Floarea credinţei din Munţii Ursoaia

Ascunsă între dealurile de la poalele Munţilor Ursoaia, vizibilă mai mult din cer decât de pe pământ forestier, Mânăstirea Crasna este o veritabilă minune a omului apropiat de dumnezeire. Se ajunge aici pe drum şi cărări de munte, cale de mai mulţi kilometri, din satul Schiuleşti, din DN 1A, prin păduri virgine presărate cu poteci întortocheate şi punţi tremurătoare peste apa învolburată a pârâului Crasna, care desparte codrii seculari de locul pe care l-am putea asemăna raiului. Temerarii au parte de o natură sălbatică, la care soarele ajunge printre cetini şi pietroaie.

După ce parcurgi un drum lung şi greu şi treci puntea din împletituri de oţel înfipte în malurile pietroase trebuie să urci pieptiş o pantă după alta, strecurându-se printre brazi şi pietre colţuroase, străbaţi apoi râpe, pe unde nu se încumetă alte vietăţi, nici măcar ursul. Când crezi că ai rămas fără suflu auzi aproape cântecele călugărilor aflaţi la slujbă şi te trezeşti într-un luminiş ce duce în curtea mănăstirii.

Covoarele de flori multicolore te întâmpină de peste tot, odată ajuns aici oboseala drumului dispare, pacea şi liniştea aşezământului te conectează la această lume a iubirii de Dumnezeu.

• 1820, zeci de năpăstuiţi din Izvoarele formează în Munţii Ursoaia satul Băjenari.

• 1828, marele postelnic Constantin Potlogea ridică o biserică din piatră de râu şi organizează o şcoală cu internat. Se călugăreşte împreună cu fiul său, Nicolae.

• 1829, episcopul Chesarie al Buzăului a sfinţit biserica schitului cu 50 de călugări.

• 1967, Patriarhul Iustinian a ajuns la „schitul cel uitat“, aflându-l aici pe călugărul Nicodim, ajuns apoi stareţ al mănăstirii.

• Mănăstirea Crasna a fost pepinieră de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, între care ÎPS Teofan, Mitropolitul Olteniei, IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, PS Galaction, episcopul Alexandriei şi Teleormanului, PS Ambrozie, episcopul Giurgiului, PS Ciprian, episcop vicar patriarhal şi PS Sebastian, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Mănăstirea apare ca o cetate a Domnului veşnic plină de pelerini veniţi de oriunde. Complexul monahal cuprinde două biserici, paraclisuri, chilii pentru cei 22 de călugări, case de oaspeţi, sală de mese pentru agapele frăţeşti de după rugăciune, mici magazine cu carte bisericească, icoane, obiecte de cult şi podoabe creştine. În apropiere se vede o microhidrocentrală care aduce lumina zi şi noapte.

Mănăstirea are permanent sute şi chiar mii de credincioşi, poate şi pentru că are patru hramuri: Sfinţii Constantin şi Elena – biserica veche, Acoperământul Maicii Domnului – biserica cea nouă, sfinţită de însuşi Patriarhul Teoctist, altarul dintre flori – sfântul Ilie, iar paraclisul – Sfinţii Romani.

Cele mai multe dintre reuşitele de dată recentă sunt legate de activitatea şi numele stareţului de până acum, Nicodim, care a slujit aici 40 de ani.

În cartea dedicată la ceas aniversar înalte feţe bisericeşti îi aduc omagiul celui care a ridicat Mănăstirea Crasna la ce este astăzi. IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului arată: „Nu ştiu câţi părinţi s-au identificat atât de mult cu mănăstirea pe care au luat-o şi au construit-o aşa cum a făcut părintele Nicodim. A fost un visător, a visat ca Mănăstirea Crasna să fie una puternică, plină de credincioşi, de monahi şi cântăreţi, să facă slujbe alese. Era o obşte mică atunci când am mers eu la Crasna, în anul 1977, dar ascultam visurile sale, închinate Maicii Domnului, nu persoanei sale, iar aceste vise, iată, s-au împlinit.

Cu adevărat, Mănăstirea Crasna este o fiică bună a părintelui Nicodim şi îl reprezintă, încât nu putem să-l despărţim de ctitoria sa. Este cu adevărat personalitatea care se identifică cu această operă de reconstrucţie a Mănăstirii Crasna, atât prin ceea ce a construit, cât şi prin cei care i-a fermecat.“

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu