Pământul României, binecuvântat cu sfinţi

Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Timişoarei şi al Banatului, făcătorul de minuni – 15.09.
Sunt momente în istorie când asupra popoarelor se dezlănţuie urgii cărora nu crezi că le mai poţi face faţă. Dar dacă între oameni credinţa este puternică, Dumnezeu aduce tărie acelui popor. Aşa s-a întâmplat în Banat pe la 1650 când, într-un moment de mare cumpănă, ţara fiind cotropită de turci, credincioşii de aici au avut şansa de a avea drept mitropolit un sfânt. El era originar din Dalmaţia, fiind aromân.

Tată lui, fiind negustor, moare pe mare, iar el se mută cu mama sa în cetatea Ohrida, învăţând carte la o mănăstire de acolo. Îndrăgeşte viaţa monahală şi se călugăreşte cu numele de Iosif la Mănăstirea Pantocratorului de la Muntele Athos.

Probabil că şi-ar fi petrecut toată viaţa aici dacă n-ar fi fost chemat de Patriarhia Ţarigradului la vârsta de 82 de ani să meargă să păstorească sufletele bănăţenilor.
Şi, deşi a stat doar trei ani mitropolit, prezenţa sa a fost puternic resimţită. A cercetat cu o râvnă deosebită tot ţinutul, îndrumând lucrarea preoţilor, înviorând viaţa credincioşilor, reînnoind bisericile şi mănăstirile sau zidind altele noi. Pe unde trecea, neputinţa se vindeca, viaţa se înnoia, credinţa se întărea, nădejdea creştea pentru că avea darul facerii de minuni.

Ultimi trei ani din viaţă îi petrece la mănăstirea Partoş din apropiere de Timişoara. Iar după trei sute de ani, în 1956, moaştele sale, făcătoare de minuni, au fost mutate în locul unde a păstorit, Catedrala Mitropolitană.

Sfântul mucenic Teodosie s-a născut în apropriere de Mănăstirea Brazi unde, la vârsta de 18 ani, a intrat ca frate. A fost călugărit la Mănăstirea Bogdana (azi în judeţul Bacău). Inteligenţa, râvna şi evlavia l-au făcut să ajungă în scurt timp episcop.

Cronicarul Ion Neculce scrie în „Cronica Moldovei“ că domnul Moldovei era Dumitraşcu Cantacuzino, una dintre cele mai decăzute figuri din istoria noastră. El i-a adus pe tătari în Moldova pentru a sta cât mai mult pe tron, jefuind pentru a plăti birul chiar şi mănăstirile (de la Mănăstirea Rascău a luat toţi galbenii). „Mitropolitul Teodosie s-a dus la Domnitorul
Dumitraşcu Cantacuzino zicând: «Ce sunt acestea Măria Ta, au semeni lui Antihrist?» Şi domnul s-a mâniat şi l-a scos din scaun cu necinste“ – scrie cronicarul Ion Neculce – şi l-a închis la Mănăstirea Sfântul Sava din Iaşi. Când s-a întors din Polonia, Mitropolitul Dosoftei l-a scos din închisoare şi Mitropolitul Teodosie s-a retras la Mănăstirea Brazi, de care era legat sufleteşte.

Tot de la Ion Neculce aflăm că mitropolitul a fost chinuit şi omorât de tătari care vroiau să jefuiască Mănăstirea Brazi prin tăierea capului. A fost înmormântat în Biserica Sfântul Gheorghe, care era ridicată de el. Din cauza cutremurelor, biserica s-a ruinat şi, în 1842, osemintele Mitropolitului Teodosie au fost duse pentru a fi reînhumate în Peştera de Jos, ridicată de primii pustnici ai Mănăstirii Brazi, Teofilact şi Sava, unde era şi Paraclisul „Învierea lui Lazar“, în care se oficia şi Sfânta Liturghie. Cei care au fost de faţă au mărturisit că moaştele degajau un miros frumos. Printre ei şi Cuviosul Antipa de la Calapodeşti, pe care noi îl sărbătorim la 10 ianuarie.

O altă mărturie de pe la 1857 spune că tivda (capul) Sfântului Mucenic Teodosie era la mare cinste, scoasă din mormânt la Mănăstirea Brazi, iar stareţul Teodosie Filimon a dat o declaraţie în anul 1959, când Mănăstirea Brazi a fost demolata de comunişti, că „atât în timpul meu, cât şi înainte de mine, monahii şi credincioşii veneau de aprindeau lumânări şi se rugau pentru împlinirea cererii lor la mormântul Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi“.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu