În dezbatere, noul Cod silvic > REVISTA LUMEA SATULUI

Apariţia unor legi forestiere, cum sunt codurile silvice, au reprezentat evenimente de referinţă în evoluţia silviculturii oricărei ţări care a adoptat şi aplicat politici forestiere raţionale privind conservarea şi gestionarea pădurilor. Pe această cale, Franţa a dublat în ultimii 160 de ani suprafaţa pădurilor, ca şi Ungaria, însă numai în 60 de ani; alte ţări cu condiţii naturale relativ apropiate cu cele ale României au reuşit să-şi menţină procentul de împădurire la cote înalte (Slovenia 57%, Austria 47%, Slovacia 41% etc.), ceea ce le-a asigurat un echilibru natural şi social satisfăcător în spaţiul lor geografic.

Dimpotrivă, în România, de la apariţia în 1843 a Legii pentru ocrotirea pădurilor mănăstireşti şi altele – care constituie un început de Cod silvic – până în prezent circa o treime din pădurile ţării au fost dezafectate, iar structura, sănătatea şi potenţialul ecoprotectiv şi productiv al celor rămase au fost afectate drastic. A fost astfel dereglat puternic şi echilibrul natural din spaţiul nostru geografic.

Acest incredibil declin s-a produs, în primul rând, ca urmare a carenţelor, ineficienţei şi modului defectuos de aplicare a legilor silvice adoptate în intervalul de timp luat în considerare. Ne referim la codurile silvice din anii 1881, 1910, 1962 şi 1996, dar şi la alte legi care au avut legătură cu pădurile, cum au fost cele de reformă agrară din anii 1991, 2000 şi 2005, referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere, legi contradictorii şi confuze, elaborate cu prea puţin discernământ.

Pe aceste căi legale, în ultimii 160 de ani, au fost defrişate peste 3 milioane de hectare, procentul de împădurire scăzând la circa 26%, faţă de nivelul optim de 40-45%. Aşadar, în România există un considerabil decalaj între procentul optim de împădurire, pe de o parte, şi gradul efectiv de împădurire a ţării, pe de alta, decalaj care, nesoluţionat, este în măsură să afecteze siguranţa naţională.

Ţinând seama de toate aceste anomalii, în prezent s-a iniţiat un nou Cod silvic, care a ajuns până în Senat. Pentru a afla amănunte legate de conţinutul acestui act normativ, ne-am adresat prof. Victor Giurgiu, membru al Academiei Române, preşedintele Comisiei de Silvicultură din Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice.

Comisia de ştiinţe silvice a Academiei Române şi Societatea nonguvernamentală a inginerilor silvici (Societatea „Progresul Silvic“), chiar înainte de adoptarea Codului silvic din 1996, au evidenţiat adevărul potrivit căruia „cu toate îmbunătăţirile aduse faţă de legile anterioare, proiectul noului Cod silvic nu răspunde marilor speranţe pentru gestionarea durabilă a pădurilor ţării, impunându-se serioase ameliorări înainte de dezbaterea şi adoptarea lui în Forul legislativ. El trebuie retras de la Parlament şi reanalizat de Guvern“.

Adresantul nu a luat în considerare propunerile respective, iar consecinţele nu au întârziat să apară. Aşa că, înainte şi după naşterea Codului silvic din 1996, Comunitatea academică şi Societatea civilă din silvicultură au solicitat elaborarea şi adoptarea unei noi legi organice eficiente pentru apărarea şi gestionarea pădurilor. De-abia la începutul anului 2005, ministrul (silvicultor) de atunci a acceptat acest demers, promiţând că noua lege va fi adoptată până la finele anului menţionat. Dar nu a fost să fie…

Recent, în iunie 2007, a apărut un nou proiect de Cod silvic, ca iniţiativă parlamentară, semnat de toţi membrii comisiilor pentru agricultură din Camera Deputaţilor şi Senat. El a fost înregistrat spre dezbatere şi aprobare în procedură de urgenţă, după ce a fost însuşit şi de ministerul de resort, dar fără consultarea membrilor comunităţii academice, reprezentanţilor învăţământului superior silvic şi ai societăţii civile din silvicultură.

Totuşi, în ziua de 11 septembrie 2007, a avut loc o întrunire la Senat între reprezentanţi ai Federaţiei pentru Apărarea Pădurilor şi domnul senator silvicultor, Sever Ster, cu o oră înainte de începerea dezbaterilor pe această temă în Comisia pentru agricultură a Senatului (fără ca aceşti reprezentanţi să fi fost acceptaţi la respectivele dezbateri).
Întrunirea menţionată nu s-a soldat cu un acord în privinţa concepţiei şi conţinutului proiectului de Cod silvic. Apoi, Comisia de specialitate a Senatului, cu o „operativitate“ de invidiat, a adoptat proiectul de Cod silvic. Din nefericire pentru noi şi din păcate pentru viitorul pădurilor noastre şi ale urmaşilor noştri, acest proiect nu a fost îmbunătăţit decât în prea mică măsură.

Înainte de a ne referi la carenţe, ne facem datoria de a preciza că acest proiect de act normativ aduce o serie de îmbunătăţiri faţă de Codul silvic din anul 1996, dintre care amintim: obligativitatea amenajării pădurilor pe bazine hidrografice; necesitatea elaborării şi punerii în aplicare a Programului Naţional pentru reîmpădurirea ţării; limitarea fărâmiţării proprietăţii forestiere prin moşteniri; subvenţionarea de la Bugetul Statului a unor lucrări silvice necesare, dar nerentabile pentru micii proprietari etc. Aceste îmbunătăţiri şi altele au fost cerute cu insistenţă în ultimii 17 ani de Comunitatea academică din silvicultură.

• neluarea în considerare a particularităţilor cadrului natural al României, cadru foarte vulnerabil la hazardele climatice, hidrologice şi geomorfologice, potenţate în ultimul timp de schimbările climatice globale; proiectul legalizează tăieri rase pe 3-5 hectare, chiar şi în Carpaţi, unde se formează viiturile generatoare de inundaţii catastrofale cum au fost cele din ultimii ani;

• sunt marginalizate tratamentele silviculturale ecologice, intensive, precum şi lucrările de reconstrucţie ecologică şi de renaturare a pădurilor destructurate, bolnave şi deteriorate, dar şi acţiunile de conservare şi ameliorare a biodiversităţii, fiind marginalizată relaţia dintre pădure şi schimbările climatice globale;

• în continuare este legalizat păşunatul în păduri, după ce el fusese interzis prin Codurile silvice din 1881 şi 1910, aruncând agricultura şi silvicultura românească în urmă cu 125 de ani!

Din aceste puncte de vedere, proiectul de lege organică se distanţează ostentativ de legislaţia silvică din ţările avansate ale Uniunii Europene.

Uimitoare şi extrem de îngrijorătoare este dispoziţia aflată în proiectul de lege, potrivit căreia proprietarul va avea dreptul să defrişeze 1.000 mp (faţă de 200 admişi anterior) pentru construirea de case de locuit, case de odihnă şi vile în pădure. Tehnica absurdă a parcelării şi vânzărilor, este în măsură să maltrateze, brăncuiască şi să demoleze multe păduri din zonele verzi ale marilor oraşe şi din zonele turistice ale ţării. În loc de păduri vor apărea „păduri de vile“ în jurul Capitalei, în primul rând.

Tot atât de neaşteptată şi gravă este dispoziţia conform căreia doar 15% din venitul obţinut prin exploatarea lemnului se va întoarce la pădure pentru lucrări de regenerare şi îngrijire a arboretelor.

Nu se regăseşte în proiectul menţionat o dispoziţie categorică, potrivit căreia orice pădure, indiferent de mărime şi de natura proprietăţii să aparţină de un anumit ocol silvic. Este deturnat sensul „serbării sădirii arborelui“.

Exemplele pot continua. Dar cele prezentate sunt suficiente pentru a dovedi că actualul proiect de Cod silvic nu răspunde nici cerinţelor interne specifice secolului al XXI-lea şi nici obligaţiilor pe care ţara noastră le are în calitatea ei de membră a Uniunii Europene. De aici rezultă şi îmbunătăţirile necesare.

O colaborare a Comisiei pentru agricultură a Camerei Deputaţilor, cu reprezentanţi ai Comunităţii academice şi ai Societăţii civile va fi utilă pentru corectarea (de fond şi de formă) pentru ameliorarea conceptuală a proiectului analizat, chiar dacă, din păcate, a fost însuşit de comisia de specialitate a Senatului. Nădăjduim că însuşi Senatul, în plenul său, va aduce toate îmbunătăţirile ce se impun.

Credem că, de data aceasta, parlamentarii vor ajunge la înţelegerea că pădurea nu constituie un subiect de natură electorală sau un mijloc de compensaţii politice, ci un patrimoniu natural de o considerabilă importanţă pentru destinul nostru naţional.

Inundaţiile, secetele, alunecările de teren şi furtunile, toate dezlănţuite fără precedent în România în ultimii ani, urmate de pierderi de vieţi omeneşti şi enorme pagube materiale, sunt urmările insuficienţei legislaţiei silvice. Este necesar să crească interesul şi responsabilitatea clasei politice pentru adoptarea noului Cod silvic, care să asigure atât gestionarea durabilă a pădurilor existente, cât şi întregirea substanţială a domeniului forestier.

Pagini realizate de dr. ing. Teodor MARIAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.19, 1-15 OCTOMBRIE 2007

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu