Imprimati articolul

Polenul recoltat de albine (I)

Pentru o serie de insecte şi, mai ales, pentru albine polenul constituie principala lor sursă de hrană nelichidă. Polenul conţine elementele nutritive esenţiale pentru producerea lăptişorului de matcă ce serveşte ca hrană pentru larvele de matcă şi, treptat, hrană pentru lucrătoarele tinere (albinele doici). Polenul reprezintă şi unica sursă de lipide şi proteine pentru larve deoarece cantitatea de proteine şi substanţe grase din nectar este neînsemnată.

Albinele lucrătoare folosesc proteinele direct din polen, mătcile în stare de larve şi de imago ca şi larvele tinere de ambele sexe primind proteinele din lăptişorul de matcă produs de glandele hipofaringiene şi mandibulare ale albinelor doici care se hrănesc direct cu polen.
Astfel, polenul este esenţial pentru creşterea şi dezvoltarea normală a albinelor individuale, ca şi pentru reproducerea coloniilor.

Relaţia albină – plantă face parte din grupul relaţiilor ecologice vitale pentru asigurarea hranei umane şi pentru prezervarea mediului înconjurător.

Dimensiunea şi greutatea încărcăturii de polen transportată de către albine variază foarte mult. Greutatea medie a unei încărcături este de aproximativ 7–8 mg. Cantitatea de polen colectată într-un sezon de o colonie poate varia între 15 şi 40 kg. Aceasta înseamnă, în perioadele cele mai active, 1.000 – 2.000 g pe zi.

Polenul recoltat de albine este de obicei amestecat cu nectar sau regurgitat cu miere pentru a deveni lipicios şi a adera la picioruşele din spate ale albinelor. Ghemotoacele rezultate ce se colectează dintr-o colonie de albine sunt de obicei dulci. Anumite tipuri de polen sunt foarte bogate în lipide (uleiuri) şi aderă fără ajutorul nectarului sau a mierii. Foarte rar, albinele culegătoare recoltează polen sau nectar de la mai mult de o specie de plante în cursul unui zbor. Astfel, ghemotocul de polen conţine doar o singură specie sau foarte puţine alte specii.

Ca urmare, ghemotocul de polen are o culoare specifică, cel mai frecvent galbenă, dar există şi sortimente roşii, purpurii, verzi, portocalii şi o varietate de alte culori.

Pentru a determina valoarea polenului ca supliment nutriţional sau ca medicament, este important de ştiut faptul că polenul diferă de la o specie la alta şi că niciunul dintre sortimentele de polen nu poate dispune de caracteristicile atribuite în general termenului de „polen“. De aceea, când vorbim despre polen avem în vedere un amestec provenind de la specii diferite, bineînţeles dacă nu există o specificaţie în acest sens. O concluzie logică ar fi aceea că polenul dintr-o anumită regiune sau dintr-un habitat ecologic este întotdeauna diferit de cel provenind din altfel de regiuni. Acest lucru a fost şi este observat de persoanele alergice la polen care călătoresc foarte mult.

Câtă vreme se discută despre miracolul polenului ca aliment, trebuie din nou subliniat faptul că unele sortimente de polen (bune exemple în acest caz fiind polenul de pin sau cel de eucalipt) nu au o valoare nutritivă corespunzătoare nici măcar pentru hrănirea larvelor de albine.

În 1992, Schmidt şi Buchman au comparat conţinutul mediu de proteine, lipide, minerale şi vitamine cu alte alimente de bază. Polenul s-a dovedit a fi mai bogat în cele mai multe dintre aceste ingrediente la compararea din punctul de vedere al conţinutului caloric decât alte alimente precum carnea de vită, puiul fript, fasolea fiartă, pâinea din făină integrală, merele, varza crudă şi fasolea.

Polenul conţine în medie de 10 ori mai multă tiamină şi ribofavină sau de mai multe ori niacină. De aceea se consideră că este o sursă esenţială de nutrienţi în condiţii de insuficienţă nutritivă cronică.

Dr. bioch. Cristina Mateescu,
Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, Bucureşti
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.21, 1-15 NOIEMBRIE 2007

֩ Comentarii