EDITORIAL - Ţăranul român şi Europa

Mi-a fost dat să văd, nu demult, pe unul dintre posturile de televiziune, un grup de… distinşi intelectuali care, pătrunşi de curentul aderării, dar mai ales cu o slugărnicie cam ca cea prestată cândva de fanarioţi la Înalta Poartă, îşi dădeau cu părerea asupra binefacerilor integrării. Proces care, vezi Doamne, ar aduce poporului ignorant în materie de săpun şi curăţenie civilizaţia mult aşteptată?!

Ascultând inepţiile indivizilor la care mă refeream, mi-am adus aminte de articolele politice ale lui Eminescu pe care tocmai le răsfoisem cu câteva zile înainte. Nu mă pot abţine să nu-l citez pe marele poet care preţuieşte, mai mult decât orice, munca ţăranului. Puţini au ştiut ori ştiu acum s-o facă…

„E statistic constatat că munca aspră, exerciţiul continuu al puterilor fizice asigură pentru totdeauna existenţa unui popor, asigură viitorul şi propăşirea lui, pe când fuga de plug, ocolirea soiurilor grele ale muncii aduc cu sine degenerarea musculară, dezvoltarea anormală a sistemului nervos, o înclinare spre desfrâu şi plăceri, nimicirea gradată a puterilor de reproducţiune, neuropatie şi anemie, în fine, stingerea rasei, adesea în condiţiile cele mai ruşinoase. [...]

Oricând trebuie să existe putinţa pentru om de a urca prin muncă şi prin merit ierarhia socială care n-ar trebui să fie decât o ierarhie a muncii. [...] Nu prin exploatarea muncii altora, nu prin şarlatanie politică, nu prin tripotaj şi joc de bursă…“

Din păcate, ţăranul, acest stâlp al societăţii, a fost (în opinia poetului) sufocat „de un aparat greoi şi netrebnic pe spatele sale,“ cu posturi „plătite tot din punga celui care trudeşte“.

Ei bine, tocmai acestor truditori care trăiesc din sudoarea muncii lor li se pune la îndoială frumosul, curăţenia trupească şi sufletească. Am văzut, nu o dată, prin satele româneşti cum prin strădania inimoşilor noştri ŢĂRANI au fost înfiinţate numeroase muzee de port şi tradiţie, unde iile şi fotele, cearşafurile şi pernele de zestre, ştergarele realizate din in sau cânepă sunt de o frumuseţe şi o curăţie exemplară. Toate reflectă, fără îndoială, curăţenia fizică şi sufletească a părinţilor, moşilor şi strămoşilor noştri.

Cei care le realizau ştiau de mult meşteşugul săpunului de casă, parfumat cu pelin, foloseau plante şi alte mijloace naturale pentru a colora ţesăturile. Muzeele satelor din Bucureşti, Sibiu, Bujoreni, ca şi alte mărturii ale vieţii celor mulţi din satele şi cătunele româneşti vorbesc de la sine despre civilizaţia unui popor milenar. A început să vă fie ruşine de proprii voştri părinţi, domnilor intelectuali româno-europeni?

Aţi uitat că tinerii ţărani români confruntaţi cu sărăcia au emigrat şi construiesc de mulţi ani temeliile satelor civilizate europene, ridicându-le blocuri şi curăţindu-le casele?

Nu vreau să mai spun faptul că acest popor român, atât de înapoiat în concepţia unora, a salvat Europa de primejdia Imperiului Otoman şi altora asemenea care au tânjit la atâtea ale noastre, că aveam la ce! Şi n-a avut prea mult răgaz de odihnă şi răsfăţ, „ci de griji şi suspinuri“, cum bine zicea cronicarul Miron Costin.

De la o vreme încoace ne-am tot bucurat de vizita comisarilor europeni. Îmbrăcaţi în blugi şi destul de neglijent, uneori aroganţi, aceşti înalţi funcţionari au venit în „ţara lui Dracula“, căci numai atâta ştiau despre noi, cu gândul de a ne ridica în lumea civilizată. S-au convins însă că au de-a face cu un popor aşezat, ospitalier şi receptiv dintotdeauna la nou. Doar clasa politică a rămas de cele mai multe ori corijentă şi pe picior greşit în faţa acestor „distinşi“ inspectori.

De aceea înclin să cred că locul acestui popor a fost şi este în Europa. Marca noastră de civilizaţie şi cultură trebuie să-şi pună amprenta definitiv asupra continentului în care locuim. Indiferent de ce au zis şi ce vor mai zice tămâietorii de ocazie ai valorilor naţionale ori occidentale civilizatoare.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu