Decade şi învăţământul superior silvic?

M-am nimerit într-un grup de universitari din domeniul agriculturii care rosteau cuvinte dojenitoare, chiar alarmante, în legătură cu situaţia în care a ajuns învăţământul agricol. Multe grupuri şcolare agricole sau licee au rămas doar cu titulatura, fiindcă în unele nu există nicio clasă cu profil agricol, iar în altele aşa, „doar de sămânţă“ (din 30 de clase, 1-2 sunt cu profil agricol).

În învăţământul superior agricol se petrec lucruri de neînţeles. Au apărut universităţi cu specialităţi din agricultură ca ciupercile după ploaie. Pe nimeni nu interesează calitatea învăţământului, ci doar banii.

Nu interesează cum sunt pregătiţi elevii sau studenţii în meserie, ce fac aceştia după absolvire. Cu ani în urmă, majoritatea absolvenţilor proveneau din mediul rural, mulţi de la şcolile de specialitate. Acum doar 1-2% provin de la sate.

Unul din grup intervine, probabil era inginer silvic: „Să fiţi convinşi că s-a «stricat» şi învăţământul silvic. Nu e departe de cel agricol“. La multe şcoli agricole şi chiar teoretice au apărut clase de silvicultură cu nemiluita. Şi la învăţământul superior silvic e cam aceeaşi situaţie. Am rămas surprins, fiindcă întotdeauna am considerat învăţământul silvic mai disciplinat, mai sever.

Pentru a afla amănunte am purtat o discuţie cu prof. dr. doc. Victor Giurgiu, membru corespondent al Academiei Române, specialist în silvicultură, şeful Secţiei de silvicultură din cadrul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice. Am aflat multe lucruri de la domnia sa, reieşite cu ocazia organizării unei dezbateri ştiinţifice sub genericul „Învăţământul superior silvic, încotro?“

Învăţământul silvic românesc, îmi spunea domnia sa, are o vechime de peste 150 de ani, a fost înălţat la nivel superior târziu, în anul 1902, şi apoi a atins performanţe înalte. Declinul s-a reinstaurat în ultimii 15 ani, odată cu proliferarea instituţiilor care au organizat învăţământ superior silvic. În prezent, silvicultura se predă la 8 universităţi: Braşov, Suceava, Oradea, Arad, Timişoara, Cluj, Bucureşti şi Craiova, multe dintre acestea activând cu personal didactic improvizat, navetist, neatestat şi neconsacrat, fără laboratoare performante şi baze didactice în pădure.

Ce să mai vorbim de numărul de studenţi de profil silvic!? Sunt admişi anual în aceste universităţi câte 700-900. Această cifră se află într-o incredibilă şi păguboasă discrepanţă cu ofertele de pe piaţa muncii din economia forestieră.

Declinul a ajuns la cote înalte, incredibile, odată cu apariţia competiţiei pentru numărul de studenţi, în care s-a implicat, din păcate, şi Facultatea de Silvicultură „port-drapel“, odată cu renunţarea la concursuri temeinice pentru admitere în învăţământul superior silvic. Aşadar, se manifestă acum o competiţie pentru numărul de studenţi, în loc de o competiţie pentru calitate, pentru performanţă.

În aceste condiţii, învăţământul superior silvic tinde să se transforme într-un învăţământ de masă, scăpat de sub controlul calităţii.

Dintre cauzele scăderii drastice a nivelului de pregătire a absolvenţilor din instituţiile cu învăţământ superior silvic, prof. Victor Giurgiu a enumerat câteva:

• numărul exagerat de mare al instituţiilor de învăţământ superior silvic;
• pregătirea slabă a candidaţilor;
• renunţarea la admiterea în facultate pe bază de concursuri severe;
• numărul de studenţi exagerat de mare acordat învăţământului superior silvic de către autoritatea publică centrală, care răspunde de învăţământul superior, amplificat de universităţi (uneori în afara legii) prin organizarea de învăţământ „cu taxă“;
• nivelul redus de calificare a personalului didactic de la unele instituţii cu învăţământ superior silvic;
• slaba dotare a acestor instituţii cu laboratoare performante;
• sistemul de salarizare a personalului didactic, în funcţie de numărul de studenţi;
• exigenţa redusă manifestată de personalul didactic de la unele facultăţi.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu