu! Dar lucrurile nu stau defel mai bine - ba, poate, dimpotrivă - în ţara tuturor posibilităţilor, care şi-a tras numele de la Amerigo Vespucci, deşi primul a ajuns acolo Columb Cristofor!

De ce această tărăşenie, de rupe cântarele? Cum de ce? Pen’ că bagă-n ei, pen’ că se îmbuibă, pen’ că mănâncă până pleznesc! Şi, mai ales, pen’ că s-au cam lăsat de fumat. Că pe la ei, pe acolo, nu ca pe acilea, pe la noi, unde-i lege, nu-i tocmeală! Se interzice ceva, orişice, că nu te joci cu focul, altfel în mod sigur te arzi.

Plăteşti peşin şi fără discuţie. Nu ca în scumpa şi eterna noastră Românie, unde e trai, nineacă!, numai boii, scuzaţi expresia, se opresc la barieră, restul, cu îngăduinţa autorităţilor, cum altfel, sfidează orice oprelişte ori interdicţie şi - hap! - sar pe deasupra, ori - ţuşti - se strecoară pe dedesubt.

Oricum, dacă mă întorc la inhalatul nicotinei şi al miilor de gudroane din ţigări - şi multe mărci mai sunt pe piaţă, Dumnezeule, şi infamă şi scandaloasă reclamă li se făcea până ce Europa să ne zică halt! - apăi trebuie să apelez iarăşi la statistici. Care zic că noi, românii, am fi pe locul doi de pe bătrânul continent, traversat de Dunăre şi Rin, la consumul ierbii dracului.

Halal să ne fie! Dacă punem însă la socoteală că nici nu ne prea alimentăm cum ar trebui - noroc că aderarăm, de excese gastronomice nici pomeneală - poate de Paşti şi de Crăciun. La mulţi ani! - toată povestea nu face decât să ne avantajeze. În loc să devenim un popor de supraponderali şi obezi, adică de graşi şi de burtoşi – precum alţii de se dau granzi –, la mintea cocoşului este că rămânem simpli şi cu burta lipită de şira spinării. Iar pân-o da firul ierbii şi ne-am deda iar la verdeţuri, mai e... Şi, orice s-ar zice, IARNA NU-I CA VARA!

Gogu Pintenogu’
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2007

Vizualizari: 534



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI