Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Şlefuitorul de cânt şi grai

Gheorghe Sărac este cel care şi-a pus întreaga viaţă în slujba romanţelor, făcând să circule, mai altfel decât până acum, versurile marilor noştri poeţi, de la Eminescu la Coşbuc, de la Goga la Alecsandri.

Cel de-al cincilea fiu al unei familii de ţărani săraci, Gheorghe Sărac s-a născut în satul Bălaia, judeţul Bihor, nu departe de Vadul Crişului. Dincolo de talentul său, Gheorghe Sărac se distinge a fi un şlefuitor al cântului şi al graiului ce îi însoţeşte întreaga operă artistică.

G.V.: Parcă numele dumneavoastră v-a fost predestinat: Gheorghe Sărac. Un om sărac social, dar bogat prin ceea ce a dăruit, fiindcă, prin generozitatea sa ne lasă în fonotecile noastre romanţele, comori de frumuseţe, valorile poeziei noastre naţionale.

G.S.: Totdeauna mă încearcă sentimentul că nu am dat şi nu las suficient după mine din ceea ce aş fi dorit şi ce aş fi putut să realizez. Dar fiecare poartă un corset al timpului, al vieţii în care trăieşte.

Totuşi am reuşit să îndeplinesc un plan: să-i redau posterităţii poeţii clasici prin expresia suavă a romanţei, care este forma supremă de a exprima sufletul românului. Nimic nu ne exprimă mai frumos ca doina şi romanţa.

Încă visez să mai realizez imprimări de colinde şi romanţe. Mai am foarte mult material de doine şi jocuri din zona Bihorului, nealterate, aşa cum ele au fost aduse peste vreme de Măria Sa Ţăranul. Îmi place foarte mult să folosesc această expresie, pentru că dacă avem o limbă, un suflet şi atâta nobleţe în noi le avem graţie ţăranului.

G.V.: Vorbeaţi despre romanţă, această regină neîncoronată a muzicii, pentru că este un gen care merge direct la inimă. Ne-aţi lăsat câteva colecţii memorabile. Dintre acestea ce v-a rămas la suflet?

G.S.: Marea mea izbândă în viaţa artistică este antologia „Mai am un singur dor“, care cuprinde 38 de romanţe, cu versurile poetului nepereche Mihail Eminescu. Mai este o integrală cu versurile lui Vasile Alecsandri, numită foarte frumos „De la Dunăre la Sena“.

G.V.: De curând ne-aţi dăruit un nou disc cu înregistrări deosebite, pentru dumneavoastră, spuneaţi, o datorie de suflet...

G.S.: Nu demult am relansat sub o altă formă, mai îmbogăţită, discul „A venit aseară mama“. Este primul vers din celebra romanţă „Mama“, pe versurile lui Vasile Militaru. A fost acel poet patriot care a plătit cu viaţa curajul de a scrie poeziile „Sub tricolor“ şi „Epopeea de la Stalingrad“.

Eu am considerat că i se cuvine un omagiu, redând acea romanţă în întregime, fără nicio adăugire sau omisiune.

G.V.: A fost greu urcuşul din Bălaia către scena romanescă şi profesia dumneavoastră?

G.S.: Extrem de greu, pentru că nu am avut susţinere materială. Când mă gândesc că mama mea trebuia să parcurgă pe jos un drum de 25 de km ca să-mi poată cumpăra un caiet îmi dau seama că a fost un sacrificiu dincolo de imaginaţia oricui.

Când am optat pentru artă m-am izbit de aceeaşi sărăcie şi am fost nevoit să îndur foarte multe şi să apelez la autodidacticism, pentru că nu am avut altă posibilitate.

Dar oameni de suflet, de mare probitate morală şi profesională, când au văzut ce este în sufletul meu, mi-au întins o mână de ajutor.

Mă gândesc la Traian Mârza, marele profesor de folclor de la Conservatorul din Cluj, la marele şi inegalabilul George Vancu, la Ion Brad şi mulţi alţii.

G.V.: Sunteţi un împătimit al poetului Octavian Goga, supranumit, pe drept cuvânt, „poetul pătimirii noastre“.

G.S.: Viaţa mea s-a identificat cu universul poetic, care a fost extrem de dramatic, al lui Goga. De aceea m-am simţit atât de atras de el şi nu am avut astâmpăr până ce nu am finalizat acele 34 de romanţe pe versurile poetului ardelean.

G.V.: Adesea mi se întâmplă ca, mergând la Sibiu, să bat drumul până în vecinătate, la Răşinari, să-i văd casa lui Goga. După opinia dumneavoastră, de ce noi, românii, avem dat să nu ne preamărim valorile?

G.S.: Din nefericire este un moment istoric în care viaţa noastră şi cei care răspund de destinul culturii au fost acaparate de oameni mercantili.

În prezent nu noi câştigăm cu intrarea în Europa, ci Europa câştigă cu ceea ce aduce România. Dacă acum nu ne păstrăm zestrea, certificatele noastre de proprietate spirituală şi culturală, înseamnă că urmaşilor noştri le va rămâne foarte puţin. Ce avem noi mai important de păzit acum sunt cultura, ştiinţa şi spiritualitatea!

Europa a fost trufaşă, iar această trufie a împins-o într-un spectru distructiv. Popoarele europene tradiţionale sunt obosite. Poporul român vine cu marea sa cultură şi o revigorează.

G.V.: Ce îşi mai doreşte Gheorghe Sărac?

G.S.: Gheorghe Sărac îşi doreşte ca viaţa lui optimă pentru actul de cultură să fie cât mai mare, cât mai lungă. În peregrinările mele prin Moldova m-am întâlnit cu un bătrân, care mi-a spus o zicală, ce mă urmăreşte şi acum. „Bade Gheorghe, ce ai dori dumneata de la viaţă?“, l-am întrebat.

Şi el zice: „Aş vrea să mor sănătos!“. „Adică cum?“ Iar el mi-a răspuns: „Să mor de bătrâneţe, şi nu de suferinţă“.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2007

Vizualizari: 1456



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI