Imprimati articolul

Ce mai faceţi, domnule... ing. Mihai MACICI?

• S-a născut la 1 martie 1928 la Lugoj, judeţul Timiş.

• A absolvit Facultatea de Horticultură din Bucureşti.

• Cercetător ştiinţific în domeniul viticulturii şi vinificaţiei la Staţiunea Experimentală Viticolă Pietroasa şi la Institutul de Cercetări pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească.

• Funcţii de conducere: director tehnic, director ştiinţific şi director general la ICVV Valea Călugărească (1969-1999).

• Secretar general al Oficiului Naţional al Viei şi Vinului (1990-2000).

• Expert al României în cadrul Oficiului Internaţional al Viei şi Vinului (1990-2000).

• Membru corespondent al ASAS, începând din 1991.

• Autor şi coautor a numeroase lucrări de specialitate: 13 cărţi, manuale, broşuri şi caiete documentare, 70 lucrări ştiinţifice, peste 100 lucrări de referinţă: „Zonarea soiurilor de viţă-de-vie în România“ (1991), „Vinurile României“ (1996).

• Redactor-responsabil în realizarea a 11 volume din „Analele ICVV“ (apărute în perioada 1970-1989) şi a volumului „Ecologie de la Vigni“ (lucrările primului Simpozion Internaţional de Ecologia Viţei-de-Vie de la Constanţa-Mamaia, 1978, desfăşurat sub egida OIV).

Este de prisos să insistăm asupra realizărilor de exepţie ale domnului Mihai Macici în specialitatea domniei sale, preambulul fiind edificator. Este o mare personalitate în domeniu, care se bucură de simpatia şi aprecierea tuturor celor care îl cunosc pentru seriozitatea, competenţa şi perseverenţa în tot ce face.

T.M.: Cum vă petreceţi viaţa de pensionar?

M.M.: Am ieşit la pensie în 1994, dar am mai lucrat până în 2003, iar de atunci observ cu atenţie tot ce se întâmplă în jurul meu, mai ales în domeniul sectorului în care am lucrat, al viticulturii şi vinificaţiei. Nu mă pot plânge de lipsă de preocupări, parcă niciodată timpul nu a fost mai nemilos cu mine ca acum.

T.M.: Mai menţineţi legătura cu unităţile în care aţi lucrat şi cu foştii colaboratori?

M.M.: La Valea Călugărească, unde am lucrat trei decenii, mă duc în fiecare an. La Pietroasa, unde mi-am început activitatea, nu am mai fost demult, dar vreau să ajung în anul acesta. Mă îngrijorează profund situaţia în care a ajuns cercetarea vitivinicolă, cercetarea agricolă în general. Cele mai grele probleme sunt legate de lipsa fondurilor pentru desfăşurarea unei munci normale de cercetare şi, drept consecinţă, de o lipsă acută a cadrelor de cercetare.

În privinţa producţiei vitivinicole a României, au apărut în ultimii ani o serie de semne încurajatoare, care promit o redresare a situaţiei. Aproape toate plantaţiile şi cramele din ţară au fost privatizate, au început să fie înfiinţate plantaţii noi, iar calitatea vinurilor noastre a înregistrat o netă îmbunătăţire. Încerc să fiu optimist, gândindu-mă la faptul că viticultura ţării noastre va ajunge, nu peste mult timp, la nivelul de dezvoltare pe care-l merită.

T. M.: Cunoscându-vă fără astâmpăr, ce alte preocupări aveţi?

M.M.: Mă aflu într-o legătură permanentă, prin intermediul unui computer intrat de curând în viaţa mea, cu cei doi copii care s-au stabilit în Africa de Sud şi care lucrează în acelaşi domeniu cu mine. Băiatul meu, Răzvan, este conducătorul uneia dintre cele mai mari şi mai moderne crame din Africa de Sud, iar fata, Irinel, lucrează într-un sector foarte apropiat de cel al vinificaţiei. Sunt tare mândru de ei. În momentele mele de tihnă sufletească îmi amintesc de anii de demult, de locurile prin care am trecut şi de oamenii alături de care am lucrat.

T.M.: Vă doresc să fiţi cât mai mulţi ani tot aşa de plin de viaţă, alături de cei dragi.

Dr. ing. Teodor MARIAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2007

֩ Comentarii