Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Reţete tradiţionale

Friptură de vită cu sos de roşii

Ingrediente: 1 kg carne de vită, 500 g de roşii, 100 ml de vin roşu, 3 cepe, 100 ml de ulei, un cubuleţ de unt, 150 ml de supă, sare, piper, o lingură de făină de grâu, pătrunjel.

Mod de preparare:

Se curăţă carnea pentru şniţel, după care se taie şi se bate. Se pudrează cu sare şi piper şi se pune în vasul în care s-a călit ceapa în ulei. Când carnea s-a pătruns pe jumătate, se adaugă roşiile tăiate rondele, vinul, untul, făina şi supa, lăsându-se la foc mic până când carnea s-a fiert foarte bine.

Se scoate friptura pe un platou, iar sosul se dă prin strecurătoare, avându-se grijă să se degreseze. Se stropeşte friptura cu sos şi se presară deasupra pătrunjel verde tocat. Se poate servi împreună cu orez fiert, piuré de cartofi şi salată de varză sau doar salate, în funcţie de gust.

De post...   Linte bătută

Ingrediente: 1 kg de linte, 250 g de mazăre uscată, o căpăţână de usuroi, 200 ml de ulei, sare, piper.

Mod de preparare:

Mazărea şi lintea se spală şi se ţin în apă caldă timp de 10 ore, după care se pun la fiert. După ce a început să clocotească se adaugă usturoiul curăţat şi tocat şi se lasă la foc până scade toată apa, iar boabele se sfărâmă. Se trec prin sită sau prin maşina de tocat, după care se amestecă într-un vas cu ulei, sare şi piper. Se serveşte rece cu murături.
Poftă bună!

Curiozităţi gastronomice

Prima cereală consumată în era paleolitică a fost, se pare, glyceria sau festuca fluitans, graminee asemănătoare meiului. Mai târziu, au intrat în alimentaţie specii primitive de secară, ovăz, orz şi mei. În afara vegetalelor, se consumau melci, scoici, viermi, omizi, insecte. Animalele mari (maimuţe, rinoceri, urşi cenuşii, elani, bizoni) erau greu de vânat şi, prin urmare, nu erau mâncate decât întâmplător. Singurul animal mare vânat în mod curent era calul sălbatic. Carnea era consumată crudă sau friptă pe pietre fierbinţi şi mai târziu fiartă.

Delia CIOHODARU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2007

Vizualizari: 613



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI