Inversiunea valorilor din spaţiul rural

Rămân uneori surprins de câte schimbări au avut loc în ultima jumătate de veac în ierarhia valorilor diverselor bunuri, de la terenuri agricole până la bunuri de larg consum sau a unor valori morale.

Înainte vreme, terenurile agricole situate la o distanţă rezonabilă de drumurile principale erau mai scumpe decât cele de lângă drum pe considerentul că producţia era mai în siguranţă. Aşa se explică de ce, la redobândirea fondului funciar după 1990, mulţi proprietari refuzau să primească terenurile arabile lângă şosele pentru evitarea furturilor de recoltă, practicate în fostele unităţi socialiste, sau a pagubelor produse de animale, în special de ovine. Acum terenurile din imediata apropiere a căilor de acces sunt mai scumpe decât cele îndepărtate, iar pentru că sunt mai accesibile se pot construi o fermă, o vilă, cu cheltuieli mai mici pentru drumuri şi alte facilităţi.

În trecut, înainte de colectivizare, cea mai căutată bere a fost cea românească la halbă, urmată de cea îmbuteliată în sticle şi deloc căutată berea străină din Cehoslovacia sau RDG, la care rugineau dopurile prin magazine.

Odată cu trecerea timpului, din cauza necinstei vânzătorilor şi a scăderii calităţii berii autohtone, tot mai căutată a început să fie berea la sticlă şi, în cele din urmă, cea străină, inversiunea fiind de 180 de grade.

Acum începe să fie din nou apreciată berea proaspătă la halbă de marcă românească.

De exemplu, carnea avea pe vremuri la noi un preţ absolut derutant faţă de cheltuielile de producţie, deşi specialiştii elveţieni explicau că formarea preţului era în funcţie de numărul de unităţi nutritive (UN) necesare pentru kilogramul de spor şi gradul de multiplicare a efectivelor de animale. La noi, în acele vremuri, totul era exact pe dos: carnea de pui broiler care se producea cu 2-2,5 UN/kg spor era cea mai scumpă şi carnea de miel îngrăşat care se producea cu 8-10 UN/kg spor era cea mai ieftină!?

Dar cele mai dureroase mutaţii s-au produs în comportamentul oamenilor din mediul rural. Înainte de colectivizare, cele mai preţuite însuşiri morale erau cinstea, hărnicia şi omenia. Aceste calităţi erau mai apreciate decât bogăţia. Îmi amintesc cum se făceau tranzacţiile în gospodăria ţărănească familială. Odată am avut de vânzare o viţică. A venit un consătean şi a târguit animalul la un anumit preţ cu tatăl meu, a bătut palma şi a plecat.

După aceea a venit un vecin să cumpere viţica oferind un preţ mult mai mare, cunoscând ce lăptoasă era vaca noastră. Tatăl meu i-a spus că e promisă altcuiva şi nu-şi poate încălca cuvântul dat, spunându-i că bani au şi ţiganii, numai omenie n-au! Respectul cuvântului dat şi palma bătută la o târguială erau mai presus de scrierea unui act de vânzare-cumpărare în faţa notarului.

După colectivizarea agriculturii, indivizi fără scrupule puşi de regim să conducă au avut sarcină de partid să-i păcălească pe toate căile pe membrii cooperatori, minţindu-i permanent şi promiţându-le verzi şi uscate pe ziua de muncă prestată în agricultură.

Astfel, cinstea instalată între săteni după secole de convieţuire a fost terfelită şi desconsiderată, având câştig de cauză palavragiii obedienţi de toate nuanţele, care ştiau să-şi ia angajamente fără acoperire în întrecerea socialistă, nefiind traşi la răspundere dacă nu îşi respectau promisiunile. Şi aşa, pe nesimţite, minciuna şi puii ei s-au cuibărit în mediul rural la toate nivelurile, cu toate relele care le generează.

În acel context de inechitate socială, când puturoşii şi hoţii trăiau mai bine decât cooperatorii harnici şi cinstiţi, modelul de urmat pentru supravieţuire erau cei dintâi, restul căutând să părăsească satul oriunde era posibil să câştige o pâine cinstită.

Ca atare, omenia proverbială a săteanului a pălit încet, încet, fiind înlocuită de spiritul „omului nou“ bazat pe minciună şi jecmănirea aproapelui prin toate mijloacele. Inoculaţi cu acest germen devastator, cei din conducerile agriculturii cooperatiste şi de stat după 1990 au dispus împărţirea între ei a averii agonisite în comun, producându-se distrugeri inimaginabile în infrastructura agriculturii, aşa cum nicio ţară fostă comunistă din jurul nostru nu a făcut-o.

Acum, când regimul de tristă amintire a fost condamnat în parlamentul ţării, se cuvine să ne revigorăm cât mai repede şi pe plan moral prin revenirea la stadiul de normalitate în care am fost odată.

Fiindcă e anormal să vezi azi cum şi azi locuitorii satelor îi admiră mai mult pe cei descurcăreţi şi şmecheri, îmbogăţiţi prin orice mijloace, unele frauduloase, şi mai puţin pe cei vrednici, plini de omenie, îmbogăţiţi prin muncă cinstită. Acum, după intrarea în UE, am convingerea că valorile tradiţionale ale satului românesc se vor afirma tot mai mult fiind în concordanţă cu spiritul satului european actual, bazat pe valori autentice şi durabile.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu