Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Orizontul 2020
Provocări pentru noile
Politici Agricole Comune (IV)
Costurile retehnologizării

Marea problemă a mutaţiilor tehnologice o reprezintă costurile pe care le implică şi, evident, timpul minim necesar pentru amortizarea lor. Nu trebuie să pierdem din vedere faptul că, adesea, ritmul de introducere a noilor soluţii tehnologice poate fi mult mai scurt decât ritmul de amortizare a investiţiilor.

Ecartul dintre acestea este, sau va trebui să fie, una dintre restricţiile de modelare a sistemelor în perspectiva orizontului de aşteptare 2020. Costurile neacoperite de amortizare din momentul apariţiei unui nou sistem tehnologic trebuie preluate ca cheltuială socială pentru că profitul relativ limitat al unui sistem productiv agricol nu poate totdeauna să preia activitatea de inventică şi dezvoltare tehnologică.

Cercetarea, în dizgraţie

În dimensiunea tehnologiilor agricole trebuie introdusă şi cercetarea agricolă despre care, în general, nimeni nu vorbeşte. Sistemele agricole au, prin excelenţă, entropie mare. A dovedit-o istoria evoluţiei lor. Absenţa unui sistem de cercetare agricolă performant, integrat şi integrator în acelaşi timp, face inutilă şi contraproductivă orice cheltuială, în sensul dotării cu sisteme mecanice şi tehnologice performante.

Cantonarea cercetării agricole în zona cercetărilor profilate pe maximizarea profitului fără abordarea sistemelor adiacente, congruente şi/sau secante sistemului agricol prin prisma evoluţiei acestuia, va lărgi crevasa dintre economia agricolă şi percepţia ei socială.

Faptul că în majoritatea ţărilor UE (chiar la nivel politic, de unde s-ar aştepta un punct de vedere integrator), agricultura şi cheltuielile ocazionate de susţinerea PAC sunt din ce în ce mai mult percepute ca şi consumatoare de venituri sociale, este datorat în bună măsură şi cercetării agricole care a urmărit doar rezolvarea problemelor punctiforme.

Industria biocombustibilului

Entuziasmantele rezolvări în zona biocombustibililor (ca alternativă a combustibililor fosili) nu au încă dimensiunea impactului lor global. Care vor fi consecinţele economice, sociale şi de mediu ale trecerii unei părţi din terenurile agricole exploatate în momentul de faţă pentru obţinere de alimente, în zona exploatării pentru industria biocombustibilului?

Actualele soiuri şi tehnologii de cultură sunt suficiente pentru a debranşa alimentarea cu energie de la rezervele de combustibili fosili? Dacă da, care sunt/vor fi urmările? Întrebări care îşi aşteaptă răspunsul. Este însă sigur faptul că cercetarea agricolă nu mai reprezintă astăzi, şi mai ales pentru perspectiva următorilor ani, problema sistemului global economic şi social.

Impactul cenzurii sociale

Să nu pierdem însă din vedere că viitoarele provocări tehnologice vor fi din ce în ce mai des şi mai analitic supuse cenzurii sociale (exemplul impactului OGM-urilor poate fi concludent în acest sens).

Orientarea unei fracţii de consumatori (care creşte semnificativ cu scurgerea timpului) spre produsele agricole de tip bio este o realitate de care trebuie să se ţină seama. Tranşarea evoluţiei economiei agricole în favoarea acestora va schimba fundamental datele problemei, sub multe aspecte.

Randamentele de producţie sensibil mai scăzute, costurile evident mai ridicate, ca urmare a unei implicări semnificative a forţei de muncă (ca să cităm numai două din dimensiunile cele mai evidente), vor oferi o altă referinţă fundamental diferită de cea existentă în momentul de faţă.

Crearea unor euroregiuni specializate pentru producţia agricolă de tip bio poate rezolva numai unele dintre problemele sistemului global de politici agricole. Este din ce în ce mai evident că această preferinţă a consumatorilor necesită o susţinere financiară substanţială, iar numai jocul cererii şi al ofertei din piaţă nu este suficient pentru a asigura continuitatea şi reproductibilitatea sistemelor.

În perspectiva scenariului 2020, una dintre subrestricţiile sistemului agricol supus modelării va trebui, indubitabil, să fie producţia agricolă de tip bio, pentru a se putea genera cadrul costurilor necesare pentru susţinerea acesteia.

Conştientizarea consumatorului

Factorii economici şi sociali, pe care îi poate modela introducerea/modernizarea de tehnologii agricole, sunt duali, cu duble valenţe în raport cu sistemul agricol: endogene şi exogene. Ceea ce este evident însă este faptul că principalul factor determinant este consumatorul, exogen (majoritar în afara sistemului), care, pe lângă cheltuielile pentru achiziţia produselor, suportă şi costurile sociale din interiorul sistemului.

Trebuie să nu pierdem din vedere faptul că cererea nu reflectă numai preferinţa de consum, ea include şi opţiunile cumpărătorului în privinţa mediului ambiental şi a sănătăţii alimentelor şi a sa, precum şi obligaţiile asumate în raport cu principalele resurse naturale (apă, aer, sol, biodiversitate).

Conştientizarea consumatorului citadin, înregistrată mai ales în ultimele decenii ca urmare a boom-ului informaţional, va contribui esenţial la alegerea modelului evolutiv pentru punerea în practică a sistemelor agricole ale următoarelor decenii.

A.D. FABIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.9, 1-15 MAI 2007

Vizualizari: 697



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI