Sistematica astronomică, zoologică, geofizică şi sociologică în care se află specia bovină

Calea lactee, lactaţia şi universul embrionar
Sistematica astronomică, zoologică, geofizică şi sociologică în care se află specia bovină
(vaca de lapte)
(continuare din numărul anterior)

În zootehnie, cunoaşterea compoziţiei corpului animal – bovine – are o importanţă deosebită pentru stabilirea gradului de dezvoltare, îngrăşare, de conţinut în protide, săruri minerale, apă etc. Pe lângă protide, care au un rol esenţial în viaţa celulei, se găsesc glucide, lipide, vitamine, hormoni, substanţe organice şi săruri minerale.

Elementele chimice ce se clasifică după criterii cantitative: macroelemente şi microelemente. În grupa macroelementelor intră: O, C, H, N, Ca, P, K, Na, Cl, Mg. Microelementele (într-o cantitate mai mică, sub 10%) sunt: Fe, Mn, Zn, Cu, Co, Si, Mo, Al, I, Se etc.

Macroelementele, în marea lor majoritate, au rol plastic, câteva dintre ele cât şi unele microelemente îndeplinind rol catalitic. Ionii celulari, pe lângă acţiunea fizico-chimică generală (difuziune, osmoză etc.), intră în structura unor compuşi cu acţiune specifică ca Fe în compoziţia Hb (hemoglobina), citocromilor ş.a. sau I (Iod) în hormonul tiroidian. Ionii alcalini influenţează permeabilitatea celulară, au rol în generarea şi menţinerea potenţialului de membrană.

În compoziţia materiei vii s-au pus în evidenţă şi izotopi radioactivi ai unor elemente, cum sunt: 14C, 3H, 40K prezenţi în organismul omului şi animalelor. Datorită dezintegrărilor pe care le suferă emit radiaţii b şi g, conferind organismului o stare de radioactivitate.

Biocatalizatorii sunt reprezentaţi prin numeroase şi variate substanţe organice grupate în enzime (fermenţi), hormoni şi vitamine (hidro şi lipo solubile).

Sistematica citohistologică are o mare similitudine cu sistematica astronomică, cu universul în care trăim şi din care ne-am născut.

Toate celulele sunt alcătuite dintr-o masă de materie vie, numită protoplasmă. Aceasta este reprezentată prin citoplasmă şi nucleu. Citoplasma este delimitată spre exterior de o membrană fină.

a. CITOPLASMA. Are o structură eterogenă, în care se pot distinge, în mod obişnuit, componenţii menţionaţi mai jos.

1) Citoplasma fundamentală este reprezentată printr-o masă aparent omogenă şi continuă.
Cu ajutorul microscopului electronic s-a observat că ea este străbătută de o bogată reţea de canalicule şi conţine numeroase filamente de proteine. Citoplasma din jurul canaliculelor este bogată în granulaţii cu rol în activitatea celulară.

2) Organitele. În citoplasmă se găsesc numeroase formaţii numite organite.
După structura şi rolul lor distingem următoarele categorii principale: condriosomi, microsomi, centrosom.

• Condriosomii sunt în formă de granule, de bastonaşe şi de filamente. Se mai numesc şi mitocondri. Sunt răspândiţi în toată masa citoplasmei.

Se consideră că aceste formaţii citoplasmatice joacă un rol esenţial în viaţa celulelor, întrucât la nivelul lor se petrec procese importante de transformare a substanţelor, ca acelea care au loc în cazul respiraţiei celulare şi în cazul sintezei sau distrugerii de substanţe specifice.

• Microsomii sunt formaţii de talie extrem de mică, din care cauză pot fi studiaţi numai cu ajutorul microscopului electronic. Sunt formaţi din proteine, lipoizi şi acid ribonucleic. Aceste ultim constituent joacă un rol foarte mare în sinteza de substanţe proteice.
• Centrosomul este o formaţie vizibilă cu microscopul optic numai la începutul diviziunii mitotice.

Este format dintr-o parte centrală, în care se găsesc două corpuşoare în formă de bastonaşe sau de granule numite centrioli. La periferia centrosomului se găsesc numeroase filamente dispuse radiar. Centrosomul joacă rol important în procesul de diviziune celulară.

3) Incluziunile sunt formaţii de substanţe organice inerte. Unele sunt elaborate în celulă, iar altele provin din substanţele absorbite de la exterior. Majoritatea acestor incluziuni sunt reprezentate prin substanţe nutritive de rezervă (glucide, lipide) nepermanente.
b. NUCLEUL. În mod curent, fiecare celulă posedă un singur nucleu, dar există şi celule cu mai mulţi nuclei.

Nucleul este reprezentat printr-o veziculă, separată de cioplasmă printr-o dublă membrană, care, potrivit datelor recente, este străbătută de numeroşi pori.

Forma nucleului este, până la un punct, în acord cu forma celulei. El este aşezat în teritoriul cel mai activ al celulei.

Nucleul conţine: suc nuclear sau cariolimfă, o substanţă cu mare afinitate pentru o seamă de coloranţi, numită cromatină, diferite granulaţii şi unul sau mai mulţi nucleoni. Toţi aceşti constituenţi participă la activitatea metabolică a nucleului. Un rol deosebit joacă cromatina, care este formată din nucleoproteide. Moleculele de nucleoproteide conţin, alături de proteine propriu-zise, şi o grupare acidă neproteică, numită acid nucleic.

Se cunosc doi acizi nucleici: acidul ribonucleic şi acidul desoxiribonucleic. Primul se găseşte atât în nucleu cât şi în citoplasmă, pe când cel de-al doilea numai în nucleu. Ei au o compoziţie complexă şi, după cât se pare, caracteristică speciei. Joacă rol în transmiterea unor caractere ereditare.

Rolul fiziologic al nucleului este de cea mai mare importanţă pentru viaţa celulei. La nivelul lui se formează o seamă de substanţe care trec apoi în citoplasmă, dând naştere la microsomi. Pe de altă parte, nici existenţa nucleului nu este posibilă în afara citoplasmei. Între aceşti doi componenţi principali ai celulei există necontenite schimburi şi fiecare dintre ei joacă un rol bine determinat şi esenţial pentru viaţa celulei.

În cursul diviziunii celulare, în nucleu se produc mari prefaceri, prin care se caracterizează etapele acestui proces. Din cromatină se formează cromozomii. Numărul şi formele lor diferă de la o specie la alta. Celulele din organismul omului posedă 46 de cromozomi.

c. MEMBRANA CELULARĂ. Membrana celulară este formată dintr-o peliculă extrem de fină, care prezintă atât spre exterior cât şi spre interiorul celulei numeroase expansiuni. Datorită acestora se realizează o creştere considerabilă a suprafeţei sale.

Membrana celulară este semipermeabilă şi selectivă, adică prin ea nu pot trece toate substanţele de la exterior spre interior şi nici invers, ci numai unele.

Ca urmare a semipermeabilităţii sale şi a condiţiilor din interiorul citoplasmei, membrana celulară este polarizată din punct de vedere electric. Potenţialele electrice se modifică în funcţie de starea fiziologică a celulei. Ca urmare a acestui fapt, înregistrarea variaţiilor de potenţiale electrice ale membranelor se aplică în practică pentru studiul activităţii creierului (electroencefalografice) şi pentru controlul sănătăţii inimii (electrocardiografie).

Cariotip = Karyon = „nucleu“, „typos“ = model. Totalitatea cromozomilor unui individ sau grup de indivizi (populaţie sau specie) ordonaţi după criterii precise: lungime, poziţia cetromerului, construcţii secundare, sateliţi, numărul şi poziţia benzilor.
Cariotip – Homo sapiens = 46 cromozomi (1956 J.H. Tjio şi A. Levan) = 2n, din care 22 perechi de autosomi şi o pereche de cromozomi sexuali heterozomi notaţi cu xx la femele şi xy la bărbat.
Numărul zigotic, somatic, diploid = nr. cromozomilor din celulele somatice = 2n.
Numărul gametic, haploid = nr. cromozomilor din celulele sexuale = n.
Numărul diploid al cromozomilor al speciilor de animale mai importante este: cabaline – 64, taurine – 60, porine – 38, ovine – 54, iepuri – 44, şoarece – 40, şobolan – 42, câine – 78, pisică – 38, găină – 78, curcă – 82, albine – 32. La om numărul cromozomilor este 46.
Specia taurine face parte din grupa Eucariote.

Eucarion (eu – adevărat; karion – nucleu) nucleu cu membrana care îl separă de citoplasmă şi cu cromozomi bine definiţi – nucleul Eucariotelor.

Eucariote – organisme constituite, în general, din celule diferenţiate (organismul unui mamifer poate fi format din miliarde de asemenea celule) cu Æ (diametru) de 1-10 micrometri, cu nucleu binedefinit.

Stadiul embrionar durează din momentul nidaţiei şi până la formarea placentei definitive. La vacă acest stadiu începe la 12 zile după fecundare şi se termină la 45 de zile. În această perioadă – etapă se formează cele mai multe părţi din corpul embrionului, precum şi organele produsului de concepţie. La nivelul embrionului au loc proliferări celulare, creşteri egale sau inegale, concentrări şi rarefieri de celule, invaginaţii, evaginaţii, procese degenerative sau resorbţii celulare.

Ultima fază este etapa de gastrulă, în care butonul embrionar se aplatizează şi devine disc embrionar, ce este supus proceselor de diferenţiere celulară prin care rezultă cele trei foiţe embrionare. Întregul disc embrionar este de natură ectodermică, din care prin diviziune dă naştere la endoderm. Între ectoderm şi endoderm rezultă a treia foiţă numită mezoderm. Din aceste trei structuri vor rezulta, prin diferenţiere celulară, ţesuturile şi organele corpului animal.
Energia necesară complicatelor proceselor, de organogeneză este furnizată de laptele uterin (embriotroful), care este absorbit de către procorion prin vilozităţile primare. Procorionul (trofoblastul) este căptuşit de celulele endodermice.

A doua anexă embrionară este vezicula ombilicală sau vitelină, care rezultă din calitatea lecitocelică, al cărui perete este de materie endodermică. Peste peretele de natură endodermică al vezicii ombilicale se suprapune splahnopleura, de natură mezodermică, ce vine în contact cu somatopleura, ce căptuşeşte procorionul. În peretele veziculei ombilicale se dezvoltă insulele lui Wolf, nuclee vasculare ce vor genera primele organe vasculare şi hematopoetice. De la nivelul veziculei ombilicale se formează gonocitele primordiale, care vor migra spre locul de formare a aparatului genital.

La sfârşitul stadiului embrionar se formează placenta, care constituie singura cale de aport nutritiv şi plastic al fătului. Placenta are trei foiţe organice: corionul, alantoida şi amniosul. La rumegătoare este placentă multiplă sau cotiledonară, în care vilozităţile sunt grupate sub formă de insule pe suprafaţa corionului, separate de spaţii neacoperite de vilozităţi. Legătura dintre cotiledoane şi mucoasa uterină se face prin nişte tuberculi rotunjiţi numiţi carunculi. Carunculii + cotiledoanele unite prin vilozităţi coriale formează un complex anatomo-fiziologic denumit placentom.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu