Imprimati articolul

Drumul regăsirii de sine

La mulţi ani!

Probabil că aţi observat ce bine conservă tradiţiile Biserica Ortodoxă, de aceea cred că nu va surprinde pe nimeni această urare obişnuită mai ales la început de an. Chiar aşa şi este, 1 septembrie este prima zi din anul bisericesc. Se mai numeşte şi „Indictul“ (după latinescul Indiction care însemna poruncă şi arătare şi se referea la strângerea birurilor).

De altfel, obiceiul de a începe anul acum este preluat de la romani. Dar nu este singurul şi nici principalul motiv. Este de fapt vorba de închiderea unui ciclu agricol şi de începerea altuia. Acum se face bilanţul pentru tot ce s-a produs, se culege rodul şi se stabileşte ce se va face în noul an agricol.

Şi lucrarea pe pământ a Domnului a început tot la începutul lui septembrie, când avea numai 12 ani. El a intrat în Sinagoga din Nazaret şi a citit prorocia lui Isaia: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor. M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi şi să vestesc anul cel plăcut al Domnului“ şi a încheiat cu: „Astăzi, s-a împlinit Scriptura în urechile voastre!“.

Se pare că şi poporul evreu ar fi intrat în Ţara Făgăduinţei tot în această lună, septembrie.

Naşterea Maicii Domnului

Evident că şi sărbătorile bisericeşti se vor rândui în funcţie de acest început. Prima mare sărbătoare este Naşterea Maicii Domnului, pe 8 septembrie. Este, într-un fel, un eveniment cu care putem spune că începe mântuirea noastră. Să nu uităm că ultimul mare praznic împărătesc pe care Biserica l-a rânduit este Adormirea Maicii Domnului de pe 15 august.

Maica Domnului este astfel începutul şi sfârşitul anului bisericesc. Şi fireşte cea care, în modul cel mai discret dar în acelaşi timp vizibil, traversează anul prin nenumăratele praznice care i s-au închinat. Şi cred că nici nu putea fi altfel pentru că atunci când ne va fi mai greu să rostim o rugăciune direct Lui Dumnezeu; atunci ea ne va fi punte către Acesta.

Nu orice om va pleca urechea rugăminţilor propriei lui mame căreia îi datorează necondiţionat şansa existenţei? De ce n-ar face şi Hristos la fel? Va fi fiind El oare mai rău decât noi? Oare nu a rânduit Creatorul ca viaţa să pornească din femeie? Şi nu tot El a poruncit să o cinstim alături de celălalt părinte? Atunci cum ne-am putea închipui că Fiul lui Dumnezeu va întoarce capul de la rugăminţile mamei Sale. Şi încă ceva. Ştim foarte bine cu toţii că mai uşor ne este să cerem ceva mamei decât tatălui. Şi chiar dacă vom înţelege sau nu de ce este aşa, rânduiala aceasta nu o va schimba nimeni.

Sfinţii Ioachim şi Ana

Ca de fiecare dată după o mare sărbătoarea, a doua zi prăznuim pe aceia care au cea mai mare legătură cu cel pe care l-am cinstit mai înainte. În cazul de faţă, pe 9 septembrie îi sărbătorim pe părinţii Maicii Domnului, sfinţii Ioachim şi Ana. Este greu să spunem în câteva cuvinte importanţa acestora. Biserica I-a aşezat la loc de cinste pentru că prin ei s-a deschis poarta prin care Dumnezeu s-a întrupat.

Se ştie că fiecare liturghie se termină cu cuvintele: „Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri Ioachim şi Ana…“ Sfântul Ioachim a murit la vârsta de 80 de ani, după aducerea şi intrarea fiicei lui în Templul de la Ierusalim, iar Sfânta Ana la vârsta de 70 de ani, la doi ani după sfântul Ioachim, ani pe care i-a petrecut în Templu cu fiica ei.

Sfinţii Ioachim şi Ana sunt adesea invocaţi în rugăciuni de cuplurile care nu reuşesc să aibă copii.

Marele sihastru botoşănean

Pământul Moldovei a fost sfinţit prin înalta viaţă duhovnicească a sihaştrilor, printre care la 9 septembrie îl cinstim pe cuviosul Onufrie de la Vorona.

Născut în jurul anului 1700 în Rusia, într-o familie nobilă, şi-a lăsat rangul şi patria în 1749 atras de viaţa pustnicească şi renumele sihaştrilor ascunşi în codrii Moldovei. 15 ani a crescut duhovniceşte în preajma unor aleşi părinţi precum Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului şi Paisie. În 1764 s-a retras în apropierea Schitului Sihăstria Voronei, vieţuind 25 de ani într-o peşteră pe malul Bahluiului, în aspră nevoinţă, priveghere şi rugăciunea inimii.

Fiind binecuvântat de Dumnezeu cu harul deosebirii gândurilor, era căutat de monahi şi credincioşi pentru înţelepciunea şi blândeţea sa. Sfârşindu-se la 1789, a fost îngropat în livada Sihăstriei, la mormânt petrecându-se fapte minunate ce-i adevereau sfinţenia. Printre acestea se numără vindecarea fiicei domnitorului Mihail Sturza, motiv pentru care moaştele sale au fost aşezate spre cinstire în 1846 în Mănăstirea Sihăstria Voronei, unde sunt cinstite şi astăzi.

Înălţarea Sfintei Cruci

Hristos a murit pe cruce. Iar aceasta nu ne înspăimântă. Pentru că Biserica, născută din dragostea oamenilor pentru Hristos, ne-a explicat că doar trecând prin moarte Iisus a înviat, arătându-ne astfel drumul. Adică tot prin cruce vom învinge şi noi moartea. De aceea nu ne sperie. Este de fapt poarta către biruinţa vieţii asupra morţii.

Dumnezeu i-a descoperit acelaşi lucru şi Sfântului Constantin cel Mare, indicându-i semnul biruinţei. Acesta l-a primit. A învins. Şi, drept mulţumire, în anul 326, după trei secole de la răstignire, împărăteasa Elena, mama sa, a poruncit să se facă săpături în cetatea Ierusalimului pentru a o afla. Era îngropată cu celelalte 2 cruci ale tâlharilor şi cu piroanele. Neştiind care dintre cele 3 era, patriarhul Macarie le-a încercat punându-le pe rând pe un mort. Când au pus Crucea Domnului, îndată acesta a înviat.

După ce s-au închinat, patriarhul Macarie s-a ridicat pe un loc mai înalt şi a arătat-o mulţimii care a strigat: „Doamne miluieşte!“.

Astăzi, o parte din Sf. Cruce se află în Sf. Mormânt, altă bucată la Roma şi o alta în Grecia, la Muntele Athos

Adrian NEDELCU
Narcisa DOHANOV
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.17, 1-15 SEPTEMBRIE 2007

֩ Comentarii