Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Prahova:  Predomină fermierii şi arendaşii

La nivelul judeţului Prahova, suprafaţa eligibilă pentru atribuirea sprijinului financiar este de peste 140.080 de ha, din care marii fermieri şi arendatori deţin 85.000 de ha. Acţiunea de depunere a cererilor se desfăşoară pe cinci centre (Ploieşti, Câmpina, Urlaţi, Mizil şi Vălenii de Munte), însumând 104 comune. La Câmpina, operaţiunea se apropie de final, rezultate bune înregistrându-se şi la centrul Urlaţi.

O activitate susţinută în sprijinul grăbirii înregistrării cererilor au depus-o primarii din Blejoi, Olari şi Proviţa de Jos, care i-au însoţit pe proprietarii de terenuri la centre. La polul opus de situează primăriile din Poienarii Burchi şi Şoimari, care nu consideră de datoria lor să se implice în acţiune.

O problemă deosebită există la Ceptura, unde schiţele topografice nu mai corespund pentru că prestatorii de servicii, respectând rotaţia culturilor, au amplasat în acest an pe alte amplasamente terenurile beneficiarilor. Mai mult decât atât, primăria din localitate nu a eliberat până acum integral titlurile de proprietate pentru deţinătorii de terenuri.

Aşa cum preciza ing. Gabriela Buligescu, şef serviciu în cadrul APIA Prahova, mulţi prestatori nu sunt şi arendaşi, dar pretind subvenţii. Este dreptul lor să beneficieze de sprijinul financiar, dar pentru aceasta este nevoie să prezinte împuternicire de la notariat, semnată de beneficiarii lucrărilor. Aşa prevăd normele europene şi ele trebuie respectate!

Printre cererile înregistrate se includ şi cele ale unor consilii locale care solicită subvenţii pentru întreţinerea pajiştilor şi păşunilor comunale. În situaţia aceasta se află oraşul Buşteni, cu 1.282 ha de pajişti, în timp ce la comuna Secăria pajiştile, în suprafaţă de 1.000 ha, sunt concesionate direct ciobanilor, care de asemenea se grăbesc să solicite subvenţii. Reprezentanţii acestor zone au învăţat lecţiile comunitare mai bine decât cei de la câmpie şi se află acum în situaţia fericită de a avea validate cererile.

Analizând situaţia înregistrării cererilor de subvenţionare din Prahova, reiese că sunt şanse ca acţiunea să se încheie la termenul stabilit – 15 mai. Şi tot până atunci se pot definitiva eventualele neconcordanţe apărute în ultima perioadă. Urmează după 1 iunie controlul corectitudinii declarării suprafeţelor de către solicitanţii de subvenţii. Atunci adevărul va ieşi la iveală, astfel că nimeni nu va putea obţine drepturi necuvenite.

Miron ŞTEFĂNESCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.9, 1-15 MAI 2007

Vizualizari: 725



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI