Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Generozitate sau egoism?

De fiecare dată când parcurg spre aducere aminte viaţa unui sfânt sunt tentat să fac comparaţii cu societatea noastră. În cazul de faţă, viaţa Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş (7 decembrie), o copilă milostivă asupra căreia s-a revărsat aceea ură pe care o generează egoismul, calicia, atunci când întâlneşte generozitatea pe care o consideră risipitoare.

Tatăl fecioarei Filofteia şi-a pierdut minţile văzând că fiica sa, în loc să ajungă cu merindele la el, le „risipea“ pe drum hrănind săracii. Iar cel mai bun lucru pe care a găsit să-l facă a fost să o ucidă cu toporul. Un deznodământ trist, pe care-l citim aşa: egoismul a ucis generozitatea.

Ce des se întâmplă astăzi acest lucru: „Ţine pentru tine, maică, pentru că nu vine nimeni să-ţi dea!“, este învăţătura pe care mamele o dau copiilor. Filofteia a fost educată de mama sa. Tatăl, egoist, era „ocupat“ cu munca, nu a avut nicio înrâurire asupra copilului. Iar când a rămas orfană de mamă era deja suficient de mare să aibă personalitate.

Câţi au astăzi şansa de a avea asemenea mame?! Sfinţii sunt mai puţini astăzi pentru că şi mamele cu adevărat creştine sunt din ce în ce mai rare. Probabil că vă veţi întreba de ce o fericesc pe biata copilă că nu a avut un sfârşit deloc bun. La prima vedere aşa este. Dar minunile pe care le-a făcut Dumnezeu cu ea, imediat după tristul incident, au dovedit că nimic n-a fost zadarnic. A murit repede, doar dintr-o rană la picior.

Apoi nimeni n-a mai reuşit s-o clintească din loc până nu s-a rostit numele a mai multor cetăţi din împrejurimi, căci era limpede că au de a face cu o sfântă şi socoteau că trebuie să o ducă la un loc de cinste. Sfânta Filofteia a ales Cetatea Domnească Curtea de Argeş, trupul ei devenind în mod miraculos mai uşor chiar şi de cât era normal, în momentul în care s-a rostit numele cetăţii. Iar minunile n-au încetat nici după 8 secole. Şi atunci cred că mai degrabă va trebui ca întâmplarea ce mai întâi ne-a întristat să o citim aşa: generozitatea a învins egoismul.

Adrian NEDELCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.23,  1-15 DECEMBRIE 2007

Vizualizari: 600



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI