O fărâmă din minţile strălucitoare ale Olteniei

Vorbim astăzi cu dl ing. Ilarie Hinoveanu, unul dintre oamenii de cultură vestiţi în cetatea Băniei, poet şi scriitor, care s-a ocupat, începând din 1972, de Editura „Scrisul Românesc“, fiind şi „naşul“ multor scriitori din Oltenia, deşi este absolvent al Politehnicii.

G.V.: De unde sunteţi de fel din Oltenia?
I.H.: Dintr-o zonă care-mi face cinste, din Lunca Dunării, primul sat de unde începe Câmpia Română, Vânjuleţ, aproape de Drobeta Turnu-Severin. Era o zonă unde s-au putut practica toate formele de muncă. Aproape de satul meu sunt atestate primele aşezări omeneşti cunoscute în Europa, la Schela Cladovei.

Vin dintr-o zonă agrară care mi-a înnobilat copilăria. Bălţile din împrejurime erau pline de peşte şi de stuf din care se făceau rogojini, mai ales în nordul Olteniei. Şi mama căra stuf cu căruţa, 160 km, până la fabrica de rogojini de la Ţânţăreni.

G.V.: Înţeleg că trăiţi nostalgia copilăriei care v-a deschis drumul spre viaţă.

I.H.: Am avut o copilărie interesantă. Fac parte din generaţia lui Nichita Stănescu, Marin Sorescu, D.R. Popescu. Toţi ne-am născut la sat şi am parcurs aceleaşi prefaceri, prăpăduri, bucurii.

Am început şcoala odată cu războiul. Cine avea bunici era fericit. Eu n-am avut, căci singurul bunic era plecat din 1913 în război. A murit pe câmpul de luptă, la Ruginoasa. Sunt mândru că am avut un aşa bunic viteaz, precum şi un străbunic care a luptat la Plevna, fiind de faţă când turcii au predat armele românilor.

G.V.: Faceţi parte dintre personalităţile culturale ale Olteniei, având un nume încărcat de rezonanţe istorice şi literare.

I.H.: După absolvirea liceului mi-am ales Politehnica „Polizu“ din Bucureşti. Am fost repartizat la maşini-unelte, unde am studiat jumătate de an. Era o secţie monotonă pentru imaginaţia mea poetică. Un prieten, nemulţumit de secţia lui,
mi-a propus să facem schimb şi am ajuns la maşini-agricole, având înclinaţie spre munca câmpului. Mi-a plăcut meseria, pentru că aceste maşini trebuie să imite mintea şi inima omului.

I.H.: Toate încep în copilărie. Şi educaţia, şi dragostea de frumos, dar mai ales uşurinţa de a suporta travaliul învăţării şi al muncii. Ţăranii din satul meu erau clăcaşi pe moşia lui Zamfirache.

Primul din neamul meu care a sărit de la soarta de clăcaş la cea de intelectual a fost fratele cel mare al tatălui. Rămânând orfan de război, a plecat la orfelinat în Severin, împreună cu prietenul său, Molea. Acesta din urmă, fiind înfiat de un boier din Mehedinţi, a ajuns poet cunoscut şi secretarul personal al lui Octavian Goga.

Unchiul meu a făcut Şcoala Normală şi a ajuns învăţător la Ada Kaleh, în 1925. A făcut armata în Basarabia şi, la întoarcere, a fost învăţător în Ţara Oaşului şi membru al Societăţii Scriitorilor din Ardeal.

Venind războiul, în 1940 s-a întors acasă şi a ajuns învăţător în sat, stabilindu-se în casa părintească. Neavând copii, s-a ocupat de mine şi m-a învăţat să citesc până să merg la şcoală. Am crescut cu poeziile lui Blaga. De aici pasiunea mea pentru poezie şi literatură.

G.V.: Aţi scris mult despre Marin Sorescu. Ce loc credeţi că ocupă cultura română în cultura lumii?

I.H.: În cele două cărţi „Marin Sorescu - laserul vagului sau arta care doare“ şi „Marin Sorescu - triumfător la Judecata de Apoi“, am încercat să redau cum anume ne explicăm noi, românii, apariţia acestui fenomen literar. Marin Sorescu este un fenomen de o complexitate rară în cultura universală pentru că, într-un timp atât de scurt, a scris şi a făcut atât de multe lucruri (a şi călătorit mult, a construit, a condus Editura „Scrisul Românesc“ şi o revistă). În apropiere de satul lui a copilărit Macedonski. Pe Gilort, la Cărbuneşti, s-a născut Arghezi. În Hobiţa, peste Jiu, s-a născut Brâncuşi. Satul lui se învecina cu cel al lui Petre Pandrea. Câţiva kilometri mai jos este Slatina lui Eugen Ionescu, fără să mai pomenesc de Nicolae Titulescu.

Am pomenit câteva nume mari şi îmi imaginez că nu oriunde în lume, într-un spaţiu atât de mic geografic, vei găsi atâtea strălucitoare minţi care au inovat arta şi cultura. Pe Marin Sorescu l-am intuit ca pe un corolar al acestora. Fiind ultimul, se pare că a topit câte ceva din creaţia tuturor înaintaşilor săi, devenind şi un mare dramaturg, gânditor, critic şi pictor.

Ce loc ocupăm? Ne putem mândri că ocupăm unul de frunte în literatura şi arta din lume. Înaintaşii noştri au îmbogăţit tezaurul literaturii universale.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu