Imprimati articolul

La mintea... cocoşului

Ca unul dintre cei mulţi – din fericire încă majoritari, până când încă nu se ştie – care am fost învăţat încă din fragedă pruncie – cei 7 ani de acasă – că furtul este un păcat de neiertat – vezi cele 10 porunci – nu i-am avut, nu-i am şi nu-i voi avea nicicând la inimă pe cei care jinduiesc la bunul altuia şi nu pregetă să şi-l treacă în posesie prin furt. Cu japca, la o adică. Între aceştia, ca pescar sportiv ce mă aflu şi pe care-l interesează, aşadar, soarta bălţilor şi a vieţuitoarelor dintr-însele, cei mai nesuferiţi îmi sunt braconierii.

Să fiu bine înţeles: când spun braconier nu mă refer, în niciun caz, la amărâtul care dă cu o undiţă şi se duce acasă cu câţiva cărăşei ori ţipari să facă o ciorbă ori o saramură şi să amăgească foamea alor săi. Deşi nici fapta sa nu este de pus la icoană.

Când spun braconier mă refer la acel hoţ care dă cu jula nu pentru că nu are ce mânca, ci pentru a vinde prada şi a se chivernisi. Pentru că acesta, aceştia, de fapt, căci jaful se face în haită, nu pescuieşte cu o undiţă şi nici nu-l interesează câţiva obleţi. Nu, nici vorbă de aşa ceva.

Braconierul care şi-a făcut o profesie din asta este dotat cu scule de mare capacitate: setchi, plase, vârşii, năvoade, nu se dă în lături să folosească exploziv sau curentul electric, mai pe scurt utilizează toate mijloacele – nu contează că nu sunt permise – pentru ca roadele infracţiunii să fie cât mai consistente. Indiferent de pagubele produse celui care a investit bani, şi nu numai, pentru ca balta să aibă peşte. Iar dacă, în urmă cu câţiva ani, la apariţia paznicilor tâlharul o lua la sănătoasa – o fi fuga ruşinoasă, dar e sănătoasă – mai nou acesta a devenit agresiv, sare la bătaie, ba chiar e gata să facă omor de om.

Cum s-a întâmplat, din păcate, şi nu o dată. Drept pentru care vestea că pe undeva prin ţară un astfel de individ a fost împuşcat în picior nu numai că nu-mi stârneşte mila ba, dimpotrivă – o spun fără de sfială şi fără niciun regret – mă bucură. Căci, să se ştie şi să fie învăţătură de minte, orice naş îşi are, în cele din urmă, nănaşul. Iar braconierul a primit ce-a căutat şi ce-a meritat, poliţistul, atacat fiind – deci în legitimă apărare – nu şi-a făcut decât datoria.

Datoria de a apăra bunul – proprietatea – fie că aceasta este de stat sau privată. Pentru că, dragă Doamne, prea s-au învăţat toţi cei care fură să fie trataţi cu mănuşi în vreme ce ei pun labele murdare pe tot ce le iese în cale – peşti din lacuri, animale din păduri, recoltele de pe câmpuri ori din hambare, orătăniile şi vitele din gospodăriile oamenilor, iar când sunt prinşi asupra faptului nu există să dea la cap.

O vorbă românească zice şi bine zice: Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face şi, deşi poate nu o să vă vină să credeţi, pe aici pe la noi prin Carpatia s-au mai văzut şi lupi mâncaţi de oi. Că aşa e drept! Ba chiar şi cuşer!

Gogu Pintenogu’
REVISTA LUMEA SATULUI, NR18, 16-30 SEPTEMBRIE 2007

֩ Comentarii