Drumul regăsirii de sine > REVISTA LUMEA SATULUI

La 2 februarie prăznuim închinarea pruncului Iisus la Templu şi Întâmpinarea Sa de către dreptul Simeon şi proorociţa Ana.

După Legea Veche, la evrei, primul născut băiat era dus când avea 40 de zile la Templu şi închinat lui Dumnezeu pentru a fi binecuvântat.

Bătrânul Simeon şi proorociţa Ana trăiau pe lângă Templul din Ierusalim, aşteptând venirea lui Mesia. Simeon era drept, credincios şi sălaş al Duhului Sfânt, iar Ana era văduvă, trăia în post şi rugăciune, fiind răsplătită pentru viaţa sa curată cu darul proorociei. Sf. Simeon era unul dintre cei 72 de înţelepţi evrei, cărora Împăratul Ptolemeu al II-lea (285-247 în. Hr.) le ceruse cu mai bine de 300 de ani în urmă să traducă Vechiul Testament în greacă (Septuaginta). Când a ajuns la textul profetului Isaia: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu“, el s-a îndoit că acest lucru poate fi adevărat şi a vrut să modifice textul, însă îngerul Domnului i s-a arătat şi i-a spus că nu va muri până nu va vedea adeverirea celor scrise. Şi a trăi mult nu e deloc o binecuvântare.

Când Fecioara Maria a intrat în Templu cu Iisus în braţe, Simeon a văzut în Prunc strălucind Lumina divină. A înţeles atunci că Acesta este Mesia. Luându-L în braţe, a zis, fericit că în sfârşit a venit clipa anunţată: „acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţii tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israel“. Tot atunci a văzut durerea şi întristarea ce-i va străpunge sufletul ca o sabie Maicii Domnului care îşi va vedea Fiul răstignit şi a vestit-o: „Prin sufletul tău va trece sabia“.

Proorociţa Ana, iluminată de Duhul Sfânt, l-a mărturisit pe Hristos: „Acest prunc este Domnul, Cel ce a întărit cerul şi pământul. Acesta este Mesia despre care au proorocit toţi proorocii“, Cel ce va deschide uşile Raiului pentru oameni şi va rupe blestemul morţii, adus prin neascultarea lui Adam.

În cuvintele lor se uneşte Legea Vechiului Testament (ca unii ce o respectau) cu Legea Noului Testament pe care acum o vesteau prin puterea Duhului Sfânt. Să-i cinstim pentru vrednicia aceasta ce li s-a dat şi pentru cuvintele lor lăsate mărturie despre divinitatea Pruncului Căruia I s-au închinat!

8 februarie este ziua cinstirii trecerii în ceata mucenicilor a Sf. Teodor Stratilat, în anul 320. Era de neam din Evhaita. S-a remarcat ca viteaz şi bun creştin, omorând un balaur de lângă cetatea sa, numai cu sabia şi cu ajutorul lui Hristos. În urma acestei fapte, oamenii din Evhaita s-au lepădat de zei, creştinându-se.

Pentru vitejia sa, înţelepciunea şi calitatea de a fi bun orator, foarte de tânăr a fost pus „stratilat“, adică conducător de oşti şi voievod în Cetatea Iraclia, aproape de Marea Neagră şi de cetatea natală. Aici propovăduia pe Hristos cu dragoste şi îndrăznire, încât toată cetatea a devenit creştină. Auzind despre aceasta, Împăratul Liciniu (cumnatul Împăratului Constantin, dar care era încă păgân şi-i persecuta pe creştini în regiunea pe care o stăpânea) a trimis soldaţi să-l aducă pe Teodor la el.

Teodor i-a scris împăratului că toată Cetatea Iracliei se închină lui Hrisos şi l-a chemat să vină el însuşi, cu boieri şi cu idolii zeilor cei mari, să fie pildă poporului în închinăciune, ca să-i întoarcă la credinţa în zei. Sf. Teodor ştia că a venit vremea pătimirii sale şi voia să sfinţească cu sângele său cetatea, să întărească prin aceasta credinţa iraclienilor. Bucuros, împăratul a venit cu alai să întoarcă poporul la păgânism.

Teodor a cerut acasă statuile din aur şi argint ale zeilor, să le aducă jertfe înainte de închinarea publică. Primindu-le, le-a sfărâmat şi a împărţit bucăţile săracilor. S-a mâniat împăratul şi l-a supus la grele chinuri pe Teodor, care încerca să îl convingă de deşertăciunea acestor zei, ce nu au putut să se salveze de la distrugere. Sfântul a fost bătut cu vână de bou, cu verigi de plumb, sfâşiat cu unghii de fier, ars cu făclii, frecat în răni cu cioburi, însă pe toate le răbda, aducând slavă lui Dumnezeu. A fost apoi răstignit, tăiat cu briciul, cu arcul săgetat, până i-au scos şi ochii. Cu trupul sfărâmat, a fost lăsat pe cruce, socotind că e mort.

Îngerul Domnului l-a pogorât noaptea de pe cruce şi l-a făcut cu totul întreg şi sănătos. Venind soldaţii dimineaţa să-l pună în raclă de plumb şi să îl arunce în mare, l-au găsit lăudându-L pe Dumnezeu. Mulţi soldaţi (peste 370) au crezut atunci în puterea lui Hristos cel Înviat. Sfântul Teodor a făcut minuni în faţa mulţimii adunate, doar cu cuvântul sau doar dacă-l atingeau, întărindu-le credinţa.

Cu adevărat, la doar cei 23 de ani, a arătat că îşi merită numele (Teodor, Teo - Dumnezeu, dor - dăruit) şi este „darul lui Dumnezeu pentru oameni“. A murit decapitat, iar trupul său, dus în Evhaita, a făcut multe minuni. Din 1260 se află la Veneţia.

La 11 februarie o cinstim pe împărăteasa Teodora, soţia ultimului împărat iconoclast Teofil.
Iconoclasmul, lupta împotriva icoanelor, a început în secolul al VIII-lea în timpul împăratului Leon III Isaurul.

A continuat până în vremea împăratului Teofil – un om cult şi bine instruit care, de altfel, a impus un stil monumental artistic cu bogate influenţe arabe în pictura bisericilor, neînţelegând însă esenţa închinării la icoană, trecerea dincolo de imagine la cel zugrăvit, mijlocind astfel comuniunea dintre „Biserica luptătoare“ (credincioşii în viaţă) şi „Biserica biruitoare“ (cei adormiţi întru credinţă, sfinţii).

Soţia sa, Teodora din Paflagonia, nu avea aceeaşi atitudine faţă de icoane. Ea şi-a crescut cele cinci fiice şi fiul în respect pentru acestea. După moartea soţului a restabilit cultul icoanelor pentru totdeauna prin Sinodul Ecumenic de la Constantinopol în 842.

Pentru aceasta şi pentru buna moştenire creştinească pe care a lăsat-o fiului său Mihail ce a urmat la tron o cinstim ca pe o adevărată sprijinitoare a Ortodoxiei, piatră la temelia adevăratei credinţe.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu