Agricultura în cea mai mare grădină a Europei

Până nu de mult, gândul că cineva ar putea trăi bine, sau chiar face avere din agricultură ne aducea pe faţă un zâmbet… amar, ce-i drept.

Dar cred că, la acest gând, multora dintre noi le vine în minte trista imagine a unui ţăran care trudeşte pe ogor din zori şi până noaptea, văzând în îndeletnicirea sa doar o sursă din care să-şi poată hrăni familia şi nicidecum o afacere profitabilă.

Nu mică este mirarea gazetarului să constate că lucrurile nu stau chiar aşa şi că printre cei care trudesc pentru „te miri ce“ sunt şi oameni care se chinuie, la fel de mult, dar cu folos.

Am descoperit aşadar în elita fermierilor români, acei oameni dotaţi cu un spirit managerial de excepţie, care şi-au pus la bătaie întreaga agoniseală pentru a face agricultură de nivel european. Poate părea de necrezut, dar numărul acestor fermieri de elită începe să crească de la un an la altul.

Culiţă Tărâţă este unul dintre aceştia, chiar primul dacă luăm în calcul suprafaţa de peste 65.000 ha, pe care societatea sa TCE Trei Brazi o are în exploatare, dar mai ales nivelul intensiv al agriculturii practicate aici. Redăm în cele ce urmează doar o parte a discuţiei avute cu acest manager de elită.

L.S.: Domnule Culiţă Tărâţă, exploataţi o suprafaţă foarte mare de teren. Cât de importantă este dotarea tehnică în tot ceea ce faceţi ?

C.T.: În Insula Mare a Brăilei lucrăm 56.000 ha de teren arabil, iar în Piatra-Neamţ aproximativ 10.000 ha.

Parcul agricol pe care îl deţinem este cel mai mare din Europa. Pentru a cultiva eficient o asemenea suprafaţă de pământ este nevoie de o dotare corespunzătoare. Fără un parc auto modernizat, cu maşini agricole de ultimă generaţie, nu poţi face faţă unei asemenea suprafeţe. Investiţia în aceste utilaje se ridică la peste 52 de milioane de euro până anul acesta, dar cred că trebuie să mai investim încă pe atât ca să putem face faţă nevoilor.

În plus, clima s-a schimbat, iar dacă nu ai cu ce să pui recolta la adăpost atunci când trebuie rişti să pierzi investiţia pe care ai făcut-o.
„În Bărăgan nu se poate fără irigaţii“

L.S.: Pentru că tot veni vorba de schimbările climatice, iar anul 2007 a fost unul extrem de capricios din acest punct de vedere, spuneţi-ne cum a fost anul acesta pentru TCE Trei Brazi?

C.T.: A fost unul groaznic. Ne-am confruntat cu cea mai cumplită secetă din ultimii 50 de ani. Am avut perioade în care temperatura a atins 75°C la sol şi oricâtă apă ar fi primit o plantă ea nu mai putea să fructifice.

Am reuşit să echilibrăm balanţa societăţii prin rezultatele bune obţinute la culturile de toamnă, mai puţin afectate de secetă. Altfel era un dezastru. Dacă vreţi un sfat pentru cei care vor să se apuce de agricultură, le-aş spune să nu facă nicio investiţie până îşi pun la punct un sistem de irigaţie performant.

Dacă cei de la Ministerul Agriculturii vor într-adevăr să se îndrepte cu faţa spre fermieri şi îşi doresc ca ei să concureze cu cei din UE, atunci trebuie să vadă cum pun la punct măcar 2 milioane din cele 3,5 milioane de hectare amenajate pentru irigat.

Fără aceste investiţii, fermierii nu pot face faţă vitregiilor naturii care sunt prognozate şi pentru anii care vin... Asemenea investiţii se amortizează în timp foarte scurt prin plusul de producţie care se obţine, prin preţurile competitive din perioada de secetă, prin calitatea produselor rezultate.

L.S.: Uitând-ne în jur, vedem că alţii cultivă şi pe stânci, iar noi cu pământul pe care îl avem am ajuns să lăsăm suprafeţe uriaşe necultivate…

Problema cu care nu ne-am familiarizat încă este aceea că trebuie să cultivăm ultima palmă de pământ, dar asta nu se poate face decât prin măsuri economice. Nu poţi sta cu braţele încrucişate când vezi cum unii ba lasă terenul nelucrat, ba ară din deal în vale şi distrug stratul fertil sau practică agricultura pe fâşii de lăţimea unor şerveţele de masă.

Agricultura de performanţă se practică pe suprafeţe mari. Noi trebuie să facem treaba corespunzător cerinţelor care sunt pe plan mondial, să obţinem producţii mai bune, mai sănătoase. Ultimul gram de pesticid trebuie să îl coordonăm în aşa fel încât să nu dăunăm mediului în care trăim.

L.S.: A fost greu să strângeţi această suprafaţă de peste 10.000 ha aici, în Neamţ?

C.T.: Mai greu a fost până am înfiinţat acel nucleu de câteva sute de hectare, iar cel mai important lucru este să îi dai ţăranului ceea ce i-ai promis. Contractul cu ei trebuie respectat oricât de greu ar fi anul agricol.

Eu am reuşit să fac ce mi-am propus pentru că dintotdeauna mi-am respectat colaboratorii.

L.S.: Cu două luni în urmă i-aţi avut de înfruntat pe cei de la Greenpeace, care susţineau sus şi tare că în Insula Mare a Brăilei se cultivă soia modificată genetic: ce s-a întâmplat atunci?

C.T.: De fapt, la Brăila au venit nişte tineri care habar nu aveau despre ce este vorba. Nici nu poţi să fii supărat pe ei…

Stropeau maşinile care veneau din IMB cu dezinfectant pentru WC-uri. A fost o lucrătură murdară împotriva noastră, pentru că ei nu au venit chiar aşa, de capul lor. Până la urmă, s-au lămurit că în IMB nu se cultivă soia modificată genetic. Este însă o aberaţie să nu se cultive OMG-uri atâta timp cât întreaga Europă consumă şroturi provenite din soia modificată genetic. Lupta se duce de fapt între societăţile care produc pesticide şi cele care obţin soiuri de plante modificate genetic. Convingerea mea este că, în viitorul apropiat, aceste plante se vor cultiva pe tot globul.

Ele reprezintă de fapt viitorul. Drept dovadă, Europa a acceptat deocamdată porumbul şi se presupune că foarte curând vor accepta şi alte plante.
„Admir fermierii americani“

L.S.: Domnule director, este cunoscută pasiunea dumneavoastră pentru zootehnie…

C.T.: Noi avem tradiţie în creşterea vitelor, pentru că românii, de sute de ani, au animale în bătătură.

Eu consider că orice ţăran care nu poate oferi un lapte conform cerinţelor UE ar trebui să se reorienteze către vaca pentru carne, unde beneficiile sunt mult mai mari. Aceasta ar fi o soluţie benefică pentru ţărani şi consumatori.

În Europa este acum la modă să-i critici pe americani, dar să ştiţi că eu îi admir şi chiar îi invidiez uneori, pentru că ei au mers pe genetică, pe soiuri bune, pe hrană consistentă şi condiţii de prelucrare. Complexele lor cu bovine, care trăiesc în aer liber, m-au impresionat.

La ei totul e să hrăneşti bine animalul ca acesta să reziste, apoi, şi la -30°C. În plus, rasele pe care le cresc ei nu se pot compara cu ale noastre.

Cercetarea la noi a fost marginalizată astfel încât acest sector a intrat în colaps. Dacă nu are loc o revigorare a acesteia nu putem să progresăm.

L.S.: Totuşi, la fermele dumneavoastră doctorul Pachiţanu, a reuşit să facă ce nu au putut toţi cercetătorii la un loc…

C.T.: Vasile Pachiţanu este un nume, nu numai în zootehnia românească, ci în toată lumea dezvoltată!

Graţie lui noi prelucrăm materialul seminal în laboratorul nostru şi avem ambiţia ca în toată zona de munte vitele să fie însămânţate cu material seminal de cea mai bună calitate din rasele Angus şi Siementhal care au calităţi deosebite: carnea foarte elastică, gustoasă şi cu conţinut foarte mic de grăsime şi un randament la tăiere de 69%.

Cum oare fermierul român să fie înaintea celui american, când ei au asemenea rase?
„Să învăţăm să valorificăm“

L.S.: Vorbind de fermierul european acum, ce trebuie să facă fermierul român pentru a-l ajunge din urmă?

C.T.: Trebuie să ne aplecăm serios cu faţa spre muncă. Cel mai important este ca toate organele statului să fie alături de fermier. Să îi ofere mai mult sprijin, dar să şi pretindă de la acesta măcar calitate.

O mare problemă pe care trebuie să o rezolvăm este cea a valorificării producţiei. Împreună trebuie să găsim soluţia de a elimina aceşti samsari care caută să ia producţia ţăranului pe doi arginţi. Dacă nu ştim să valorificăm ceea ce obţinem, stăm în urmă şi „fluierăm a pagubă“.

Valentina ŞOIMU, Ştefan RANCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2007

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu