Imprimati articolul

Ruşinea de a importa alimente

În momentul de faţă, agricultura se află într-o situaţie deosebit de grea. Majoritatea ţăranilor fac o agricultură de subzistenţă. Este o ruşine că trăim tot mai mult din importuri la produsele alimentare.
An de an, mai ales în campaniile electorale, se promite „marea cu sarea“, că agricultura va fi ajutată substanţial pentru a ne alinia cât de cât la cerinţele Uniunii Europene.

Cu ce s-a acţionat din aşa-zisele strategii adoptate pentru depăşirea acestei situaţii dezastruoase? Aproape cu nimic, dacă ne gândim la problemele de fond cu care se confruntă agricultura. Cine ştie câţi ani mai trebuie să treacă pentru a ajunge măcar la nivelul anilor dinaintea Revoluţiei, fără să ne mai gândim să ajungem la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene!

De ce s-a ajuns la această situaţie? În discuţie se află şi interese departamentale, dar şi incompetenţa.

Să ne întoarcem faţa spre specialişti

Agricultura are mare nevoie de oameni bine pregătiţi profesional pentru a se redresa. Experimentele cu politicieni la conducerea agriculturii s-au dovedit a fi un eşec total.

A fi agricultor în Uniunea Europeană, înseamnă un om cu pregătire temeinică, dovedită cu documente oficiale. Numai un astfel de agricultor poate fi ajutat cu fonduri comunitare şi naţionale să-şi dezvolte gospodăria sau ferma şi să producă pentru piaţă.

La noi, această treaptă de pregătire profesională a tineretului de la ţară este pe cale de dispariţie. Grupuri şcolare şi licee agricole cu tradiţie, din zone prin excelenţă agricole, nu mai au acest profil de foarte mulţi ani.

În Franţa, în fiecare an circa 350.000 de tineri îşi pregătesc viitoarea carieră în licee şi şcoli de agricultură şi de aceea fermierii francezi sunt performanţi, iar Franţa deţine locul nr. 1 în UE la exportul de produse agricole.

Ce se face acum la noi este un paleativ.

O asemenea activitate de importanţă capitală pentru formarea de noi generaţii cu adevăraţi agricultori, cu solide cunoştinţe profesionale, trebuie finanţată cu fonduri comunitare şi naţionale, nu cum se preconizează în prezent prin taxe de la producătorii agricoli.

Întărirea organizaţiilor profesionale

A doua problemă majoră, strâns legată de siguranţa alimentară a ţării, este sprijinirea pe toate căile a înfiinţării în toate domeniile din agricultură a Organizaţiilor profesionale pentru vânzarea împreună a produselor agricole. Aceasta este o condiţie de bază pentru creşterea veniturilor producătorilor agricoli, în lupta cu speculanţii şi buna funcţionare a pieţei produselor agricole.

Organizaţiile (asociaţiile, grupurile) profesionale pe domenii de activitate pot obţine fonduri nerambursabile UE şi naţionale pentru dotări cu tractoare, maşini agricole şi instalaţii pentru pregătirea produselor ce se scot la vânzare pe piaţă.
Relansarea fără aportul ştiinţific nu este posibilă.

Reconsiderarea cercetării

A treia problemă, organic legată de cele de mai sus, este promovarea Legii cercetării ştiinţifice din agricultură.

Este nevoie să producem mult şi de bună calitate. Un astfel de obiectiv se poate împlini numai cu ajutorul ştiinţei, care are datoria să producă noi soiuri şi hibrizi adaptaţi condiţiilor din ţara noastră, tehnologii moderne de menţinere a fertilităţii solului, asolamente raţionale pentru obţinerea de producţii la hectar mari şi de bună calitate.

Institutele şi staţiunile de cercetări agricole au mare nevoie ca terenurile necesare acestei activităţi să fie apărate prin lege, ca bun public de interes naţional, nu pentru a face loc construcţiilor de vile la bunul plac al primarilor şi politicienilor avizi de îmbogăţire. Cercetarea ştiinţifică trebuie sprijinită de la buget pentru dotarea laboratoarelor, întreţinerea clădirilor şi asigurarea cercetătorilor cu un venit care să le dea siguranţa traiului familiilor, aşa cum se practică în toate ţările evoluate din lume.

Alte probleme pe care le enunţ vizează: organizarea unui sistem de creditare a producţiei agricole pe termen lung şi, nu în ultimul rând, organizarea pazei culturilor agricole la nivelul fiecărei comune, aşa cum a fost legiferat în perioada interbelică, pentru a apăra de hoţi munca oamenilor din agricultură.

Prof. univ. dr. doc. Nicolae ŞTEFAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.19, 1-15 OCTOMBRIE 2007

֩ Comentarii