Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Datini şi obiceiuri de Anul Nou

Sfintele Sărbători de iarnă aparţin unui timp sacru, al înnoirii, dar şi al unui timp al familiilor care se adună laolaltă, comunităţile regăsindu-se în entuziasmul serbărilor îmbelşugate. Obiceiurile şi tradiţiile care se leagă de aceste zile sunt extrem de bogate şi de diversificate în funcţie de zonă.

Cercetătorii presupun că aceste manifestări ale măştilor provin din ceremoniile sacre arhaice, închinate morţii şi renaşterii divinităţii.

Mâine anul se-nnoieşte,
Pluguşorul se porneşte
Şi-om începe a ura,
Pe la case a colinda.
Iarna-i grea, omătu-i mare,
Semne bune anul are;
Semne bune de belşug,
Pentru brazda de sub plug.

Obiceiurile prilejuite de sosirea noului an continuă seria celor din preajma Crăciunului, având însă un caracter laic. Noul an aduce cu sine speranţă şi noutate, pentru că acum anul vechi e lăsat în urmă cu tot ce a avut el bun şi rău. Acest timp sacru mai e şi un timp al petrecerilor şi al bucuriei, deoarece, încă din cele mai vechi timpuri, de Crăciun şi de Anul Nou se organizau balurile.

Un obicei pe care îl vom întâlni pe întinsul întregii ţări este pluguşorul. Pe vremuri, alaiurile de urători, care începeau să umble din seara de 31 decembrie, erau însoţite de un plug cu boi ce trăgea o brazdă în faţa casei, în pocnetele bicelor. Pluguşorul, urare tradiţională la români, a păstrat scenariul ritualic al unei invocări magice cu substrat agrar şi e întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei.

Tot acum întâlnim şi pluguşorul copiilor ce era cântat în sunete de clopoţei. Cântecele lor diferă de cele ale adulţilor, fiind de multe ori uşor comice:
Aho, aho,
De Anul Nou,
Că găina n-are ou,
Şi cocoşul nica-n guşă,
De nu dai un franc mătuşă.
De nu dai şi-un pic de vin,
Nici la anul nu mai vin,
Şi nici alţii nu se-ndeasă,
Mânaţi, măi!
La anul şi la mulţi ani!

Dansul Ursului, un obicei  întâlnit doar în Moldova

Mersul cu ursul se mai păstreză în judeţele Neamţ, Suveava şi Bacău, având la origine un cult traco-getic. Ursul este foarte frumos construit: un flăcău poartă pe cap şi umeri blana unui animal ucis (sau imitaţii de blană), împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii şi înzorzonat cu podoabe: hurmuz, oglinzi, beteală, ţinte alămite.

 Ursul este condus de un ursar, îmbrăcat în costum militar de cele mai multe ori şi acompaniat de muzicanţi în răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului. Dansează cu ajutorul unui ciomag, imitând animalul, izbind pămîntul cu tălpile şi tăvălindu-se. Acest spectacol aminteşte de trupele de ţigani care umblau prin sate cu un pui de urs domesticit, prezentând exerciţii de circ. Alaiul ursului are mai mulţi membri, fiecare cu rolul său: Fluierarul sau Fluieraşul e îmbrăcat de obicei ţărăneşte, apoi Doboşarul, tot ca lăutar, Vestitorul este Casier şi Căpitan şi cântă totodată şi monologul. Dacă trupa este mai mare, celelalte personaje sunt, în funcţie de zonă: ţigani, babe, daci etc.

Dansul caprei, în Moldova şi Ardeal, cerbul, în zona Hunedoarei, borita (de la bour) în Transilvania de sud, sau brezaia în Muntenia şi Oltenia sunt obiceiuri ce însoţesc Anul Nou. Capra este alaiul cel mai numeros, de obicei o singură trupă într-un sat, care organiza şi balul, la care druştele (fetele) erau invitate fără a avea obligaţia să plătească ceva.

Capra, de fapt o mască, este foarte pitoresc compusă: are cu cap cu două coarne, împodobit cu ciucuraşi, mobil, făcut din lemn, cu un băţ lung din două corpuri acţionate cu o pîrghie şi o sfoară, ce vor scoate sunetele ritmice în concordanţă cu monologul vătafului. Întregul cortegiu e alcătuit din zeci de personaje, care de care mai pitoreşti, de la zâne, draci, babe, moşnegi, haiduci, vînători, la zgripţuroaice, harapi, doctori şi negustori.

Cerbul este întâlnit doar în zonele de munte. Costumul este confecţionat din piei de iepure, ornat cu diverse panglici, oglinzi şi coarne ramificate. Celelalte personaje care însoţesc această mască sunt: ursarii, căpitanii, ciobanii, fluierarul, babele.

Buhaiul este un obicei mai vechi care, spre deosebire de obiceiurile de mai sus, ce mai pot fi văzute încă, nu se mai păstrează. E format din mai puţini membri, care au un instrument cilindric, cu o membrană din piele la un capăt şi cu o coadă de cânepă la celălalt. Unsă cu borş şi trasă cu mîinile, scoate un sunet asemănător cu răgetul unui bou.

Sorcova este ultimul obicei, practicat îndeosebi în dimineaţa de 1 ianuarie. Însemnul ritual este alcătuit dintr-un băţ sau o ramură verde, împodobită. Obiceiul se practică de către un băiat, iar gazdelor li se adresează urări de bun augur, invocându-se sănătatea, belşugul şi prosperitatea:

Sorcova,
Vasela,
Să trăiţi,
Să-mbătrâniţi
Ca un măr,
Ca un păr,
Ca un fir de trandafir.
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata;
Tare ca fierul,
Iute ca oţelul.
La Anul şi La mulţi Ani!

Delia CIOHODARU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 24, 16-31 DECEMBRIE 2007

Vizualizari: 900



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI