Spaţiul minunilor > REVISTA LUMEA SATULUI

„†Sfântă această şi dumnezeiască mănăstire pomeneşte-se a fi zidită din temelie de Barbu Banul Craiovescul carele aici şi îngerescul cin al călugăririi mai pe urmă au luat…“
(Pisania -1683).

Ctitorie a boierilor Craioveşti, Mănăstirea Bistriţa datează din jurul anului 1490. Însă prima atestare documentară a mănăstirii se păstrează în „Hrisovul de danie“, datat 16 martie 1494, aparţinând lui Vlad Vodă Călugărul. Din 1497 marele ban Barbu Craiovescu a adus de la Constantinopol moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul (780-842). A fost puternic avariată de expediţia condusă de Mihnea cel Rău, în 1509. După înlăturarea acestuia, banul Barbu, cu sprijinul lui Neagoe Basarab, o reface între 1515-1519.

Dacă aţi căutat vreodată un loc în care să vă puteţi încărca de sfinţenie, de istorie, de frumos şi de linişte în acelaşi timp, acum aveţi şansa să îl aflaţi. Părăsiţi şoseaua ce leagă Râmnicu-Vâlcea de Târgu-Jiu, după vreo 40 de kilometri, şi apucaţi drumul ce duce la Complexul Monastic Bistriţa.

Nu vreau să vă descriu aici nimic din acea altă lume în care veţi intra dacă veţi trece de uriaşele ziduri ce o înconjoară, spaţiul nu mi-o permite, dar vă invit, cu toată dragostea, să nu ocoliţi acest loc unde vă va cuprinde pacea.

Dacă aveţi vreme, puteţi merge chiar pe 20 noiembrie când este mare sărbătoare, căci este cinstit sfântul care se odihneşte aici de peste 500 de ani, Grigorie Decapolitul. Şi, în afară de şansa de a vă putea ruga la moaştele acestui mare făcător de minuni, găsiţi deopotrivă ajutor şi la icoana, şi ea făcătoare de minuni, a Sfintei Ana.

Nu uitaţi să vizitaţi muzeul şi vă veţi înfiora aflând câte întâmplări însemnate s-au petrecut aici. Iar la urmă, dacă nu aţi fi observat deja, faceţi ochi roată pentru a vă umple, aşa cum vă spuneam, şi de frumos. Biserica este asemănătoare unei catedrale, iar întregul ansamblu redă imaginea unui castel medieval.

În apropierea mănăstirii se pot vizita defileul Bistriţei, Peştera Sfântului Grigorie Decapolitul, Schitul Păpuşa şi Mănăstirea Arnota. Toate acestea vă vor face să zăboviţi, chiar dacă nu v-aţi propus asta. Cazare puteţi afla şi la mănăstire, ea putând asigura găzduire pentru aproximativ 60 de persoane, în dormitoare cu 4-6 paturi.

În complexul monahal de la Bistriţa s-a instalat prima tiparniţă din Ţara Românească a ieromonahului Macarie, precum şi o legătorie de cărţi bisericeşti. Aici - după opinia unor cercetători - s-a tipărit în 1508 Liturghierul slavon al călugărului Macarie, prima carte tipărită pe pământ românesc.

- Ieromonahul Eftimie, egumen al mănăstirii, a redactat în limba română primul act mănăstiresc, cunoscut sub numele de Zapisul lui Eftimie, 1573.

- Ieromonahul Mihail Moxa, în 1620, tipăreşte Cronica Universală, iar în 1640 Pravila de la Govora.

- În anul 1683 domnitorul Constantin Brâncoveanu dăruieşte mănăstirii un policandru ornat cu ouă de struţ, lucrat la Viena, mai multe obiecte de cult, cărţi liturgice şi clopotul mare care cântăreşte 800 kg.

- Un puternic cutremur din 1838 va afecta întreaga construcţie, ce va fi restaurată timp de 10 ani, începând cu 1846.

- Pictura noii biserici, închinată Adormirii Maicii Domnului, construită în stil neogotic, a fost executată de Gheorghe Tătărescu în 1850, o pictură realistă monumentală cu registre largi.

A trăit într-o perioadă tulbure pentru creştini, pe vremea ereziei iconoclaste (icoanele erau privite ca idoli şi distruse – de aceea sunt şi atât de puţine rămase din primele secole creştine), în secolul al IX-lea. A şi rămas în conştiinţa oamenilor ca apărător al icoanelor.

Era dintr-una din cele zece cetăţi (Irinopole), Decapoles, de unde şi numele „Decapolitul“. Mama lui este sora unui alt mare sfânt, Simeon Mărturisitorul, aşa explicându-se educaţia pe care a primit-o. Nu voi continua povestea vieţii lui pentru că nu am loc, dar cei care doresc să afle mai multe pot consulta Proloagele sau Vieţile sfinţilor; voi mai spune doar că avea darul facerii de minuni şi că au fost atât de multe încât un contemporan al său, Ignatie Diaconul, afirma: „…toate minunile câte a făcut depăşesc mintea noastră, cuvântul nu poate să le cuprindă şi vremea nu ajunge pentru povestire“.

Iar minunile au continuat şi după moartea sa, în anul 842, la Constantinopol.
Trupul său nu a putrezit niciodată. Iar în anul 1497 banul Barbu Craiovescu a dorit să le aducă la Mănăstirea Bistriţa. Din păcate, ele erau în proprietatea unui negustor turc care socotea că va lua mult aur pe ele. Banul Barbu s-a învoit cu pretenţia turcului de a da greutatea lor în galbeni şi a aşezat sfintele moaşte pe talerul unei balanţe.

Ele au atârnat foarte mult în jos. Dar când a început să pună galbeni în talerul celălalt s-a ridicat abia după o sumă foarte mică şi a stat la acelaşi nivel. Văzând această minune, turcul a zis: „Bacu, bacu gheauri gheaura techer!“, adică: „Vezi, vezi cum creştin la creştin trage!“.

Racla de argint în care se odihneşte Sfântul a fost dăruită în anul 1656 de Constantin Brâncoveanu Voievod.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu