Imprimati articolul

Fascinaţia dantelelor lucrate cu suveica

Odihna de acasă, de care avem atâta nevoie, necesită un mediu ambiant asigurat cel mai adesea de obiectele ce împodobesc spaţiul în care ne regăsim tihna. Fie că sunt mileuri migălite de mama, feţe de masă cusute de bunica, cuverturi alese cu vergeaua, covoare de lână ţesute în război ori obiecte decorative din lut şi din lemn, toate acestea au întotdeauna o semnificaţie ce poartă în ele câte o fărâmă din viaţa unei familii. Ne sunt dragi şi ne impresionează, pentru că au fost meşteşugite cu migală de mâini dibace şi neobosite. Iubim amprenta omului lăsată pe rodul dăruirii sale!

Dacă trăim la oraş, printre asfalt, betoane şi modernism, ne regăsim rădăcinile ţăranului din noi pe la târgurile cu artă tradiţională şi meşteşugărească. La un astfel de târg am întâlnit o artă pe cât de rară, pe atât de valoroasă. Produsul ei este reprezentat de dantela lucrată cu suveica în tehnica frivolite, ce face parte din tehnicile dantelelor de Brugge, dantele de lux, deosebit de fine.

Doamna Violeta Carmen Roman, cea care se îndeletniceşte cu acest meşteşug, este singura ardeleancă ce lucrează şi mai cunoaşte încă arta dantelei din fir de aţă de papiotă ori mătase combinată cu fir de lamé. Este de la Feldioara de Braşov şi lucrează de 40 ani feţe de masă, mileuri, pelerine, gulere şi bluze dantelate din aţă, originare din zona Flandrei, aduse la noi de populaţia germană, odată cu colonizarea sud-estului Transilvaniei.

Rep.: Care este începutul acestei îndeletniciri?

V.R.: Am învăţat să lucrez la 9 ani, în Agnita, unde am crescut şi am copilărit, de la o vecină bătrână, săsoaică. Am „furat“ meserie repede, cu fascinaţie de copil, şi am primit cadou drept recompensă o suveică. Am lucrat sporadic până acum 4 ani, când am realizat colecţia de Frivolite pentru Muzeul de Etnografie din Braşov.

Au urmat participările la multe târguri ale meşterilor populari, diplome, renume şi expoziţii personale la Braşov şi Agnita, începând cu 2004. Sunt onorată să reprezint Agnita în cadrul manifestărilor din Sibiu, capitala culturală europeană.

Rep.: Mă impresionează fineţea lucrărilor dumneavoastră.

V.R.: Mulţi au impresia că sunt fragile şi doar decorative, dar sunt durabile în timp, nu pun probleme la spălat şi la întreţinere pe parcursul folosinţei.

Rep.: Înţeleg că nu este un meşteşug tradiţional românesc.

V.R.: Am crescut într-o zonă puternic populată de germani. Sunt mândră că am învăţat acest meşteşug şi l-am păstrat peste ani, ca dovadă a bunei înţelegeri între cei care au trăit pe aceste meleaguri şi au lăsat ceva în urma lor. Germanii şi-au pus amprenta în mod deosebit în zona Văii Hârtibaciului şi a Sibiului prin meşteşugurile lor tradiţionale.

Rep.: Există pericolul să se piardă acest meşteşug?

V.R.: Deocamdată, nu. Două dintre cele trei fiice ale mele lucrează cu drag, deşi timpul dedicat studiului nu le permite foarte mult acest lucru.

Rep.: Cum vă simţiţi ca român într-o ţară membră a Uniunii Europene?

V.R.: Foarte mândră! Am tricolorul în suflet şi o mare bogăţie învăţată şi acumulată la sat. Aşa cum spune o vorbă pe la noi, „de la sat ai întotdeauna ceva de învăţat“. Tradiţiile, obiceiurile şi cultura etnofolclorică ne dau personalitate. Dacă vom fi atenţi la influenţe şi vom rămâne cu demnitate ceea ce suntem, sigur ne vom afirma. Lucrurile valoroase nu au graniţă!

Narcisa DOHANOV
REVISTA LUMEA SATULUI, NR18, 16-30 SEPTEMBRIE 2007

֩ Comentarii