Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

La mintea cocoşului

Ca unul care, la viaţa lui a fost blagoslovit de Cel de Sus şi de către drumurile meseriei să dea bineţe şi de duşcă prin cele mai renumite şi pline de ispite crame ale iubitei noastre patrii, ştiu ce poate să însemne vinul alb, rozé ori roşu purtând marca – brandul, mai nou – localităţii prahovene de-i zice Urlaţi. De unde şi expresia „urlaţi cinci minute“! Drept pentru care nu pot să manifest decât înţelegere şi compasiune frăţească – doar unul este tatăl nostru Bachus – faţă de drama trăită mai an de un tânăr cu buletin de identitate din această aşezare răsărită printre vii.

Păi spuneţi şi voi, fraţilor şi cumnaţilor, ce era să facă bietul flăcău, al cărui nume de familie e identic cu cel al unui erou al lui Sadoveanu, nu spun care, uite-aşa, de-al naibii, aşadar ce era să facă acest fiu al locului dacă, firesc de altfel, după câteva stacane a început să-l roadă o foame cumplită, ce se cerea grabnic ostoită.

De-aia şi rimează. Desigur, veţi răspunde, pentru a şi-o astâmpăra, nimic mai simplu decât să se ducă acasă şi să se aşeze la masă. Uşor de zis, aproape imposibil de pus în practică. Pen’că, din pricina beuturii, încurca, dar pe bune, toate cărările. Să fi cumpărat ceva, orişice, de la vreo băcănie ori alimentară, nu se pune problema: era lefter, nu mai avea un sfanţ în buzunare, că banii îi cheltuise pentru a se cinsti şi binedispune.

Cum însă îi chiorăiau maţele de se auzea până la Buzău, şi poate mai departe – la Giurgiu nu, că pe acolo latră câinii şi pot să te mai şi muşte, precum adeseori se întâmplă prin Capitala Bucureşti, hai să trăieşti – cum, de asemenea, i se făcuse poftă de-un ou proaspăt, să-şi dreagă vocea răguşită de atâtea cântări la pahar a intrat în prima ogradă care i-a ieşit în cale, şi a nimerit, după miros, altfel cum, în poiată. De aici a luat un ou din cuibar, doar unul şi a plecat, împleticindu-se, către nicăieri.

Spre ghinionul său însă, văzându-l atât de tânăr şi frumuşel, cum tot n-aveau parte de cocoş şi de mintea acestuia, că fusese făcut piftie în urmă cu vreo două luni, orătăniile s-au îndrăgostit brusc şi dintr-odată de dânsul şi l-au urmat, care pe cap, care pe umeri, hotărâte să nu-l mai părăsească decât în clipa în care – vai ce tristă piesă, vai biata contesă – vor ajunge supe, ciorbe, fripturi ori alte feluri de mâncare, care de care mai gustoase, aruncate în burtihane. După ce trece postul, se înţelege, de Crăciun ori de Revelion.

Asta-i tărăşenia cu vinovatul fără vină, că există şi dintr-ăştia şi în realitate, nu numai în cărţi care, în urma întâmplării, s-a potcovit să dea cu subsemnatul. Vin, vin mai turnaţi-mi în pahare vin… sau, mai bine, nu. Că se urcă la cap şi te împinge la prostii. Şi cine fură azi un ou, mâine îşi cumpără vilă şi ţiitoare tânără şi iubăreaţă. De blănuri şi euroi, ce frumoasă-i viaţa în doi!

Gogu Pintenogu’
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 24, 16-31 DECEMBRIE 2007

Vizualizari: 552



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI