Imprimati articolul

Boieri olteni – Craioveştii

Între 1508 şi 1593 (de la Mihnea cel Rău la Alexandru cel Rău inclusiv), vreme de aproximativ opt decenii şi jumătate, la tronul „Ţării Româneşti se succed 34 de domnii cu 25 titulari, din care 23 cârmuiesc efectiv. Frecvenţa schimbărilor este cauzată, în primul rând, de acţiunea grupărilor şi regrupărilor din boierimea munteană în favoarea unuia sau altuia din pretendenţi.

Între aceste grupări, marea familie a boierilor Craioveşti a avut un rol de frunte, mai ales Neagoe de la Craiova (Strehăianul), aflat în 1475 în sfatul domnesc al lui Basarab cel Bătrân (Laiotă).

Cei patru feciori ai săi au fost Barbu, mare ban al Craiovei, cu rol important sub Vlad Călugărul, Radu cel Mare şi Neagoe Basarab; Pârvu, vel vornic sub Basarab cel Tânăr şi cu poziţie proeminentă în continuare; Ganciu (Gogoaşe), mare stolnic, apoi vel comis şi armaş; Radu, mare postelnic al lui Vlad Călugărul şi, în continuare, membru în repetate ori în sfatul domnesc. Moare în lupta de la Tinoasa în 1508.

În timpul domniei lui Mihnea cel Rău – pe care l-au sprijinit la domnie – Craioveştii, doritori să deţină locurile dintâi ale ierarhiei, intră în conflict cu domnul. Represiunile domnitorului sunt teribile şi Craioveştii se refugiază la sud de Dunăre cu ceva „avuţie şi oameni cât putură“.

Ca represalii, Mihnea „în pizmă le-au ars curţile şi casele le-au risipit, iar câţi au aflat de acel neam rămaşi pre toţi i-au muncit cu multe feluri de munci. Pre unii i-au omorât“. Asupra ctitoriei de la Bistriţa s-a tras cu tunul, până aici mergea patima politică!

Pribegii primesc sprijin militar al unui puternic comandant otoman Mehmet-bey, fiul lui Ali-bey Mihailoglu. Acesta va deveni prin puterea şi legăturile sale un adevărat „pendant“ musulman al Craioveştilor.

Pribegii intră cu oaste în ţară şi cu un nou voievod, Vlăduţ, care ia puterea ca exponent al Craioveştilor şi cu sprijinul militar al lui Mehmet-bey. În faţa acestuia, Craioveştii jură credinţă noului domn care, la rându-i, făgăduieşte să nu le facă „...vreun rău sau vreun vicleşug“. Dar buna înţelegere pare să dureze doar câteva luni...

În sfatul domnesc se află Barbu, mare ban, Ganciu, mare vornic şi Pârvu, fără dregătorie. Ruptura se produce în decembrie 1511. Şi iarăşi Craioveştii fug peste Dunăre şi iarăşi solicită sprijinul lui Mehmet-bey. Lupta se dă la Văcăreşti. Vlăduţ este decapitat „supt un păr“ şi va fi îngropat la mănăstirea Dealul.

Cu sprijinul sau mai exact cu trădarea Craioveştilor la tronul Ţării Româneşti va ajunge Neagoe Basarab şi povestea continuă...
(S.C.)

Cuviosul Pahomie schimonahul

Ctitorul Mănăstirii Bistriţa a renunţat până la urmă la toate pentru Hristos, făcându-se schimonah în propria sa mănăstire cu numele de Pahomie.

Se spune că a fost extrem de râvnitor, întrecând pe mulţi cu nevoinţa sa, fiind milostiv şi ascultător.

Se mai spune că, năvălind turcii să fure odoarele mănăstirii, cuviosul singur a luat sicriul cu moaştele Sfântului Grigorie şi l-a ascuns într-o peşteră din munte, cunoscută până azi ca Peştera Sfântului Grigorie Decapolitul.

(A.N.)
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2007

֩ Comentarii