Ce mai faceţi, domnule... dr. ing. Marin Capisizu?

S-a născut la 7 octombrie 1929, fiind cel mai mare dintre cei şase copii ai unei familii de ţărani din comuna Bârca, judeţul Dolj.

Este absolvent al Institutului Agronomic Craiova. Doctor în ştiinţe agricole, şi-a exprimat competenţa profesională la cel mai înalt nivel în calitate de ministru, şef al Departamentului Industriei Alimentare, ministru secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

Mi-a fost dat să aud de la mulţi specialişti, mari profesionişti, cuvinte de apreciere la superlativ la adresa dr. ing. Marin Capisizu: „Mare meseriaş, priceput, bun manager, devotat trup şi suflet meseriei de agronom, autor a multor acţiuni de valoare pentru dezvoltarea şi modernizarea agriculturii, exigent dar apropiat de oameni.“

Era iubit de toţi cei cu care a lucrat. În probleme de fond care trebuiau rezolvate în agricultură, se poate spune că Marin Capisizu este omul care a contribuit cel mai mult, după Bucur Şchiopu, la implementarea problemelor economice, de eficienţă a producţiei agricole.

T.M.: Aţi avut o activitate de invidiat, complexă şi de mare răspundere. Cum aţi putea caracteriza aceşti 52 de ani?

M.C.: În ceea ce priveşte activitatea profesională, am parcurs pas cu pas toate treptele de activitate de la şef de fermă până la cea de ministru.

În perioada de început a activităţii productive m-am format ca profesionist şi, în mare măsură, ca om, pentru că, poate mai mult decât oricare altă meserie, agricultura este cea care modelează oamenii. Au fost cei mai frumoşi ani, în care am învăţat să iubesc, să ascult şi să respect pământul.

Cei care cunosc istoria agriculturii româneşti ştiu bine ce schimbări uriaşe au adus în domeniu acei ani de implementare în agricultura românească a modelelor de organizare de tip capitalist, în special cel american. Atunci s-au construit marile complexe de creştere a animalelor, sistemele de irigaţii, precum şi unităţile de industrializare a marii cantităţi de produse agricole ce se realizau în ţară.

M.C.: La începutul anilor ’90, imediat după pensionare, am făcut o călătorie prin ţară. M-a durut să văd hectare întregi de pământ nelucrat sau, şi mai trist, lucrat cu plugul tras de cai, la fel ca la începutul secolului al XX-lea. Atunci mi-a fost clar ce doream să fac în următoarea etapă a vieţii.

M.C.: Viaţa mea a fost un şir nesfârşit de reuşite şi căderi, de luări de la capăt, pe care familia mea le-a trăit alături de mine. Ultima dintre ele a fost la 62 de ani, când, după 36 de ani de muncă, ieşeam la pensie fără casă, maşină sau vreun cont în bancă. Acum, la 78 de ani, principala preocupare este de a-mi proteja sănătatea şi de a mai repara câte ceva din traumele cauzate de viaţa trepidantă pe care am trăit-o.

M.C.: În pofida haosului în care se zbat, am speranţa că agricultura şi industria alimentară pot deveni ramuri de bază ale economiei naţionale. Cu condiţia ca exploataţiile agricole să fie conduse de adevăraţi profesionişti, cu dragoste de pământ şi cu dorinţă continuă de perfecţionare.

Visez ca, în scurt timp, România să redevină principalul furnizor de produse agricole din estul Europei şi, din acest punct de vedere, să-şi ocupe locul meritat în cadrul Uniunii Europene.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu